Catedrala "Adormirea Maicii Domnului"
220 de ani
Vom sărbători, la 15 august, 220 de ani de la sfințirea catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, eveniment care a avut loc la 15 august 1789. Meritul principal în construirea bisericii l-au avut prefecții apostolici Anton Mauro și Fidelis Rocchi. Astfel, pr. Anton Mauro a obținut la 8 decembrie 1776 hrisovul domnesc din partea domnului Moldovei Grigorie Alexandru Ghica prin care se încuviința construirea la Iași a unei biserici catolice din piatră, întrucât cea veche, din lemn, arsese în octombrie 1766.
Cităm din respectivul hrisov: "(...) printr-această a noastră domnească carte, dăm voie și volnicie numiților preoți ai catolicilor ca se aibă a-și zidi o biserică de piatră, după putința și starea lor, iarăși(i) pe locul acel, unde au fost și mai înainte biserica acea de lemnu (...)".
Același Anton Mauro a obținut la 11 martie 1782, respectiv 9 octombrie 1782, hrisoave domnești de la domnii Moldovei, Constantin Dimitrie Moruzi și Constantin Mavrocordat, prin care se reconfirma dreptul catolicilor din Iași de a construi o biserică din piatră.
Lucrările propriu-zise la biserică au început în toamna anului 1782, fiind intensificate în anul 1784 de către noul prefect al misiunii, pr. Fidelis Rocchi, care a făcut din continuarea lucrărilor la biserică prioritatea programului său pastoral-administrativ. Pentru atingerea acestui scop, pr. Fidelis Rocchi și-a asigurat sprijinul nemijlocit al puterii protectoare la acea dată, Rusia țaristă, materializat în ajutorul financiar pe care comandantul trupelor ruse din Moldova, prințul Potemkin, l-a acordat pentru construirea bisericii catolice din Iași.
La 15 august 1789, cu toate că nu era încă terminată, biserica "Adormirea Maicii Domnului" va fi sfințită în cadrul unei Liturghii solemne de către prefectul Fidelis Rocchi, la ceremonie participând și misionarii Luigi Maffei, Placidus Porcelli și Stefano Bialis, alături de cei 200 de catolici ieșeni. Evenimentul va fi adus și la cunoștința papei Pius al VI-lea, care, la rândul său, într-o scrisoare adresată episcopului Transilvaniei, Ignaz Batthyani, vorbea cu simpatie despre "marea biserică din Iași", binecuvântată de prefectul Fidelis Rocchi.
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a dispus de la început de o orgă, care a răsunat și la Liturghia solemnă la care a participat prințul Potemkin, alături de vestitul compozitor și dirijor Giuseppe Sarti, care îl însoțea pe prinț la Iași.
După anul 1789, pr. Fidelis Rocchi se va concentra pe strângerea de noi fonduri în vederea construirii turnului bisericii, acțiune realizată în anii 1803-1804 de succesorul său la conducerea misiunii, pr. Dominic Brocani.
Amplele lucrări de restaurare și mărire a edificiului, efectuate între anii 1869 și 1873 sub coordonarea episcopului Giuseppe Salandari, au făcut din biserica "Adormirea Maicii Domnului" un lăcaș de cult vrednic de orașul Iași, centrul cultural și spiritual al Moldovei.
Din punct de vedere arhitectural, biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în Moldova. Altarul principal a fost lucrat la Roma, iar cele laterale la Padova, cu marmură adusă de la Veneția, iar pictura a fost realizată în anul 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo.
În biserică sunt înmormântați 13 preoți și episcopi, printre care și ctitorul bisericii, pr. Fidelis Rocchi, mort la 8 septembrie 1795.
La 27 iunie 1884, o dată cu fondarea Episcopiei de Iași, biserica va căpăta statutul de catedrală, facilitând în următorii 125 de ani celebrările liturgice solemne care au rămas în memoria comunității locale, dar și a întregii Dieceze de Iași.
Dr. Dănuț Doboș