Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri interne

Prima Împărtășanie
Patruzeci de copii români, din comunitatea catolicilor de rit latin din Roma, au primit duminică, 30 martie, prima sfântă Împărtășanie, după pregătirea făcută sub coordonarea pr. Isidor Iacovici și a pr. Iulian Faraoanu. Ziua de 30 martie a fost o zi deosebită și pentru comunitatea de credincioși români din Zaragoza (Spania), deoarece opt copii, patru fete și patru băieți, l-au primit pentru prima oară pe Isus în viața lor, în sfânta Împărtășanie.

Schimb de experiență
O delegație română formată din 12 persoane, specialiști ai centrelor Caritas din Iași, Roman și Bacău, a făcut o vizită de lucru în orașul Münster, în perioada 14-19 aprilie. A fost un schimb de experiență între lucrătorii sociali din această zonă a Germaniei și cei români, în fapt continuarea unor acțiuni de colaborare în baza unui parteneriat ce a debutat în urmă cu mai mulți ani. Programul a cuprins vizitarea centrelor rezidențiale din zona Münster și asistarea la sesiunile de informare ținute de coordonatorii programelor sociale, administratorii centrelor pentru ocrotirea vârstnicilor, copiilor cu dizabilități, a persoanelor sărace, a oamenilor fără adăpost, a persoanelor aflate în ultima fază de cancer și a celor dependenți de substanțe cu efect psihoactiv.

Liturghii în română
La inițiativa Mons. Piero Coccia, episcop de Pesaro, în ziua de 29 martie, frații franciscani ai Provinciei "Sf. Iosif" din România care lucrează în Parohia "Maria Immacolata" din Gabicce Mare au oficiat sfânta Liturghie în limba română pentru prima oară în orașul Pesaro, din Italia. Biserica pusă la dispoziție de către episcopul locului pentru credincioșii de limbă română este "Santa Maria del Porto" și se află în Piazza Doria, 8, 61100-Pesaro (PU). La Liturghie au participat circa 20 de persoane. Se intenționează celebrarea Liturghiei din două în două săptămâni.

Profesorii de religie
Consfătuirea diecezană a profesorilor de religie s-a desfășurat sâmbătă, 5 aprilie, la Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Onești. Cei 67 de profesori de religie au fost onorați de prezența PS Aurel Percă. Au mai participat pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., pr. lect. univ. dr. Iosif Enășoae, pr. dr. Alois Hîrja și pr. Valentin Aenoaei.

Profesiuni
- În cadrul Liturghiei de luni, 31 martie, la biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din Barați, trei dintre candidatele Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au făcut pentru prima dată profesiunea simplă a sfaturilor evanghelice în cadrul Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot". Este vorba de sr. Adriana Budău (Stufu), sr. Anca-Mihaela Ciobănică (Răducăneni) și sr. Liudmila Prim (Republica Moldova, Stârcea). Surorile au făcut înainte cinci zile de exerciții spirituale cu pr. Alberto Marson, SDV, la Traian (NT).
- Sora Camelia Tălmăcel, din familia Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, a depus profesiunea perpetuă a sfaturilor evanghelice de sărăcie, curăție și ascultare, duminică, 6 aprilie, în satul natal, Iugani, în prezența PS Aurel Percă.

Întâlnire diecezană
Institutul Teologic Franciscan din Roman a fost gazda întâlnirii persoanelor consacrate din Dieceza de Iași ce a avut loc duminică, 6 aprilie. Au participat aproximativ 270 de persoane, care au meditat conferința ținută de PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, ce a avut ca temă enciclica "Spe salvi" a papei Benedict al XVI-lea. În cursul după-amiezii, au continuat discuțiile cu privire la enciclică și conferință, ca și prezentarea unui material de către părinții verbiți despre aceeași enciclică. Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de rugăciune, în capelă, urmat de binecuvântarea rostită de PS Aurel Percă.

Clădirea Filarmonicii
La sediul Episcopiei Romano-Catolice din Iași a avut loc vineri, 11 aprilie, semnarea contractului de locațiune prin care imobilul Filarmonicii cu cele două clădiri componente a fost încredințată Universității de Arte "George Enescu" din Iași pentru o perioadă de 31 de ani. Au fost prezenți PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, Cristian Adomniței, ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, prof. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universității de Arte "George Enescu", prof. Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii de Stat "Moldova", juriști, consilieri, oficialități locale, reprezentanți ai mass-media. Soluția a fost adoptată pentru a se putea continua lucrările de reabilitare a imobilului.

