Pr. Martin Mihoc

Născut la Adjudeni la 8 martie 1916, părintele franciscan Martin Mihoc a urmat cursurile seminariale la Hălăuceşti, iar pe cele liceale la Bacău, după care a absolvit Academia Teologică de la Luizi-Călugăra. A fost sfinţit preot la 11 mai 1941, apoi a urmat Facultatea de Ştiinţe a Universităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, secţia Geografie (1948).

A activat ca profesor la Seminarul şi Gimnaziul Franciscan din Hălăuceşti până la reforma comunistă a învăţământului (3 august 1948), după care a activat ca preot greco-catolic până la arestarea sa, la 24 ianuarie 1951. Securitatea l-a inclus în lotul Tătaru-Todea, părintele Martin Mihoc fiind acuzat în Referatul introductiv înaintat Parchetului Militar Bucureşti că şi-ar fi început "activitatea antidemocratică" în noiembrie 1950, la propunerea pr. Ştefan Tătaru; că ar fi activat în calitate de "curier" pentru preoţii Clemente Gatti, Ştefan Tătaru, Gh. Guţiu; că ar fi ajutat-o cu bani şi adăpost pe sora Maria Cotoi (sora Ionela) şi că ar fi informat Sfântul Scaun despre locul în care se aflau ascunşi unii preoţi urmăriţi de Securitate. În baza acestor acuzaţii redactate de ofiţerii anchetatori Gh. Enoiu şi Vasile Grigore, părintele Mihoc a fost trimis în judecata Tribunalului Militar Bucureşti (preşedinte: Paul Finichi, membri: Gh. Pârvan, Nichifor D. Constantin, Ioan Fetcu, Paul Ghicoiaş), care, prin sentinţa nr. 104/20 din februarie 1952, l-a condamnat pe părintele Martin Mihoc la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii pentru "complicitate la crima de înaltă trădare".

După respingerea recursului la 12 iunie 1952 şi a cererii de revizuire a procesului în aprilie 1953, părintele Martin Mihoc a luat drumul închisorilor comuniste - Jilava, Baia Sprie, Văcăreşti, Gherla, Piteşti, Dej şi din nou Gherla. Tot în anul 1953 a fost preluat, pentru o altă anchetă, de Securitatea din Braşov.

Din cauza condiţiilor inumane de la Baia Sprie s-a îmbolnăvit grav de ficat, starea sa fiind diagnosticată drept "debilitate fizică generală", motiv pentru care a fost internat la Spitalul Penitenciarului Văcăreşti şi la Spitalul Militar din Baia Mare. De asemenea, a protestat în dese rânduri faţă de hrana extrem de proastă din carceră, cât şi pentru faptul că gardienii de la Văcăreşti i-au furat ceasul marca "Omega".

A fost pedepsit cu mai multe zile de izolare "pentru abateri disciplinare", cât şi cu mustrare "pentru fapte obraznice faţă de gardieni". Printre "abaterile disciplinare" se numărau: patul nefăcut regulamentar, proteste în legătură cu hrana şi faptul că a purtat două cămăşi (una flanelată) din cauza frigului!

În condiţii neclare astăzi, cazul dramatic al deţinutului politic Martin Mihoc a fost cunoscut de Amnesty International, care a solicitat autorităţilor comuniste de la Bucureşti eliberarea sa.

Prin Decretul nr. 5 din 3 ianuarie 1963, pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică. A fost graţiat de restul pedepsei prin decretul nr. 411 din 24 iulie 1964.

După eliberare a activat ca vicar la Iugani, apoi la catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, şi din nou la Iugani, unde a murit la 27 iunie 1969, fiind înmormântat în cimitirul parohial.

Ca şi în cazul celorlalţi membri din lotul Tătaru-Todea, părintele Martin Mihoc a fost reabilitat în 2002, prin Decizia 4127 a Completului de Judecată de la Curtea Supremă de Justiţie - Secţia Penală, care a apreciat că în cazul său nu se întruneau elementele de favorizare a infractorului şi complicitate la crima de înaltă trădare.

Şi acest act juridic reparatoriu consfinţea realitatea că părintele Martin Mihoc a suferit pe nedrept rigorile închisorilor comuniste, care i-au provocat de altfel moartea prematură, la scurt timp după eliberare.

Numele său rămâne înscris în galeria eroilor anticomunişti, fiind una dintre miile de victime ale persecuţiei religioase din România.

Dr. Dănuţ Doboş