Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru tineri -

Să-l facem vizibil pe Duhul Sfânt

Ziua Mondială a Tineretului

La bordul avionului care zbura de la Roma la Sydney, sâmbătă, 12 iulie, dimineața, papa Benedict al XVI-lea i-a întâlnit pe ziariști și a răspuns la cinci întrebări. Primul răspuns oferit lui Lucio Brunelli, de la RAI, vorbește despre ceea ce crede papa despre Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), cu tema "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori" (Fap 1,8).

- Sanctitate, aceasta este a doua ZMT a dv., prima - să spunem așa - în întregime a dv. Cu ce sentimente vă pregătiți să o trăiți și care este mesajul principal pe care doriți să-l dați tinerilor? Apoi, credeți că ZMT influențează profund asupra vieții Bisericii care le găzduiește? Și în sfârșit, credeți că formula acestor adunări tinerești de masă mai este actuală?

Merg cu sentimente de mare bucurie în Australia. Am amintiri foarte frumoase de la ZMT din Köln: nu a fost doar un eveniment de masă, a fost mai ales o mare sărbătoare a credinței, o întâlnire umană a comuniunii în Cristos. Am văzut cum credința deschide frontierele și are realmente capacitatea de unire între diferitele culturi și creează bucurie. Și sper ca același lucru să se întâmple în Australia. De aceea sunt bucuros să văd mulți tineri și să-i văd uniți în dorința de Dumnezeu și în dorința unei lumi realmente umane. Mesajul esențial este indicat de cuvintele care constituie deviza acestei ZMT: vorbim despre Duhul Sfânt care ne face martori ai lui Cristos. Deci aș vrea să concentrez mesajul meu tocmai pe această realitatea a Duhului Sfânt, care apare în diferite dimensiuni: este Duhul care acționează în Creație. Dimensiunea Creației este foarte prezentă, pentru că Duhul este creator. Mi se pare o temă foarte importantă în momentul nostru actual. Dar Duhul este și inspiratorul Scripturii: în drumul nostru, în lumina Scripturii, putem să mergem împreună cu Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este Duhul lui Cristos, deci ne conduce în comuniunea cu Cristos. În sfârșit, se arată, conform sfântului Paul, în carisme, adică într-un număr mare de daruri neașteptate care schimbă diferitele timpuri și dau Bisericii o forță nouă. Așadar, aceste dimensiuni ne invită să vedem urmele Duhului și să-l facem vizibil pe Duhul și altora. ZMT nu este doar evenimentul din acest moment: este evenimentul pregătit de un drum lung cu crucea și cu icoana sfintei Fecioare Maria. Printre altele este pregătit din punct de vedere organizatoric, dar și spiritual. Așadar, aceste zile sunt momentul culminant al unui drum lung precedent. Totul este rod al unui drum, al faptului de a fi împreună pe drum spre Cristos. Apoi ZMT creează o istorie, adică se creează prietenii, se creează noi inspirații: astfel ZMT continuă. Acest lucru mi se pare foarte important: a nu vedea numai aceste trei-patru zile, ci a vedea întregul drum care le precedă și apoi care le urmează. În acest sens, mi se pare, ZMT - cel puțin pentru viitorul nostru apropiat - este o formulă valabilă care ne pregătește să înțelegem că din diferite puncte de vedere și din diferite părți ale pământului mergem înainte spre Cristos și spre comuniune. Astfel învățăm un nou drum împreună. În acest sens, sper să fie și o formulă pentru viitor.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat