Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Memorandumul credincioșilor greco-catolici

Înlăturarea regimului totalitar în decembrie 1989 nu a adus cu sine și rezolvarea problemelor de retrocedare a patrimoniului Bisericii Greco-Catolice din România. Devenită aproape laitmotivul declarațiilor sale publice, în ultima perioadă ea îmbracă forma unui "Memorandum al credincioșilor greco-catolici din România și din întreaga lume".

De la Cluj, în ziua de 24 septembrie 2002, a fost înaintat Statului Român textul acestui document de către Comitetul de Acțiune și Răspândire a Memorandumului, alcătuit din laici greco-catolici, în special intelectuali de seamă din fiecare dintre eparhiile greco-catolice din România, precum și câțiva din Franța și Statele Unite ale Americii. Textul conține, pe lângă dovezile documentare detaliate, multe date și cereri operative concrete în vederea restituirii patrimoniului confiscat de către regimul comunist între anii 1945 și 1948. Statul Român a dat aceste bunuri Bisericii Ortodoxe Române. Se spune în memorandum că ".din cele peste 2.030 de biserici nu au fost recuperate decât 136, ceea ce face imposibilă funcționarea liberă și normală a Bisericii Greco-Catolice din România. Acest rezultat constituie o violare a libertăților fundamentale ale credincioșilor catolici".

Nerespectarea acestui drept al Bisericii Greco-Catolice a dus la situații tensionate între credincioșii greco-catolici și ortodocși și în unele cazuri concrete, chiar la demolarea bisericilor ce urmau să fie restituite, cum ar fi bisericile din Vadu Izei (Maramureș), Băișoara (Cluj), Craiova (Dolj) și altele. Documentul dorește o soluționare care nu poate surveni decât prin repararea greșelii pe care statul a comis-o și al cărei responsabil direct este. Statul nu a dat nici un răspuns până acum, ceea ce a determinat pe semnatarii memorandumului să apeleze la forurile ecleziastice superioare pentru o acționare în justiție a statului, întrucât laicii care alcătuiesc Comitetul de Acțiune nu au statutul juridic necesar. Dacă nu se ajunge la o soluție nici din această perspectivă, Comitetul de Acțiune este decis să apeleze mai departe la organele internaționale.

Au existat până acum și reacții din exterior. Anul trecut, în ziua de 2 iunie, papa Ioan Paul al II-lea a prezentat un raport, prin ambasadorul României la Vatican, în care cerea Statului Român retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate în mod abuziv. Chiar și în declarația comună, făcută cu ocazia vizitei patriarhului Teoctist la Vatican în perioada 7-13 octombrie 2002, se poate constata dorința de a depăși situația problematică în favoarea aspectului ecumenic.

De asemenea, membrii Comitetului NATO, una dintre cele mai influente organizații ale românilor din America, susțin ideea că Statul are obligația de a soluționa această problemă deoarece nu ar putea face parte din comunitatea țărilor democratice dacă guvernul de la București nu înapoiază ceea ce au confiscat pe nedrept comuniștii. Chiar dacă a fost instituită Comisia Ecumenică, statul nu poate lăsa în baza acesteia chestiunea retrocedării pentru că nu face altceva decât să semene disensiuni între cele două Biserici.

Marți, 29 octombrie 2002 a avut loc la Cluj o conferință de presă unde au fost expuse obiectivele acestui memorandum. În ziua de 11 octombrie 2002, Comitetul de Acțiune a dat un comunicat în care este exprimată nemulțumirea și se subliniază încă o dată că se va apela la competența forurilor internaționale cum ar fi: președintele Uniunii Europene, comisariatul european pentru drepturile omului, președintele Parlamentului European, Organizația Amnesty International.

Într-una din declarațiile sale, dr. Ioan Pațiu spunea: "Considerăm că o dată reparată nedreptatea săvârșită, s-ar constata o detensionare a relațiilor interconfesionale din România, în interesul cauzei lui Cristos și a Bisericii sale universale, a cauzei adevărului, spre binele comun al tuturor românilor".

Acum, în luna dedicată rugăciunilor pentru unitatea creștinilor, ne-am putea întreba de ce spiritul ecumenic ar trebui să sufere din cauza unor adevăruri istorice declanșate pe un fond politic sau ne-am putea întreba, de asemenea, dacă spiritul ecumenic poate anula adevărul istoric?

Cristinel Farcaș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat