Tablete spirituale
Isus la Iași
Pe Calvar, în fine, a ajuns Isus,
Călăi fără suflet, pe cruce l-au pus.
E bătut în cuie-n văzul tuturor;
Sângele îi curge, rănile îl dor.
Jupuită-i pielea de căderi pe brânci,
Spinii din coroană-i sapă răni adânci.
Erau vremuri crude, cu zbiri și tirani,
Când carnea umană nu făcea doi bani.
Când Isus, în fine, a ajuns la Iași,
Au trecut pe-alături, având spor la pași,
Oameni ce pe cruce nu l-au pus nicicum;
Lăsându-l să moară, și-au văzut de drum.
Erau plini de milă toți, într-adevăr,
Nu puteau să-i smulgă nici un fir de păr;
Persoana umană este lucru sfânt;
L-au lăsat deci teafăr în ploaie și vânt.
Curge ploaia rece, cu zloată de sus,
Ud până la piele, strigă atunci Isus:
"Oamenii aceștia nu îți sunt pe plac
Iartă-i, Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac".
Toți se află-n casă, se-ncălzesc la foc.
Nimeni nu-i pe stradă. Fără de noroc,
Doar Isus e-afară și, plângând amar,
Lângă-un zid se-ntreabă: "Iar sunt pe Calvar?".
Versificare și adaptare de pr. Claudiu Dumea după pr. G.A. Studdert-Kennedy, Indifference