Binecuvântată aducere aminte

Între 7 şi 9 mai 1999, în ţara noastră a fost soare şi atmosferă sărbătorească, întrucât a sosit în vizită pastorală şi de suflet marele papă Ioan Paul al II-lea, omul în alb, gârbovit de mărturie şi martor al curajului creştin, inspirat şi alimentat din jertfa Fiului lui Dumnezeu şi protejat de inima şi braţele Madonei din Czestochowa, regina Poloniei şi ocrotitoarea poporului nostru.

Un bătrân întâlnit pe cale la întoarcerea spre casă declara unui ierarh: "Aţi fost la Bucureşti ca să-l vedeţi pe omul în alb care a adus în România, în cele trei zile anunţate cu nori şi ploi, soarele şi lumina! Da, l-am văzut şi m-am bucurat!"

Meteorologii anunţaseră pentru cele trei zile din mai - 7, 8 şi 9 mai din acel an - ploi şi vânturi. Când a apărut aeronava italiană pe aeroportul Băneasa, picăturile de ploaie au încetat, norii s-au risipit, vremea s-a deschis şi aşa a fost până în seara de duminică, 9 mai, când, după ce avionul a decolat, norii s-au adunat din nou pe aeroportul din Bucureşti şi picăturile de ploaie şi-au făcut din nou apariţia.

"Trei zile de har" pentru România, avea să declare plin de bucurie şi satisfacţie nunţiul apostolic de atunci, arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, care vedea în reuşita acestei vizite un ideal al relaţiilor diplomatice într-o ţară majoritar ortodoxă.

"Trei zile dintr-un mileniu", avea să intituleze Editura Fundaţiei Rompres albumul pregătit şi publicat după marele eveniment trăit în luna mai, luna cea mai frumoasă a anului, luna cea mai iubită de poporul român, luna florilor şi a Maicii Domnului.

Trei zile de neuitat, pline de întâlniri, rugăciuni, discursuri şi vizite, marcate de figura impresionantă a păstorului suprem, care a îmbrăţişat pe păstorii locali ai Bisericii Catolice de ambele rituri din România şi pe Preafericitul patriarh Teoctist, cu întregul Sinod al BOR; un prieten care a binecuvântat personalităţile şi conducătorii poporului român, care şi-a îndreptat privirea spre toţi cei ce compun întreaga societate academică, militară sau civilă, mai ales spre toţi fiii poporului român ieşiţi să-l întâmpine.

Nu poate şi nu trebuie fie uitat gestul prin care a sărutat pământul ţării noastre şi nici marea bucurie de a ni se adresa în limba noastră, cu accentul şi claritatea unui expert în arta comunicării şi cu adevărată stimă faţă de limba latină, zestrea poporului român. Acest gest de o fineţe şi inspiraţie cerească l-a făcut să câştige inima întregului popor şi a stârnit adevărate ropote de aplauze.

Cu mare emoţie şi vie aducere aminte reauzim acele dulci cuvinte româneşti: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care, în prevăzătoarea sa bunăvoinţă, mi-a hărăzit să văd realizat acest gând".

Inspiraţia de a-l invita pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Teoctist, de a-i sta alături în papamobilul pontifical, ce avea să-l introducă în inima ţării şi a Bucureştiului, a avut un impact care a fost în stare să-i impresioneze pe toţi românii de orice convingere. Era un lucru nemaiîntâlnit în alte ţări pe care le-a vizitat.

La finalul primului său discurs în limba română, Sfântul Părinte, vădit satisfăcut şi emoţionat, avea să-şi exprime dorinţa şi rugăciunea pentru care a ales să viziteze ţara şi poporul nostru, imediat după sfânta Înviere şi chiar în luna mai, făcând un adevărat oracol, pronunţat ca un mare profet al istoriei şi al zilelor noastre: "Românie, punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Occidentală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu".

Un adevărat şi profund gând de binecuvântare şi un salut mai mult decât părintesc faţă de noi toţi. Un program la care am fost chemaţi să ne angajăm cu toţii - catolici, ortodocşi, credincioşi de alte convingeri religioase şi oameni de bună voinţă.

