Răspundem cititorilor

* Petru Blaj (Săbăoani) "Mi-am pus de multe ori întrebarea de ce se întâmplă atâtea confruntări chiar în Ţara Sfântă (...) unde ar trebui să fie cea mai mare linişte? De ce răul macină omenirea, de ce sunt războaie şi neînţelegeri, de ce există atâta ură pe pământ?".

Sunt întrebări pe care vi le puneţi nu numai dv. Iar răspunsul nu este greu de aflat. Omul, în orgoliul lui nemăsurat, uită că a fost creat de Dumnezeu, considerându-se el însuşi dumnezeu. Îndepărtarea creaturilor de Creatorul lor duce la tot felul de conflicte în care primele victime sunt cei nevinovaţi. Avem atâtea exemple de drame care au zguduit omenirea, în care au murit copii şi oameni care nu aveau absolut nici o vină. Sunt multe conflicte şi interese care contravin poruncii pe care ne-a lăsat-o Isus: aceea de "a ne iubi unii pe alţii", aşa cum el ne-a iubit. A fi statornic în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele nu este atât de uşor dat fiind lumea controversată în care trăim. Să ne intensificăm rugăciunile fiecare dintre noi pentru ca astfel de conflicte să dispară şi "toţi să fim una", aşa cum vrea Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi asemănarea sa.

* Ioan Cojan (Traian, NŢ). "Am citit cu mult interes şi atenţie articolul PS Petru Gherghel din revista "Lumina creştinului" din luna mai intitulat "În jurul păstorului dr. Anton Durcovici", unde PS Gherghel a voit să aducă un pios omagiu marelui episcop Anton Durcovici. Se cuvine să-i mulţumim episcopului nostru că a făcut tot ce a putut fi mai sfânt, mai nobil şi mai frumos prin aşezarea în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a unei plăci comemorative şi a unui vas cu pământ din cimitirul din Sighetu Marmaţiei. Eu personal mă bucur că fac parte din rândul acelora care l-au cunoscut cu ocazia administrării Mirului în biserica din Săbăoani şi mă alătur cu pioşenie celor care aşteaptă cu multă speranţă ca episcopul martir A. Durcovici să fie beatificat şi ridicat la cinstea altarelor".

Ne bucură mult interesul cu care aţi citit articolul referitor la Mons. Durcovici şi vă mulţumim pentru aprecierile făcute. Rămâneţi unit cu noi în rugăciune pentru ca acest slujitor al Domnului care a suferit mult, să fie ridicat la cinstea altarelor cât mai curând.

* G.M.G. (Roma). Sunteţi o persoană consacrată şi, desigur, rândurile pe care ni le-aţi trimis ne-au bucurat nespus de mult. Pornind de la exemplul Fecioarei Maria, aţi accentuat cât de importantă este disponibilitatea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de lume. Disponibilitatea sfintei Fecioare Maria ne ajută ca noi înşine să fim mai prompţi în a-l urma pe Isus pe calea iubirii, a generozităţii şi a compasiunii. Maria rămâne un punct de reper, un exemplu ce trebuie urmat. Acel "facă-se voia ta" trebuie să-l rostim fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu persoane consacrate. Este da-ul pe care trebuie să-l spunem fiecare urmându-l pe Isus pe cărările acestei lumi, purtându-ne propria noastră cruce. Vă mulţumim, de asemenea, pentru aprecierile la adresa Mons. Alois Fechet, care v-a îndrumat pe calea pe care o urmaţi şi astăzi.

* Ioan Ianuş (Butea). Rebusurile pe care ni le-aţi trimis pe adresa redacţiei sunt destul de interesante, însă ţinem să precizăm că ele nu respectă câteva dintre regulile stabilite pentru careurile de cuvinte încrucişate (rămâne să descoperiţi dv. care sunt acestea!), reguli ce au fost precizate şi cu alte ocazii în paginile revistei Lumina creştinului. Atât pentru dv., cât şi pentru toţi cei pasionaţi de enigmistică şi dornici să creeze careuri de cuvinte încrucişate, în cele ce urmează reamintim principalele reguli: 1) Întrucât Editura "Presa Bună" are în vedere publicarea de articole cu un accentuat conţinut moral şi religios, dorim ca şi tematicile careurilor să se axeze pe acelaşi conţinut şi cerinţe. 2) Dimensiunea careurilor trebuie să fie cuprinsă între 10x10 şi 14x14 (limitarea este motivată de lipsa spaţiului în paginile revistei). 3) Cuvintele tematice îngrilate, nu trase la temă, trebuie să fie de cel puţin 50% din totalul cuvintelor cuprinse în careu. 4) În general, procentul de puncte negre admis este de 15%, însă pot fi şi excepţii. 5) Se va evita disproporţia îngrilării cuvintelor tematice. 6) Cuvintele mai mari de 3-4 litere trebuie să fie cuprinse în Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) şi suplimentele lui, sau în dicţionarele de rebusistică. 7) Definiţiile vor fi alese cu grijă şi formulate cât mai scurt, dar care să conţină în "seiful" lor cheia dezlegării sau de găsire a cuvântului căutat sau a soluţiei enigmistice (pe cât posibil, evitaţi definiţiile din dicţionar; folosiţi metafora, comparaţia, superlativul etc.; de asemenea, aveţi grijă la folosirea numelor şi a citatelor biblice). 8) Sunt ignorate semnele diacritice, adică literele: a, i, s, t, pot fi citite ca ă, â, î, ş, ţ. 9) Se va evita cu desăvârşire anagramarea unor cuvinte pentru a forma altele care nu există. 10) Nu sunt admise: colţuri şi zone închise sau semiînchise, bare orizontale sau verticale; substantive, adjective, pronume, numerale şi articole declinate (excepţie fac denumirile geografice, titlurile literare, ştiinţifice, religioase, muzicale, de artă, istorie şi cuvintele compuse); verbe conjugate la alte moduri şi timpuri decât la infinitiv şi participiul trecut (excepţie fac titlurile); familii de cuvinte sau repetarea unui cuvânt chiar dacă este compus din 2-3 litere, motivându-se faptul că ar avea un alt înţeles; cuvinte peiorative, injurioase sau indecente; cuvinte cu plural inexistent; trunchieri de cuvinte, abrevieri şi sigle inexistente sau cuvinte inventate; folosirea literei "î" în interiorul cuvintelor etc. Suntem convinşi că, în măsura în care colaboratorii noştri întru enigmistică vor căuta să respecte cât de cât aceste reguli, pe adresa redacţiei vor sosi careuri bune şi interesante, care să contribuie la ridicarea calitativă a conţinutului revistei şi la educarea în spirit creştin a fidelilor noştri cititori. Vă dorim mult succes!

