Răspundem...

* Elena Percă (Traian-Neamţ). Scrisoarea dv. am înmânat-o redacţiei "Isus, prietenul copiilor" deoarece conţine evenimente care îi privesc pe copii.

* Roman Precup (Alba Iulia). "Omul este născut să caute mereu fericirea. Toţi oamenii, indiferent dacă sunt tineri sau vârstnici, aleargă după fericire, numai că ea nu se găseşte în ceea ce-şi închipuie ei, în ceea ce doresc să posede şi nici în satisfacţii trupeşti... Câţi tineri cad azi în aceste capcane ale "fericirii înşelătoare", tocmai din faptul că l-au părăsit pe Dumnezeu, au părăsit poruncile lui şi s-au lăsat îmbarcaţi în barca Satanei. Anii tinereţii sunt cei mai frumoşi, dar dacă ei sunt întunecaţi de patimi, de vicii, care la această vârstă se formează cu uşurinţă, ce fericire vor gusta mai târziu? Pentru a preveni căderile, Epiclet spunea: "Pune frâu patimilor, până nu-ţi pun ele ţie", iar N. Iorga avertiza zicând: "Viciile sunt călăii care te omoară încet, ca o sabie neascuţită". Dar oare câţi tineri ţin cont de aceste cugetări? Ba, dimpotrivă, îi vedem jignindu-i pe cei curaţi cu inima. Voi cei curaţi cu inima nu-i luaţi în seamă, nu daţi ascultare cântecului lor de cucuvea, ci urmaţi sfatul lui Focilide: "Nu te lăsa pradă dezmăţului, e cea mai periculoasă pasiune", iar Gr. Alexandrescu spunea: "Din cupa desfătării se naşte amărăciunea"".

Am redat o parte din scrisoare dv. pentru a fi citită de cât mai mulţi.

* B. Roberta (Neamţ) "Sunt o tânără de 24 de ani şi am aproape un an de când am făcut pasul cel mai important din viaţa mea şi anume m-am "căsătorit". Vă scriu această scrisoare pentru a fi o atenţionare pentru toţi tinerii şi tinerele care urmează să se căsătorească sau se gândesc la aşa ceva. Vă voi spune povestea mea. Ne cunoşteam de mici şi a trecut o perioadă de câţiva ani în timp ce el a fost plecat în străinătate să facă bani şi legătura noastră nu a mai existat! S-a întors în ţară şi m-a căutat, m-a întrebat dacă mi-ar face plăcere să ieşim împreună. Eu am acceptat. Am observat în continuare că nu s-a schimbat prea mult a rămas acelaşi băiat pe care îl cunoşteam; doar că era dezamăgit că cu banii cu care s-a întors nu poate realiza prea multe şi că în ţara noastră e numai corupţie şi hoţie multă. Această problemă i-a dat peste cap minţile. Am auzit de la sora lui că înainte de a veni la mine a mai cunoscut o fată ortodoxă care nu prea era de încredere; i-a dat să mănânce nişte prăjituri şi i-a spus că nu va scăpa de ea toată viaţa indiferent unde va merge. Stau şi mă întreb, catolică fiind, e posibil aşa ceva, pentru că într-una de când ne-am căsătorit numai ceartă avem, visuri urâte şi mereu pretenţii înalte: nu ştii să te îmbraci, te-ai îngrăşat, nu ştii să te aranjezi... oare au toate acestea vreo importanţă pentru mântuirea noastră, oare de ce se comportă aşa cu mine? E normal? Eu în faţa lui nu am aproape nici un cuvânt. E foarte tensionat, uneori face nişte lucruri de care mie nu-mi spune nimic, de parcă aş fi o străină, nu soţia lui. De multe ori i-am spus că am să-l las, chiar dacă Biserica e împotrivă, dar nu ştiu cum ar trebui să procedez. A spus că dacă îl las ori se va sinucide ori dacă plec sunt plecată pentru totdeauna să nu mă mai întorc şi să nu mai ştie de mine. Ce să fac? Oare cu ajutorul lui Dumnezeu voi reuşi să merg toată viaţa înainte împreună? Am vrut să fie ca o atenţionare pentru tineri să se pregătească bine, că la început totul pare uşor, însă abia după aia începe munca; ar trebui spus la cateheză toate dificultăţile şi spuse real pentru că dacă învăţăm numai ce a spus Isus despre taina căsătoriei sau despre porunci sau alte teme care se discută, când ajungem să se întâmple în viaţa noastră rămânem dezamăgiţi, ne îmbolnăvim şi îmbătrânim văzând cu ochii. Să se spună lucrurile aşa cum sunt. E uşor să vorbeşti despre Dumnezeu, dar atunci când apar greutăţile este foarte dificil să le depăşeşti!".

Căsătoria creştină este ceva serios. Ea nu se face pe un timp oarecare, ci pe toată viaţa. Şi în ziua căsătoriei şi mai apoi se citeşte mereu în Biserică: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă". Dumnezeu este împotriva divorţului. În Sfânta Scriptură citim cum Dumnezeu spune: "Urăsc despărţirea dintre bărbat şi femeie" (Mal 2,13). Luaţi legătura cu părintele dv. paroh, pentru a discuta cu amândoi. Staţi de vorbă şi cu naşii, cu părinţii sau cu unul dintre aceia care v-au însoţit în ziua căsătoriei şi v-au urat "Casă de piatră". Cu siguranţă veţi găsi soluţii pentru salvarea familiei. Nu uitaţi că la baza familiei trebuie să stea Dumnezeu. Uniţi toate aceste eforturi cu rugăciune.