Întâlnirile cu marile personalităţi ale vieţii spirituale, culturale şi civile din România, momentele de rugăciune avute împreună cu patriarhul Teoctist şi membrii Sinodului BOR, cu reprezentanţii celorlalte culte, dar mai ales celebrările principale din catedrala "Sfântul Iosif" împreună cu ierarhii şi credincioşii greco-catolici, cu participarea venerabilului şi vrednicului cardinal Alexandru Todea, ţintuit în scaunul său, simbol al suferinţelor Bisericii Greco-Catolice, precum şi celebrarea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii din dimineaţa zilei de duminică, 9 mai, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române cu toţi membrii Sfântului Sinod, în prezenţa papei şi a întregii ierarhii catolice din România, ca şi celebrarea jertfei sfintei Liturghii de către Sfântul Părinte împreună cu toţi episcopii Bisericii Catolice din România şi a oaspeţilor din străinătate şi în prezenţa patriarhului şi a membrilor Sfântului Sinod, au marcat puternic conştiinţa credincioşilor din întreaga ţară, atât a celor adunaţi în jurul altarului de jertfă din Bucureşti cât şi a celor uniţi în spirit prin mijloacele de comunicare în masă cu toată mulţimea aflată în rugăciune.

Cântările de sărbătoare şi strigătul mulţimii - "Unitate! Unitate!" - nu se pot şterge din memoria noastră, după cum nu s-au şters din memoria Sfântului Părinte până la moarte.

Ecoul acelor momente continuă şi astăzi şi toţi se bucură aducându-şi aminte de marele eveniment istoric din preajma marelui mileniu.

Într-adevăr, privind istoria Bisericii pe pământ românesc, putem repeta cu inima plină de recunoştinţă: "Mari sunt lucrările Domnului". Aşa avea să spună şi Sfântul Părinte în omilia de la celebrarea sfintei Liturghii din Parcul Izvor, adresându-se tuturor celor veniţi să-l vadă şi să se roage cu el.

Mari şi minunate sunt lucrările Domnului săvârşite cu noi toţi, în toată istoria noastră şi, desigur, în acea lună mai a anului 1999, ca o încheiere a unui mileniu şi pregătire pentru începerea celui de-al treilea.

Cu adevărat, prin prezenţa Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, am fost binecuvântaţi şi ne-am bucurat de mari şi minunate lucruri din partea lui Dumnezeu.

La sfârşitul celor trei zile, Sfântul Părinte ne-a lăsat un dar, un testament, un program şi un vis cu care el se întorcea la Roma, dar pe care a voit să ni-l încredinţeze şi nouă, mai ales tinerilor ţării noastre: "Acesta este visul pe care îl port cu mine în timp ce las acest iubit pământ. Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România. Aş fi vrut să vă întâlnesc personal. Din nefericire nu a fost posibil... În seara aceasta îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârşite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: "Voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi cei mai tineri ai voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa vise" (Fap 2,17). În aceste zile Spiritul încredinţează vouă, tinerilor, visul lui Dumnezeu: ca toţi să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!"

Ce testament şi vis minunat!

Întorcându-ne în timp şi retrăind acest eveniment de la sfârşitul mileniului al II-lea ca şi momentul emoţionant de la încheierea vizitei sale, îl mai considerăm cu adevărat un testament părintesc şi un motiv de bucurie, de speranţă, dar şi de noi iniţiative?

Ce ecou mai au în sufletul nostru, acele cuvinte şi acele evenimente istorice, ce forţă mai are în viaţa noastră visul lui Dumnezeu, dorinţa şi visul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea pentru noi şi poporul român: ca toţi să fie una?! Ce ne mai aducem aminte de atunci?

Acesta este fericitul moment pe care îl celebrăm cu tot respectul şi cu tot sufletul de moştenitori ai darurilor aduse de marele oaspete în perioada 7-9 mai 1999.

Binecuvântate zile şi binecuvântată aducere aminte!

Iaşi, 1 mai 2009

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi