Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Pelerini ai păcii și unității

Pelerinajul internațional al tinerilor din Acțiunea Catolică în Țara Sfântă, cu tema "Pelerini ai păcii și unității", a avut loc în perioada 29 decembrie 2007 - 6 ianuarie 2008. Au participat peste 150 de tineri din 28 de țări de pe patru continente ale lumii: Africa, Asia, America, Europa.

Acțiunea Catolică din România (ACRO) a fost prezentă cu o delegație formată din 18 persoane, iar din Dieceza de Iași au fost prezenți: pr. Felix Roca, sr. Silvia Brandiu, Daniela Nistor, Lidia Mariana Biciușcă, Daniela Cristina Chelaru și Anca Lucaci.

Pelerinajul a fost organizat de Forumul Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), departamentul pentru tineri, coordonat de Oana Tuduce (responsabil cu tinerii în cadrul FIAC și președinte ACRO) și Maria Grazia Tibaldi (secretar FIAC).

Pelerinajul s-a dorit a fi o continuare a gestului făcut de papa Paul al VI-lea, care, în anul 1968, cu ocazia Primei Zile Mondiale a Păcii, a trimis un grup de tineri din Acțiunea Catolică la Betleem, la Grota Nașterii, să ducă o lampă a păcii, simbol al speranței și al reconcilierii întregii umanități. Anul acesta, la 1 ianuarie, s-a realizat o reînnoire a acestui gest de credință și de rugăciune, pentru ca familia umană să devină cu adevărat o comunitate de pace.

Papa Benedict al XVI-lea a adresat o scrisoare tinerilor pelerini: "Vă încredințez în mod special Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, pentru a-l transmite tinerilor creștini din Țara Sfântă....Invocând ajutorul Maicii Preasfinte și a sfântului Iosif să știți să construiți poduri de fraternitate și de solidaritate, să dați continuitate experiențelor de prietenie, așa încât cei care trăiesc în Țara Sfântă să nu se simtă abandonați, ci cu adevărat membri ai marii familii ai Bisericii Universale. Aceasta este urarea pe care v-o fac, tineri din Acțiunea Catolică, pentru ca voi să o transmiteți tuturor celor pe care îi întâlniți în drumul vostru..."

Pelerinajul a fost o adevărată aventură a prieteniei și a rugăciunii. Plecarea spre Țara Sfântă s-a făcut din Roma, unde a fost punctul de întâlnire pentru toți cei 150 de pelerini. Prima parte a pelerinajului s-a desfășurat în jurul Betleemului și a Ierusalimului. Cazarea pelerinilor a avut loc la Centrul Acțiunii Catolice din Betleem și la Casa Nuova a părinților franciscani. Am rămas cu toții uimiți de zidul care înconjoară micuța cetate a pâinii, dar și de tăria de caracter pe care o are comunitatea creștină de acolo. Am fost la Câmpul Păstorașilor, Biserica Nașterii, Sfântul Mormânt, Cenacol, Grădina Măslinilor, Zidul Plângerii... Programul spiritual, cu meditații zilnice a fost realizat de pr. Daniel Attinger, călugăr de Bose. Au avut loc întâlniri cu mai multe personalități ale lumii religioase din Ierusalim și Betleem: PF Michel Sabbach - patriarh de Ierusalim, ES Mons. Antonio Franco - nunțiu apostolic în Israel, și pr. Pierbattista - custode de Țara Sfântă. Pe tot parcursul pelerinajului am fost însoțiți de ES Mons. Domenico Sigalini, asistent spiritual al Acțiunii Catolice Italiene.

Punctul culminant al pelerinajului l-a reprezentat ziua de 1 ianuarie, când am sărbătorit împreună Ziua Mondială a Păcii. În cadrul Liturghiei pontificale, celebrată în catedrala Patriarhiei din Ierusalim, fiecare reprezentant al celor 28 de țări prezente în pelerinaj a primit lampa păcii și a unității, simbol al fraternității și al solidarității între popoare.

Partea a doua a pelerinajului s-a desfășurat în jurul Nazaretului. Am fost cazați la familiile din Cana, Reineh și Nazaret, unde am cunoscut oameni extraordinari, cu o credință vie și cultură bogată. În Biserica "Buna Vestire" am primit salutul ES Mons. Giacinto-Boulos Marcuzzo, episcop auxiliar de Nazaret. Dintre locurile sfinte pe care le-am vizitat amintesc: Deșertul Iudeii, Lacul Tiberiadei, Muntele Fericirilor, Muntele Tabor, Ierihon, Haifa - Muntele Carmel. Plecarea din Țara Sfântă s-a realizat din Tel-Aviv, o dată cu controlul riguros al autorităților israeliene din aeroport.

Încheierea pelerinajului s-a făcut prin participarea la Liturghia celebrată de papa Benedict al XVI-lea, în sărbătoarea Epifaniei, în bazilica "Sfântul Petru" din Roma.

Anca Lucaci

* * *

"Din tot ceea ce am vizitat în Țara Sfântă, Grădina Ghetsemani a ocupat un loc special în inima mea. Simplitatea, liniștea și frumusețea locului m-au ajutat cel mai mult să ascult vocea lui Dumnezeu care ne vorbește din orice loc pe unde a trecut Isus. Am rămas, de asemenea, impresionată de faptul că pe acest teritoriu trăiesc culturi atât de diferite: musulmani, creștini, evrei. Ceea ce mi se pare extraordinar este faptul că se colaborează cu succes, indiferent de etnie sau religie. Unul dintre cele mai intense momente ale pelerinajului l-am trăit în prima zi a anului, când, în zorii zilei, am venit cu toții și ne-am rugat la Mormântul Sfânt. A fost cel mai frumos început de an din viața mea. Îmi doresc să am mereu în suflet sentimentele și trăirile acelui moment" (Daniela Nistor - responsabil tineri, zona Iași, AC Iași).



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat