Apostolul neamurilor (IX)

"Fără Duhul Sfânt, nimeni nu poate spune: Isus este Domnul!" (1Cor 12,3b).

Cucerit cu totul pe drumul Damascului, aşa cum citim în Faptele Apostolilor, capitolul 9, şi rânduit apostol de însuşi Isus Cristos care îi încredinţează evanghelia prin revelaţie personală (Gal 1,12), sfântul Paul îşi va împlini misiunea cu toată fiinţa.

Vasta şi îndelungata sa activitate misionară s-a concretizat în întemeierea de comunităţi creştine pe care le vizita personal sau le adresa scrisori pentru revigorarea vieţii spirituale.

Una dintre comunităţi, cea din Corint, întemeiată de apostol în anul 51, l-a preocupat şi din cauza unor neînţelegeri şi dezordini deosebite, ivite între creştinii de aici.

Corespondenţa între apostol şi corinteni a fost bogată. Ne-au rămas cele două scrisori, însumând 46 de pagini (prima 28 p., iar a doua 18 p., în ediţia "Sapientia", 2002).

În capitolele 12, 13 şi 14 din prima scrisoare, sfântul Paul reţine atenţia "fraţilor" asupra carismelor, a trupului mistic, a iubirii creştine, carisma prin excelenţă, căreia îi şi face elogiul în capitolul 13,1-13, şi asupra profeţiei.

Apostolul vrea ca "fraţii" (creştinii), să înţeleagă bine că darurile spirituale (carismele), sunt opera Duhului Sfânt, prin care mărturisim că Isus este Domnul.

Într-un fel sau altul, fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului, spre binele tuturor, fie că-i vorba de înţelepciune, de credinţă, de darul vindecărilor ori al minunilor, al profeţiei, al vorbirilor în diferite limbi etc.

Unitatea tuturor, pentru care însuşi dumnezeiescul Mântuitor s-a rugat Tatălui: "ca toţi să fie una" (In 17), sfântul Paul o ilustrează magistral în 1Cor 12,12-30: "Voi sunteţi trupul tainic al lui Cristos şi mădulare fiecare în parte".

Ultimele cuvinte ale capitolului 14, versetul 40, indică foarte clar cum trebuie să fie făcută comunicarea darurilor spirituale: "Toate să se facă în mod cuviincios şi în ordine", ceea ce înseamnă cu multă smerenie (fiind primite de la Dumnezeu), cu multă recunoştinţă (pentru orice dar se cuvine a mulţumi lui Dumnezeu) şi respect faţă de semenii cu care împărtăşim tot ceea ce primim, în mod reciproc.

P.A.D.