Isus, Biserica, Paul... şi noi

Una dintre cele mai vehiculate opinii cu referire la apostolul Paul este cea bazată pe axioma formulată de către exegetul luteran W. Wrede la începutul secolului al XX-lea, potrivit căreia Paul ar trebui considerat ca fiind cel de-al doilea fondator al creştinismului. Şi asta pentru că ar fi transformat creştinismul într-o religie a mântuirii, lucru care nu ar fi fost prevăzut de Isus. Iar în domeniul artistic - referirea este mai mult la filmele pe această temă - se merge uneori şi mai departe, accentuându-se (poate pentru a stârni interes) chiar un fel de ruptură sau conflict.

Cu siguranţă, originalitatea sfântului Paul, ca şi valoarea gândirii sale teologice, îl împinge spre un loc aparte în istoria creştinismului. Dar de aici şi până la a-l contrapune la tot ceea ce a fost înainte de el sau în jurul său este ceva mai mult decât o exagerare. Este adevărat că el nu a fost discipol al lui Isus cel pământesc. Dar între Isus şi Paul nu există un vid, peste care s-ar înnoda o experienţă spirituală ieşită din comun. De altfel, apostolul nu se agaţă sau se desprinde din punct de vedere istoric direct de Isus. El trăieşte contactul personal cu tot ceea ce înseamnă Isus Cristos alături, în şi prin comunitatea eclezială, pe care Isus o precedă şi în care este prezent. Fără legătura intimă dintre Isus, Biserică şi Paul nu poate fi explicată poziţia acestuia din urmă. Iar atunci când apar nişte controverse, acestea sunt rezolvate în cadrul Bisericii (să ne gândim la primul conciliu: cel de la Ierusalim!).

Chiar dacă se "defineşte" pe sine drept imitator al lui Cristos şi îi invită pe cititorii scrisorilor sale să facă la fel (1Cor 11,1: "Fiţi imitatorii mei, după cum eu sunt al lui Cristos"; 1Tes 1,6: "Aţi devenit imitatorii mei şi ai Domnului"), iar referirea este şi la Isus cel pământesc (nu numai ca fundal), nu înseamnă că s-a preocupat vreodată să afle cum păşea Isus, cum îşi ridica privirea spre cer, cum ţinea mâinile sau alte lucruri ca acestea pentru a-l "imita" în sensul de a deveni o copie. Metrul de măsură ("Să aveţi în voi aceleaşi sentimente care au fost în Isus Cristos" - Fil 2,5) a propriei vieţi şi a celorlalţi era conformarea la voinţa lui Dumnezeu şi căutarea binelui celorlalţi. Iar ceea ce se întâmplă la nivel "tainic" îşi găseşte explicaţia, ca şi rezolvarea, în Biserică: "Citind, vă puteţi da seama cum înţeleg eu misterul lui Cristos... De acum înainte, chiar puterile şi tăriile vor cunoaşte, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri" (Ef 3,4.10).

În ceea ce ne priveşte, nu putem avea o experienţă mai sigură şi mai puternică a credinţei ancorate în Scripturi decât în şi prin Biserică. Atât creşterea noastră în cunoaştere cât şi intimitatea cu Cristos, după modelul sfântului Paul, îşi găsesc locul firesc în comunitatea eclezială, fără de care nu numai că ne putem răci, dar nici nu avem cum să simţim lucrarea harului în mod eficient şi clar.

Exponenţii aşa-zisei culturi laice, care vor să-l rupă pe sfântul Paul de Biserică numai şi numai pentru că pe ei îi deranjează tot ceea ce vine din partea ierarhiei ecleziale (ca veghere şi subliniere clară a lucrurilor), riscă să-i murdărească chipul, să-l prezinte altfel decât a fost: intim legat de Cristos şi de Biserică. Oricât de mult i-ar aprecia cineva învăţăturile, dacă nu ştie sau nu vrea să-l recunoască drept ceea ce este, un om dăruit cu totul lui Cristos şi integrat încă de la bun început în Biserică, se situează pe sine (dar nu-l poate târî după bunul plac şi pe Paul în aceeaşi direcţie) pe o poziţie total greşită. Pe noi să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva!

Pr. Cristian Chinez