* Ioan (Bucureşti). "Am 35 de ani şi sunt de confesiune ortodoxă. Studiez doctrina catolică atât cât îmi permit slabele-mi puteri. Îndrăznesc să vă cer sfatul deoarece nu am reuşit să aflu un răspuns teologic în privinţa Euharistiei în ritul roman (latin). De ce se distribuie sfânta Împărtăşanie sub o singură specie şi nu cu două aşa cum am fost învăţat în propria-mi tradiţie? Fiind ortodox am o puternică reticenţă faţă de împărtăşirea cu o singură specie deoarece mă simt parcă incomplet. Poate şi din cauza slabei înţelegeri teologice a Bisericii Romane. Eu consider, ca ortodox, că împărtăşirea cu ambele specii este nu numai o chestiune aleatorie, ci o poruncă în toată regula: "Faceţi aceasta în amintirea mea până când voi veni". Mai mult, strict subiectiv mă simt cumva împuţinat sufleteşte, deşi ştiu că trupul este întreaga dumnezeire (şi în trup şi în sânge fiind dumnezeirea întreagă). Apoi nu înţeleg cum a luat hotărârea Biserica Romano-Catolică, în această privinţă, în secolul al XIII-lea (după 13 secole nu cred că a fost luată o decizie aşa în vânt, ci cred că a avut temeiuri foarte serioase; ei bine mă interesează acele temeiuri). Am mai învăţat că au fost la mijloc şi temeiuri de ordin practic - însă eu consider că sfinţii părinţi de mare valoare pe care i-a avut Biserica în prima mie de ani când Biserica era una nu puteau să nu vadă rostul împărtăşirii doar cu o specie. Să mă înşel oare? Sper să înţelegeţi din cele scrise că nu caut polemica ieftină, ci sunt cu totul interesat să mă informez asupra doctrinei catolice".

În Biserica Catolică se folosesc ambele moduri de împărtăşire şi sub ambele specii şi cu o specie. Decizia Bisericii Romano-Catolice de a folosi împărtăşirea credincioşilor sub o specie a venit din motive de ordin practic şi din motive de răspuns la deviaţiile care erau în timpul respectiv. Motive de ordin practic: împărtăşirea sub ambele specii e mai dificil de făcut într-o Biserică în care se împărtăşesc mulţi. E vorba de timpul cât durează şi de modalitatea de a o face. Celelalte motivaţii vin dintr-un timp în care era negată prezenţa reală a lui Cristos în pâine şi în vin. În acest context s-au introdus gesturi şi acţiuni în Liturghie care să sublinieze prezenţa reală: îngenuncherea în faţa Preasfintei Împărtăşanii, ridicarea ostiei la împărtăşanie, procesiunea cu sfânta Împărtăşanie etc. Ca o consecinţă a sublinierii prezenţei reale a lui Cristos, s-a renunţat la împărtăşirea credincioşilor cu specia vinului: se evită în felul acesta vărsarea sau pierderea oricărei picături de sânge. Motivaţiile pot fi întâlnite şi în Scriptură. Acelaşi Isus care a spus: "Adevăr, adevăr zic vouă: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi" (In 6,53), a spus: "Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da, pentru viaţa lumii, este trupul meu" (In 6,51). Acelaşi Isus care a spus: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi" (In 6,54), a spus: "Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci" (In 6,58). Oricum, precizăm încă o dată că în Biserică se folosesc ambele modalităţi, considerându-le corecte pe amândouă, întrucât modalitatea de împărtăşire nu ţine de esenţa credinţei. În ritul latin, sub ambele specii se poate folosi la împărtăşirea mirilor care se căsătoresc, a celor care au un eveniment deosebit, a celor care se împărtăşesc pentru prima dată etc. Esenţa este că El e prezent şi în pâine şi în vin. Rămâne la latitudinea Bisericii să hotărască cum şi în ce fel să le folosească. Cu alte cuvinte, sunt lucruri care nu se pot modifica şi sunt altele pe care Biserica poate hotărî cum să le facă. De exemplu, dacă vă uitaţi la primul Conciliu care e prezentat în Scriptură (Fap 15) veţi vedea că acesta ia câteva hotărâri. Următoarele Concilii de la Niceea până la Vatican II au luat hotărâri în funcţie de circumstanţele timpului respectiv. Hotărârile acestea nu ţin de esenţă. Dacă împărtăşania sub ambele specii ar ţine de esenţă cum s-ar mai putea împărtăşi, de exemplu, cei care sunt bolnavi şi nu pot să se împărtăşească decât cu vin sau numai cu pâine? Sau cei care au intoleranţă la gluten?