Ioan al XXIII-lea

Fericitul Ioan al XXIII-lea, Papa cel Bun, cum era supranumit, pe numele său Angelo Giuseppe Roncalli, al treilea din cei 13 copii ai familiei, s-a născut la 25 noiembrie 1881 în localitatea Sotto il Monte - Bergamo, Italia, într-o familie de agricultori. A urmat şcoala primară în oraş, a fost instruit de un preot din Carvico, iar la vârsta de 12 ani a intrat în Seminarul din Bergamo. În anul 1901, o bursă a Fundaţiei Cerasoli i-a permis să studieze istoria Bisericii cu renumitul profesor Umberto Benigni la Roma. A fost sfinţit preot în anul 1904. Continuându-şi studiile în dreptul canonic este numit secretar al noului episcop din Bergamo, Giacomo Radini-Tedeschi. Angelo îl slujeşte timp de nouă ani pe acest prelat însărcinat cu problemele sociale, dobândind o experienţă deosebită şi o mare înţelegere a problemelor clasei muncitoare. A predat apologetica, istoria Bisericii şi patrologia la Seminarul din Bergamo.

O dată cu intrarea Italiei în Primul Război Mondial, în anul 1915, este rechemat în serviciul militar în calitate de capelan. La terminarea serviciului, în anul 1918 este numit director spiritual la Seminarul din Bergamo, înfiinţând totodată şi un cămin pentru studenţii din acest oraş.

În anul 1921 este chemat la Roma pentru a reorganiza Congregaţia "De Propaganda Fide" (Congregaţia pentru Răspândirea Credinţei). Fiind numit episcop titular de Areopolis şi vizitator apostolic în Bulgaria în anul 1925, se îngrijeşte imediat de problemele bisericilor orientale. Este transferat în anul 1934 în Turcia şi Grecia ca delegat apostolic şi înfiinţează la Istanbul un birou pentru ajutorarea prizonierilor de război. În anul 1944 este numit, de papa Pius al XII-lea, nunţiu la Paris pentru a sprijini eforturile postbelice ale Bisericii din Franţa, şi devine primul observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă UNESCO, luând cuvântul în cea de-a şasea şi a şaptea adunare generală a organizaţiei, în anii 1951 şi 1952. În anul 1953 devine cardinal-patriarh al Veneţiei şi speră să-şi petreacă ultimii ani din viaţă în această misiune pastorală.

Pregătea actele sinodale ale primului său sinod diecezan, care a avut loc în anul 1958, când a fost chemat la Roma pentru a participa la conclavul care l-a ales papă.

În primul său discurs public, papa Ioan al XXIII-lea şi-a exprimat preocuparea pentru reunirea cu creştinii separaţi şi pentru pacea în lume. Una dintre primele sale acţiuni a fost aceea de a anula reglementarea lui Sixt al IV-lea care limita numărul membrilor Colegiului Cardinalilor la 70; în următorii patru ani măreşte numărul lor la 87, cu cea mai mare reprezentare internaţională din istorie. La mai puţin de trei luni de la alegere a anunţat că va ţine un sinod diecezan la Roma, va convoca un conciliu ecumenic şi va revizui Codul de drept canonic. Sinodul, primul din istoria Romei, s-a ţinut în anul 1960; Conciliul Vatican II a fost convocat în anul 1962, iar Comisia Pontificală pentru Revizuirea Codului a fost numită în anul 1963.

A apărat libertatea şi demnitatea omului în enciclica Pacem in terris, care a fost promulgată în anul 1963. A ridicat Comisia Pontificală pentru Cinema, Radio şi Televiziune la statut curial, a aprobat un nou cod al rubricilor pentru Liturghier şi Breviar, a făcut progrese evidente în relaţiile ecumenice creând un nou Secretariat pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi a numit primul reprezentant la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor ţinut în New Delhi, în anul 1961. Fundaţia Internaţională "Balzan" i-a acordat Premiul pentru Pace în anul 1962.

De la moartea sa, din 3 iunie 1963, s-au scris şi s-au spus multe despre căldura şi sfinţenia papei Ioan al XXIII-lea, supranumit încă din timpul vieţii "Papa cel Bun". Probabil că mărturia lumii a fost exprimată cel mai bine de desenul dintr-un ziar care reprezenta pământul învăluit în doliu şi cu titlul simplu: "Un deces în familie". A fost declarat fericit de papa Ioan Paul al II-lea la 3 septembrie 2000.

Andrei Dumitrescu