|
Solidaritate cu cei în suferință Începând cu 25 iulie, inundațiile provocate de râurile Suceava, Siret și Prut au afectat 150 de localități și au dus la distrugerea parțială sau totală a 8.941 de case. Acum au de suferit 21.190 de persoane, apa afectându-le gospodăriile într-o proporție mai mică sau mai mare. Râul Siret a atins cote istorice, ajungând pe 28 iulie la 2.600 m3/sec. În aceeași zi, apele Siretului, care au pătruns prin digul de la Mircești, au măturat tot ce le-a stat în cale. Au fost inundate localitățile Răchiteni și Izvoarele din județul Iași, precum și Rotunda, Buruienești, Adjudeni și Tămășeni, din județul Neamț. Siretul însă nu s-a oprit aici, apele sale învolburate au continuat să facă daune zilele următoare inundând și satele Săucești, Schineni și Șerbești din județul Bacău. Echipele de intervenție ale Centrului Diecezan Caritas Iași au monitorizat situația și după o primă evaluare au distribuit încă din primele zile ajutoare sinistraților. Primele 3.000 de pachete cu alimente și pături au fost distribuite în Buruienești și Rotunda. Mergând pe străzile satelor am văzut că oamenii au pierdut tot ce aveau, și am descoperit nevoile lor. Astfel am continuat să distribuim ajutoarele în funcție de necesitățile lor. Cele mai multe ajutoare au fost distribuite în satul Buruienești, deoarece acest sat nu a fost mediatizat și sinistrații de aici nu au primit alte ajutoare. Caritas Iași și Roman a distribuit aici produse de igienă personală, produse de curățenie pentru casă, lenjerie de corp, veselă, saltele, pături, haine și alimente. De asemenea, și în localitățile Adjudeni, Tămășeni și Răchiteni au fost distribuite alimente, produse de igienă personală, haine noi și dulciuri. În localitățile Schineni și Șerbești au fost alături de sinistrați Asociația Caritas Bacău și Cercetașii României, împărțind haine, alimente și produse de curățat. Vorbind cu oamenii greu încercați, am văzut disperare, tristețe și resemnare. Erau bătrâni care spuneau că Dumnezeu i-a lovit prea greu și nu mai au speranță în viitor. Se uitau neputincioși la grămada de dărâmături care o dată era căsuța lor, mai veche, dar duceau un trai liniștit acolo. Am văzut, în același timp, oameni cu demnitate, care se rușinau să ia un pachet cu ajutoare, spunând că aveau în grădină tot ce le era necesar. Însă apa a distrus tot. Case, grădini, bunuri... Oamenilor le e greu să descrie ce simt, dar se vede că nu le e ușor să-și revină. Sunt conștienți că trebuie s-o ia de la zero, e parcă un nou început, însă mai anevoios, având trecutul care îi urmărește. Mesajele de solidaritate nu au întârziat să apară, și i-au încurajat pe acești oameni care cu greu reușesc să găsească curajul de a merge înainte. Prin scrisoarea nr. 1752 din 29 iulie 2008, PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă au adresat preoților parohi și superiorilor institutelor de viață consacrată un apel la strângerea unei colecte în ziua de 10 august. "Durerea care s-a abătut asupra multor localități din dieceza noastră în urma inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie este și durerea noastră și din motive de credință nu putem rămâne indiferenți în fața acestei situații", se spunea în scrisoare. În zilele de 9 și 10 august, PS Petru Gherghel a vizitat satele catolice afectate de inundații (Răchiteni, Adjudeni, Tămășeni, Rotunda, Buruienești și Schineni). Episcopul a mers să constate direct pagubele materiale și, mai ales, să încurajeze pe credincioșii acestor parohii, să vestească îndurarea Domnului. Același gând l-a avut și PS Aurel Percă vizitând în ziua de 30 iulie satele Tămășeni, Adjudeni și Răchiteni, iar în ziua de 3 august satul Schineni. Episcopia de Iași a donat primii bani pentru a cumpăra alimentele atât de necesare sinistraților. Urmând acest exemplu, partenerii Caritas Iași nu au întârziat să-și arate solidaritatea. Alături de oameni simpli care au răspuns apelului nostru, au trimis donații Caritas Münster (Germania), Caritas Trieste (Italia), Asociația "Lotta per la Vita" (Italia), Caritas Germania și Asociația Hope International (Irlanda). În același timp, s-au mobilizat și celelalte dieceze, precum și Centrele Caritas din țară și au organizat colecte pentru sinistrații din Moldova. Sunt solidari cu cei în suferință: Asociația Caritas Arhidiecezan Alba-Iulia, Asociația Caritas București, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, Asociația Diecezană Caritas Greco-Catolic Maramureș și Asociația Caritas Eparhial Oradea. Cu fondurile adunate, Centrul Diecezan Caritas Iași va implementa proiecte pe termen mediu și lung, prin care sinistrații vor fi ajutați să treacă iarna care vine. Se vor distribui în continuare în această toamnă și iarnă alimente, deoarece apa a distrus recoltele oamenilor, acestea fiind pentru mulți singura sursă de hrană. De asemenea, vor fi distribuite produse de igienă personală și pături pentru iarnă. Tot pentru a avea condiții decente de trai, se vor distribui lemne de foc și sobe familiilor care vor avea nevoie. Pentru ca oamenii să revină la o viață normală și independentă, se va implementa un program agricol, și se vor distribui unelte agricole, semințe de legume, fertilizator pentru pământ, pui vii și furaje. Prin acest program vor fi date mijloacele prin care oamenii se pot ajuta singuri să devină iar familii independente. Pentru toate aceste programe sunt necesare în continuare resurse financiare și materiale pe care cu ajutorul bunului Dumnezeu sperăm să le obținem din donații, sponsorizări și colecte. Sunt mulți care au contribuit deja la binele acestor oameni care acum nu așteaptă milă, ci doar o mână de ajutor pentru a se putea redresa din această situație care se poate întâmpla oricăruia dintre noi. Mihaela Condac
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |