Fratele Ieremia, un Abraham al zilelor noastre

În prima carte a Bibliei, Geneza, găsim în capitolul 12, versetul 1, următoarele: "Şi a zis Domnul către Abraham: "Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta eu"".

Despre Abraham vorbeşte mult şi sfântul Paul, spunând că în el vede modelul însuşi al credinţei: important nu e atât să vrem a fi drepţi înaintea lui Dumnezeu prin ceea ce facem, prin lucrările noastre, ci să ne oferim lui cu încredere. Autorul Scrisorii către Evrei ne cheamă să pornim pe urmele lui Abraham, fără a căuta să cunoaştem dinainte drumul.

Astăzi oamenii caută şi primesc în viaţa lor doar lucrurile care sunt vizibile şi reale, lucrurile imediate, însă la această boală vine fratele Ieremia cu medicamentul potrivit. El, care toată viaţa a fost un mare îngrijitor al celor suferinzi, ne spune că totul în viaţă se bazează pe o încredere şi credinţă nestrămutată în Dumnezeu, uneori în contradicţie cu mentalitatea acestei lumi.

Cunoscând viaţa patriarhului Abraham, care a fost chemat din ţara sa şi trimis într-o ţară necunoscută, pe un drum încă necunoscut de el, putem face o paralelă cu fratele Ieremia, care, chemat fiind şi el de Domnul la viaţa de mănăstire, porneşte la drum fără să ştie nici încotro merge, nici care este punctul de sosire.

Deşi în inima lui nutreşte un dor sfânt de a fi cât mai conform cu Cristos şi evanghelia sa, face tot posibilul de a nu merge în iad şi înfruntă pentru o perioadă de timp diferite peripeţii, în drumul său către "laboratorul de sfinţi", care era mănăstirea.

Ca un adevărat creştin ferm şi hotărât în idealul său, el nu va ceda niciodată, ci va fi un luptător viteaz şi un mare căutător de Dumnezeu. De aceea el ne poate spune multe prin viaţa şi prin exemplul trăirii sale de credinţă.

Nu în ultimul rând, fericitul Ieremia este un minunat exemplu de călător care doreşte să ajungă în altă ţară, însă cu o motivaţie mult mai profundă şi mai spirituală decât a multor călători din zilele noastre.

Credinţa acestui frate este un model grăitor şi totodată dă curaj şi speranţa că toţi putem fi oameni sfinţi, nu numai italienii, aşa cum credea mama fratelui Ieremia.

Deşi este adevărat că omul sfinţeşte locul, în cazul fratelui Ieremia a fost important şi locul, motiv pentru care a făcut un drum anevoios spre locul în care s-a sfinţit. Curajul şi setea după desăvârşire a acestui frate poate fi călăuză şi model pe drumul credinţei.

Acest frate a ajuns la o credinţă adultă după mult efort şi trudă. Aici trebuie să ajungă fiecare creştin, trecând de la un drum al "credinţei trăite din obişnuinţă, la o credinţă care să fie o alegere personală, luminată, convinsă, mărturisitoare".

Fratele Ieremia invită pe drumul credinţei, la o trăire autentică a creştinismului care să derive dintr-o alegere personală şi matură a credinţei.

Fr. Eugen Murariu

* * *

"Adresându-vă vouă, românilor, în limba voastră, mă bucur că aţi cerut să fie aşezată în candelabru această făclie aprinsă. Voi aţi descoperit mesajul său şi v-aţi unit în jurul persoanei lui, care sintetizează şi exprimă tradiţia voastră creştină împreună cu aspiraţiile voastre. În istoria poporului vostru de două mii de ani, aşa de bogată în atâtea valori de credinţă, Ieremia Valahul este primul român care se ridică oficial la gloria altarelor catolice. El care în viaţa sa a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală şi cea adoptivă, să contribuie acum, când e proclamat fericit, la promovarea păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor, arătând cu exemplul său drumul principal, adică: dragostea activă dintre fraţi!".

Ioan Paul al II-lea, 30 octombrie 1983, în ziua beatificării fericitului Ieremia