Noi avem această comoară în vase de lut

Săptămâna de rugăciune

Proiectul iniţial al textului "Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2003" a fost prezentat de un grup ecumenic alcătuit din biblişti, teologi, preoţi, pastori şi laici argentinieni. Motoul acestei săptămâni (18-25 ianuarie 2003) este "Noi avem această comoară în vase de lut" (2Cor 4,7).

Există în lume problema complexă a migrării şi aceasta datorită unor motive cum ar fi: foametea, războaiele şi persecuţiile religioase. Trăim astăzi, şi în România, experienţa emigrării multor persoane, îndeosebi din motive financiare. De exemplu, o familie, care fuge de mizerie, decide să emigreze şi află refugiu în Italia, Germania, Spania şi chiar în Irlanda. În aceste ţări este în siguranţă, dar trebuie să facă faţă unui nou tip de societate pe care nu o înţelege, unei limbi străine şi unui trecut istoric cu care nu se poate identifica. Uneori populaţia locală nu apreciază prezenţa ei. Această familie este fericită, dar resimte, în acelaşi timp o oarecare tristeţe. Lasă în urmă teama, dar descoperă acum discriminarea. În unele cazuri, aceste persoane trebuie să accepte să fie exploatate fizic şi psihic. Este preţul pe care trebuie să-l plătească pentru a trăi în siguranţă şi pentru a-şi putea creşte copiii. Noua lor ţară îi primeşte şi totodată îi respinge. Nu are pe nimeni căruia să i se destăinuie, dar speră că într-o zi îşi va afla locul în această societate.

Experienţa emigrării ne relevă o lume divizată. Unitatea creştinilor trebuie să fie paradigma unităţii oamenilor. Creştinii posedă "o comoară în vase de lut" care este slava Domnului nostru Isus Cristos, adică izbânda sa asupra păcatului, a morţii, a persecuţiei şi a urii. Această comoară este, după cum scrie sfântul Paul în 2Cor 4, 5-6, cunoaşterea gloriei lui Dumnezeu care a strălucit prin Isus când ne-a revelat adâncurile iubirii lui Dumnezeu şi milostivirea sa faţă de creaţie, îndeosebi faţă de cei săraci de pe pământ.

Textul din 2Cor 4, 5-18 ne cheamă să recunoaştem că purtăm în trupurile noastre o comoară care nu ne aparţine însă care este un dar al lui Dumnezeu pentru a ne întări şi a ne încuraja în momentele de teamă şi tristeţe. Dumnezeu ne invită să fim martorii săi prin slăbiciunea noastră omenească.

Trebuie să acceptăm provocarea apostolului Paul când ne spune că avem în noi o comoară. Mai bine spus "această comoară, noi o purtăm în vase de lut". Această traducere este mai sugestivă. Cărui fapt s-ar datora această afirmaţie? Dacă e să reflectăm atent, vom descoperi că în primul caz avem verbul mai mult într-o accepţiune statică. Accentul cade pe noi, pe a avea pentru noi. În timp ce în a doua variantă, conotaţia verbului e una activă. Centrul de greutate este în verbul "purtăm" care înseamnă deschidere, generozitate, misionarism, dăruire, e de fapt iubire.

Or, dacă tot avem parte de acest timp de har deosebit, e bine să ne rugăm împreună pentru ca Sfânta Treime să ne ajute să facem trecerea de la egoismul care ne închide în noi, ne separă de ceilalţi, în ultimă instanţă ne face săraci, la altruismul care ne deschide cale spre Dumnezeu, spre ceilalţi. Noi nu avem nici o comoară dacă nu facem trecerea de la a avea în a purta pentru a fi. Desigur, ca orice schimbare, şi această trecere presupune renunţarea la o lume, la modul nostru obişnuit de a fi şi deci cauzarea inevitabilă a durerii, a lacrimilor, a suferinţei dulci. Şi totuşi, să nu ne oprim aici, să trecem şi să vedem cine îl ţinea pe Isus ţintuit pe cruce? Era, este şi va fi iubirea. Or tocmai iubirea, răspunsul la iubire ne va ajuta şi pe noi să urcăm. Cât de minunat va fi accederea la starea care ne îmbogăţeşte, ne uneşte, ne face "o singură turmă şi un singur păstor".

Romeo Neculai