* Genovica Ivan (Săbăoani). ""Dacă nu ne instruim bine în religie ne vor invada sectele" (Ioan Paul al II-lea). Aşa este. Sectele răsar ca ciupercile în păduri, îşi fac simţită apariţia pe ici, pe colo; auzim de câte un guru care vine cu câte o doctrină nouă că nu face rău nimănui, că este aducător de fericire, că este un nou profet etc.; fel şi fel de ademeniri ca să-şi atragă adepţi. Şi unii săraci sau bogaţi, tineri sau chiar vârstnici, nu mai contează că se leapădă de credinţa lor primită la Botez, se lasă ademeniţi pentru ca viaţa să le fie îmbunătăţită, pentru un loc de muncă, pentru casă, masă, sănătate sau alt interes, înşelaţi de cei care la rândul lor sunt rătăciţi, căutători de fericire şi amăgiţi de ei înşişi... Nu vedem noi oare, cum familiile sunt dezbinate atunci când un membru al lor face parte dintr-o sectă? "Cine ţine la viaţă o va pierde..." Casă, muncă, masă -, sectele, organizaţiile ocultiste, sataniste, pot să dea, dar un lucru nu pot facilita şi anume: mântuirea sufletului. Ele nu au puterea aceasta, ci spun doar "Doamne, Doamne...", însă Dumnezeu este departe de activităţile lor, prin neascultarea de către ei a cuvântului său. Când cuvântul lui Dumnezeu nu este pus în practică, ci mai mult răstălmăcit după fiecare cum îi trece prin cap, consecinţele se văd, ne lăsăm influenţaţi de puterea Celui Rău".

Mai întâi o precizare. Termenul "sectă" pare să implice o judecată de valoare mai degrabă negativă. Pot fi preferaţi termeni mai neutri, cum ar fi "noi mişcări religioase", "noi grupări religioase". Este greu să definim aceste "noi mişcări" sau "grupări", deosebindu-le de Biserici şi de comunităţile ecleziale sau de mişcările legitime în cadrul unei Biserici. Atitudinea de intoleranţă unită cu un prozelitism agresiv atribuită sectelor nu sunt suficiente pentru a le caracteriza; acestea pot fi întâlnite şi în grupurile de credincioşi care aparţin unor Biserici sau comunităţi ecleziale. Etimologia cuvântului nu e de prea mare folos. La baza termenului "sectă" stă verbul latin "sequor, sequi" (a urma, a deveni urmaş, a succeda), care desemnează, printre altele, succesiunea politică (partid) sau religioasă (sectă), însă nu e caracteristic tuturor grupărilor de a fi legate cu fidelitate necondiţionată de un fondator. Din punct de vedere sociologic, termenii "sectă", "Biserică", apar ca expresia unui raport de forţe socio-religioase într-o anumită conjunctură istorică. Până şi creştinismul a fost înţeles ca sectă în prima perioadă. În lumea anglo-saxonă s-a impus termenul "denominaţiune" care e folosit atât pentru "Biserici" cât şi pentru "secte". Conciliul Vatican II distinge între "Biserici" şi "comunităţi ecleziale", fără să le definească ulterior pe ultimele. Dar este puţin probabil ca expresia din urmă să se refere şi la "secte". "Criteriul de deosebire între sectele de origine creştină şi Bisericile sau comunităţile ecleziale s-ar putea căuta în izvorul doctrinar al acestor grupări. Ne referim, de exemplu, la cei care asociază alte cărţi revelate, alte mesaje profetice la Biblie, sau cei care suprimă din Biblie unele din cărţile sale protocanonice sau îi alterează în mod radical conţinutul (cf. "Fenomenul sectelor sau al noilor mişcări religioase. O problemă pastorală", Vatican, 30 octombrie 1985). În al doilea rând, cauzele pe care dv. le-aţi enumerat nu sunt complete şi nu sunt cele mai importante. Foarte puţini sunt cei care intră într-o sectă pentru motive necinstite, invocate de dv. De ce părăsesc unii Biserica pentru a se îndrepta spre alte grupuri? Poate că principalele cauze ţin de izolare, neimplicarea în viaţa Bisericii, anonimat, neîmplinirea nevoilor şi aspiraţiilor, singurătate, boală, suferinţă etc. În acelaşi document citat mai sus este notat: "O distrugere a structurilor sociale tradiţionale, a modelelor culturale şi a sistemelor tradiţionale de valori - cauzată de industrializare, urbanizare, migraţii, dezvoltării rapide a sistemelor de comunicare, de sistemele tehnocratice complet raţionale etc. - lasă pe mulţi indivizi dezorientaţi, dezrădăcinaţi, nesiguri şi, în consecinţă vulnerabili... Rezumând, putem spune că toate aceste simptome reprezintă numeroase forme de alienare (de sine, de alţii, de propriile rădăcini, de propria cultură etc.)". Rugaţi-vă pentru cei care stau în dubiu sau sunt în pericol de a se lepăda de credinţă.