Vacanţa: timp liber pentru slujire!

Vacanţa este mereu aşteptată cu nerăbdare, după un an şcolar sau universitar, indiferent dacă s-au depus sau nu eforturi în ceea ce priveşte studiul. Ca orice lucru dorit, şi vacanţa este pregătită din timp, căutându-se variante cât mai bune de petrecere a ei, bineînţeles, fără să lipsească odihna şi distracţia. Aproape că a devenit un mit!

E minunat, aproape paradoxal pentru zilele noastre, că pentru tinerii implicaţi în comunităţile lor, vacanţa înseamnă, de fapt, a fi şi mai ocupaţi. Ocupaţi cu pregătirea şi desfăşurarea activităţilor parohiale estivale, ce necesită mult timp, care de cele mai multe ori nu este de odihnă, ci de efort. Un timp care, de fapt, este pentru slujire! Iată cum vacanţa pentru unii tineri nu înseamnă doar un timp în care să se gândească numai la ei înşişi, la odihnă şi distracţie, ci un timp dăruit altora, care, poate în măsură mai mare, oferă mulţumire şi împlinire.

Cristos, venind pe pământ, şi-a luat o "vacanţă" făcută însă din slujire şi dăruire. "Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci să slujească şi să îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi" (Mt 20,28). La ultima cină, după ce a făcut un gest plin de umilinţă spălând picioarele apostolilor a zis: "V-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu" (In 13,15).

Orice creştin care doreşte cu adevărat să îl imite pe Cristos trebuie să îl imite şi în ceea ce priveşte slujirea: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor" (Mc 9,35). Apoi trebuie să fie conştient că, de fapt, a sluji înseamnă a pune în valoare darurile primite de la Dumnezeu. Imitându-l pe Cristos şi punând în valoare darurile primite, creştinul descoperă anumite caracteristici ale slujirii. Mai întâi gratuitatea. Aproapele nu poate fi slujit din interes. Orice fel de interes, de recompensă, face ca "slujirea" să fie faţă de noi şi nu faţă de cel care are nevoie de noi. "Când dai un prânz sau o cină, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi aceasta să-ţi fie răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu pot să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi" (Lc 14,12-14).

În al doilea rând, slujirea trebuie să aibă o preferinţă faţă de cei mai mici, adică faţă de cei săraci, faţă de cei marginalizaţi, faţă de cei în cele mai mari dificultăţi. Cristos se identifică cu aceştia: "... Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine... Adevăr, adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,35-40).

În al treilea rând, slujirea trebuie să fie concretă şi constantă. Cristos nu s-a interesat de ceilalţi doar din când în când, ci dăruirea sa a fost totală şi continuă. Pentru a face binele nu sunt suficiente cuvintele, ci faptele din viaţa de zi cu zi: "Nu oricine îmi zice "Doamne! Doamne!" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri" (Mt 7,21).

Astfel, vacanţa poate fi într-adevăr un timp liber care ne eliberează, dacă nu rămânem sclavii doar ai odihnei şi ai distracţiei noastre! Un astfel de timp este o investiţie minunată pentru veşnicie! Fericiţi cei care fac frumoase vacanţele celorlalţi!

Pr. Felix Roca