Paul al Crucii

Paul Francisc Danei s-a născut la 3 ianuarie 1694, în localitatea Oveda, din provincia Liguori, în nordul Italiei. Şi-a petrecut tinereţea lucrând alături de tatăl său care se ocupa cu negoţul, dar la vârsta de 19 ani, în urma ascultării unei predici despre patimile Domnului, s-a hotărât să-şi ofere viaţa cu totul lui Cristos, pentru a micşora măcar în parte durerile pricinuite de păcate.

Deoarece, în acest timp, veneţienii pregăteau o cruciadă împotriva turcilor, Paul a considerat că îşi va realiza dorinţa înscriindu-se voluntar în armata cruciaţilor; în curând însă a constatat cu amărăciune că organizatorii expediţiei urmăreau de fapt interese materiale şi scopuri meschine. A părăsit gândul de a se duce în cruciadă, şi pentru a ajunge la cunoaşterea clară a vocaţiei sale şi-a impus un program de rugăciune şi de pocăinţe aspre, privind îndelung, cu ochii trupului şi ai sufletului, pe Isus răstignit.

Cuprins de compătimire faţă de suferinţele Răscumpărătorului, rămâne adesea, câte şapte ore consecutive, adâncit în meditaţie. La vârsta de 26 de ani a cerut şi a primit de la episcopul de Alexandria, dieceză la nord de Genova, veşmântul de penitent, cu emblema patimii Domnului: o inimă având deasupra o cruce, cu trei cuie şi monograma lui Cristos. După ce l-a convins şi pe fratele său, Giovanni Battista, să i se alăture, s-au retras amândoi pe muntele Argintario, într-un loc singuratic, şi împreună au început o viaţă de rugăciune intensă şi de mari mortificaţii. În zilele de duminică şi sărbători ei părăseau schitul lor sărăcăcios, coborau prin satele învecinate şi predicau despre patimile lui Cristos. Predica lor înflăcărată lua adesea forme dramatice; pentru a face mai vie icoana lui Cristos suferind, ei se biciuiau crunt în faţa mulţimii şi apoi purtau pe spate o cruce mare de lemn; chiar cei mai refractari dintre ascultători erau pătrunşi de gândul la gravitatea ofenselor aduse lui Dumnezeu prin păcatele săvârşite, păcate pentru a căror ispăşire Mântuitorul Isus a suferit nu numai în gândul şi în inima sa, dar chiar şi în trupul său.

În curând, alături de cei doi fraţi s-au adunat şi alţi creştini dornici de a urma exemplul lor de viaţă. Pentru a avea confirmarea autorităţii bisericeşti ei s-au adresat papei Benedict al XIII-lea, care le-a permis să se constituie într-o congregaţie monahală, şi a hirotonit preoţi pe fraţii întemeietori.

Paul a voit ca la numele lui de botez să adauge specificarea că este "al Crucii"; el şi-a câştigat o stimă extraordinară din partea papei, a episcopilor şi a credincioşilor şi a devenit părintele spiritual al unei mari familii călugăreşti, care avea să dea Bisericii mulţi lucrători vrednici în via Domnului. Pentru a da aprobare definitivă congregaţiei nou-întemeiate, Congregaţia Pasioniştilor, cu numele oficial şi întreg Congregaţia Clericilor Desculţi ai Sfintei Cruci şi ai Patimii Domnului nostru Isus Cristos - membrii ei îşi propun să mediteze adânc suferinţele şi moartea Domnului, să le trăiască în viaţa lor personală şi să le predice poporului credincios, în vederea reînnoirii vieţii creştine - papa Clement al XIV-lea a dorit ca Paul al Crucii să aducă unele ameliorări normelor de viaţă călugărească formulate de el. A realizat dorinţa papei, dar el personal a urmat felul său de viaţă, până la vârsta de 81 de ani, când a adormit în Domnul, în ziua de 18 octombrie 1775, în mănăstirea întemeiată de el la Roma, lângă biserica închinată sfinţilor Ioan şi Paul, pe colina Celio.

La 28 iunie 1867, papa Pius al IX-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare, fixând sărbătoarea sa la 28 aprilie. Noul calendar, conform normelor, a stabilit ca dată a comemorării sfântului Paul al Crucii ziua de 19 octombrie.