Program pastoral
"Cuvântul tău, Doamne, este făclie pentru pașii mei și lumină pentru cărările mele" (Ps 114)
Sfințiile voastre, dragi frați și surori,
Apropiindu-se timpul Adventului, când începem un nou an bisericesc, mă bucur să vă împărtășesc un gând special în continuarea activităților noastre pastorale, potrivit cu planul pastoral dedicat Sfintei Scripturi, mai ales sfântului apostol Paul, după chemarea și orânduirea Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea.
1. Ne-am străduit să parcurgem până acum catehezele propuse de Oficiul pentru Evanghelizare și Pastorație Biblică, elaborate și prezentate de pr. prof. Iosif Antile, ca un material bine alcătuit și de un real folos, cu acea speranță că vom avea o mai vie imagine a apostolului și un adevărat model de vestire a evangheliei lui Cristos.
"Aceste 12 cateheze, câte una pentru fiecare dintre cele 12 luni ale Anului Paulin, își propun să ne ajute să-l cunoaștem mai bine pe apostolul Paul și să ne familiarizăm cu scrierile și teologia sa. A intra în lumea sfântului Paul înseamnă a pătrunde într-un univers imens pe care nu-l putem explora dintr-o dată. Dar fiecare călătorie în lumea sfântului Paul ne va permite să învățăm ceva mai mult despre misterul iubirii lui Dumnezeu și despre minunata lucrare a mântuirii înfăptuită prin moartea și învierea lui Isus Cristos", ne anunța pr. Antile în introducerea la cele 12 cateheze, la 15 mai.
2. Am primit cu bucurie din partea Oficiului pentru Cateheze, potrivit cu dorințele exprimate de noi, și alte materiale adaptate anului pastoral cu privire la Sfânta Scriptură și familie. Le suntem recunoscători celor care ni le-au pus la dispoziție, toate adunate într-un volum (al treilea) editat de "Presa Bună", pentru toate categoriile de persoane: copii, tineri, adulți. Asupra acestor cateheze ne vom mai întoarce după încheierea Anului Paulin (29 iunie 2009).
3. Ne-am bucurat să auzim de unele inițiative din partea unor părinți parohi și vicari, care s-au folosit de aceste teme și au completat materialul de mai sus. De asemenea, apreciem munca diferitelor institute, școli ori case călugărești, care s-au străduit să conștientizeze credincioșii noștri în aprofundarea cunoștințelor spirituale, hrană pentru viața de zi cu zi.
4. După încheierea Anului Paulin dorim să pregătim cu mult interes un program special, dedicat în întregime misterului familiei și căsătoriei creștine, sanctuar al iubirii și al vieții și celulă fundamentală a societății și a Bisericii. De aceea, până la elaborarea programului pastoral dedicat familiei, ce va începe, după propunerea multora dintre membrii Consiliului Pastoral Diecezan, cu Adventul anului 2009, recomandăm să fie folosite subiectele propuse în volumul III de cateheze cu privire la Sfânta Scriptură și familie, ca o familiarizare cu termenii scripturistici, în vederea unei profunde analize teologice, pastorale, spirituale și juridice, despre legământul sacru al căsătoriei și al familiei, denumită de Conciliul Vatican II și de Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, biserica domestică.
5. În anul pastoral, care continuă până în iunie 2009, am trăit unele evenimente deosebite ce au marcat viața Bisericii noastre locale și cea a Bisericii Universale:
- continuarea pelerinajului marian la Cacica;
- întâmpinarea moaștelor fericitului Ieremia pe parcursul lunii mai, cu așezarea lor în sanctuarul diecezan din Onești;
- celebrările speciale legate de viața și figura episcopului Anton Durcovici (120 de ani de la naștere și 60 de ani de la consacrarea ca episcop de Iași) și așezarea pietrei comemorative în catedrala noastră episcopală;
- celebrarea celor 30 de ani de slujire pastorală la conducerea Diecezei de Iași, cu rugăciunile de mulțumire din partea mea ca păstor și a întregului popor creștin;
- consacrarea multor preoți - fie la Seminarul franciscan, fie în catedrala din Iași, pregătiți pentru a lucra cu zel în ogorul Domnului;
- trimiterea a trei tineri în misiuni, pentru a lucra alături de părinții noștri misionari, în Kenya;
- activități susținute de celelalte instituții ale diecezei noastre.
Acest program desfășurat în institutele noastre teologice, în școlile de toate gradele, în parohii și case călugărești, în centre de educație și formare, în diferitele structuri caritative și sociale, în spitale și în case de copii, în presă și radio, ne cheamă să-l preamărim pe Dumnezeu, să le mulțumim celor angajați în atâtea forme de slujire - preoți, persoane consacrate sau laici - și să intonăm și acum la începutul unui nou an bisericesc:
Preamărit să fii, Doamne Dumnezeule, în vecii vecilor!
+ Petru Gherghel, episcop de Iași