Pelerinajul bolnavilor
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariția Maicii Domnului la Lourdes, Oficiul pentru Pastorația Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, organizează în ziua de 13 mai, un pelerinaj special al bolnavilor și al personalului medical, la sanctuarul marian de la Cacica. Participanții la acest pelerinaj, îndeplinind condițiile cerute, pot dobândi indulgența plenară. Pelerinajul va fi organizat în colaborare cu Programul "Servicii de Îngrijiri la Domiciliu" al Centrului Diecezan Caritas Iași, sanctuarul de la Cacica, Oficiul pentru Pelerinaje și parohiile Diecezei de Iași.

Pelerinaj jubiliar
Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje, în colaborare cu Misiunea Catolică de Pelerinaje "Ad Astra Pilgrims", organizează un pelerinaj jubiliar la Lourdes, organizat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la aparițiile sfintei Fecioare Maria în grota Massabielle (Lourdes), în perioada 19 august - 4 septembrie. Înscrierile se pot face la parohia proprie sau la Parohia Tg. Frumos (tel. 0232/711476), la pr. Iulian-Eugen Kropp (tel. 0744/306309, 0767/167799, e-mail: pelerinaj_erc@yahoo.it, prk_iuliu@yahoo.it). Pe situl www.ercis.ro se găsesc informații complete despre acest pelerinaj.

Pe scurt
- 10-17 martie: Pelerinaj în Israel al unui grup de 22 de persoane organizat de pr. Pavel Chelaru prin "Mișcarea Catolică de Pelerinaje"
- 29-30 martie: Vizită pastorală în Parohia Valea Mică
- 30 martie: Concert cu strângere de fonduri "La Învierea Domnului" susținut de Corul "Juvenes Ecclesiae" în catedrala nouă din Iași, fiind prezentată în premieră "Missa criolla", fiind reluat în ziua de 20 aprilie la Roman și Bacău
- 5 aprilie: Consiliul Acțiunii Catolice a Tinerilor din zona Roman la Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman
- 5-6 aprilie: Vizită pastorală în Parohia Vatra Dornei
- 8 aprilie: Primirea de către card. Péter Erdo a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității "Ovidius" din Constanța
- 7 aprilie: Întrunire a Consiliului Prezbiteral și a Consiliului Pastoral Diecezan la Săbăoani
- 12 aprilie: Ziua tinerilor AC din zona Bacău, cu tema "Martori ai învierii lui Cristos", organizată în Parohia Fundu Răcăciuni
- 12 aprilie: Întâlnirea semestrială a directoarelor și educatoarelor grădinițelor catolice din Dieceza de Iași organizată la Gioseni
- 13 aprilie: Primirea lectoratului de către cei 17 studenți ai anului IV și primirea acolitatului de către cei 6 studenți ai anului V de la Institutul Teologic din Iași, Liturghia fiind prezidată de PS Aurel Percă
- 13-20 aprilie: Ediția a VII-a a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, la care participă și Centrul Diecezan Caritas în calitate de partener
- 19-20 aprilie: Vizită pastorală în Parohia Valea Seacă
- 19-20 aprilie: Pelerinaj la comunități catolice din Republica Moldova al unui grup de 28 de credincioși din Parohia "Sf. Anton de Padova" din Iași
- 20 aprilie: Pelerinaj la mormântul Veronicăi Antal din Nisiporești, la împlinirea a 50 de ani de la moarte
- 25-28 aprilie: Exerciții spirituale pentru liderii cercetași din Scout la Mănăstirea "Don Orione" din Iași și la Casa Asumpționiștilor din Mărgineni (BC)
- 26-27 aprilie: Vizită pastorală în Parohia Vladnic
- 27 aprilie: Pelerinaj la sanctuarul Maicii Domnului de la Torreciudad în Spania pentru un grup de români din localități spaniole
- 28-30 aprilie: Cea de-a V-a ediție a turneului de fotbal pentru tineri între parohiile din zona Romanului, organizat de Iosefinii lui Murialdo din Roman, în colaborare cu parohiile din zonă.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat