Lăcomia - relaţia deformată cu hrana

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte lăcomia ca fiind pofta pe care o are cineva de a mânca şi de a bea mult, dorinţă necumpătată de câştig, aviditate. Sfântul Ioan Crisostomul spune că "lăcomia este o beţie mai rea decât beţia". Există o diversitate de semnificaţii personale, sociale şi spirituale ale raportului omului cu hrana şi cu bunurile materiale.

La nivel personal fiecare om simte că trebuie să-şi satisfacă nevoia de hrană pentru a se simţi bine, pentru a trăi bine. Este nevoie însă de un echilibru în satisfacerea acestei nevoi, astfel încât mâncarea şi băutura să nu devină un scop în sine, un idol pentru stomac, anulând orice altă dimensiune a persoanei. La fel, este nevoie de o atenţie în a poseda lucrurile materiale, deoarece setea de a avea tot mai mult se cuibăreşte foarte uşor în inima omului.

La nivel social o atitudine neadecvată faţă de mâncare şi băutură şi faţă de lucrurile materiale poate duce la comportamente diferite, care depăşesc sfera asigurării hranei, cum ar fi: consumismul, mania cumpărăturilor, cultul trupului, "dependenţa" de produsele de firmă etc. Toate aceste comportamente exagerate vin în contradicţie cu situaţia milioanelor de oameni care nu au minimum de apă şi de hrană pentru existenţă.

La nivel spiritual hrana, mai înainte de a fi un aliment, pune în evidenţă raportul dintre om şi Dumnezeu. Pentru creştin, hrana este "darul lui Dumnezeu" şi de aceea i se cere "pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi".

Lăcomia este păcat tocmai pentru că faptul de a se hrăni nu este trăit ca un dar al lui Dumnezeu pentru binele persoanei, ci devine izvor de multe rele, deoarece fie se mănâncă mult, fie se mănâncă puţin, fie se mănâncă rău. Un astfel de mod de viaţă nu afectează doar sfera fizică a persoanei, ci şi cea psihică. Bulimia, anorexia, obezitatea sunt boli psiho-somatice care sunt declanşate de o relaţionare greşită cu unele aspecte ale vieţii şi îşi găsesc în actul hrănirii o manifestare eronată.

Bineînţeles, aspectul lăcomiei nu se reduce doar la mâncare, ci se referă şi la consumul de alcool, tutun sau droguri; toate acestea au numeroase consecinţe nefaste asupra persoanei.

Cartea Proverbelor spune că "lăcomia duce la pierderea vieţii" (Prov 1,19), în schimb "cel care urăşte lăcomia îşi va lungi zilele" (Prov 28,16). Sfântul Paul afirmă clar că "lăcomia este idolatrie" (Col 3,5).

Se poate lupta împotriva lăcomiei cultivând virtutea cumpătării. Acest lucru presupune autocontrol şi dominare de sine, căutând în toate dreapta măsură fără a depăşi limita. Ţine de cumpătare obişnuinţa unei alimentaţii corecte şi sănătoase, lucru atât de important pentru copii şi tineri. Este la fel de grav a mânca nesănătos (chipsuri, sucuri pline de chimicale) şi a nu mânca (diete exagerate pentru a păstra silueta). Nu este greşit să se ţină cont de ceea ce place, dacă este şi sănătos şi în limite rezonabile!

Virtutea recunoştinţei faţă de tot ceea ce primim de la Dumnezeu este cea care ne ajută să ne relaţionăm cum se cuvine faţă de tot ceea ce avem. Hrana este un dar al lui Dumnezeu pentru care trebuie să ştim să mulţumim permanent. Ea trebuie să fie ocazie de manifestare a dragostei faţă de aproapele (a împărţi hrana cu cei săraci) şi de manifestare a comuniunii (cât de important este ca membrii familiei să mănânce împreună!).

Virtutea dreptăţii ne reaminteşte că resursele pământeşti sunt destinate tuturor oamenilor. De aceea, dacă o parte din oameni exagerează în ceea ce priveşte consumul, o altă parte va suferi de lipsuri dramatice. Nu este normal ca într-o parte a lumii copiii să sufere de obezitate, iar în altă parte să moară din cauza subnutriţiei.

Măsura controlată în toate conferă demnitate şi echilibru persoanei, o dispune să se îndrepte spre Dumnezeu fără a neglija necesităţile aproapelui. "Norocul aduce o masă bogată, cumpătarea una îndestulătoare", spunea Clement Alexandrinul.

Pr. Felix Roca