7 ani în Ţara Sfântă

Sfârşit şi început de misiune

După ce timp de şapte ani a slujit comunitatea românească din Ţara Sfântă, pr. Iosif Dorcu s-a întors în ţară, fiind numit în ziua de 1 mai paroh al catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi. Duminică, 19 mai, în solemnitatea Rusaliilor, în cadrul unei sfinte Liturghii, PS Petru Gherghel, în prezenţa a celor doi preoţi colaboratori de la parohie, a altor preoţi de la episcopie, de la seminar şi de la parohiile vecine, l-a instalat pe pr. Iosif Dorcu ca paroh. La începutul sfintei Liturghii a fost prezentat comunităţii şi s-a citit decretul de numire. După proclamarea Evangheliei, în faţa credincioşilor şi a preoţilor prezenţi, noul paroh şi-a exprimat voinţa liberă şi fermă de a colabora cu episcopul în slujirea comunităţii, apoi a primit din mâinile Preasfinţitului cheile bisericii, crucifixul şi Evanghelia. Procesul verbal a fost semnat pe altar; doi laici, reprezentanţi ai comunităţii, au semnat şi ei. În cuvântul de zidire, referindu-se şi la sărbătoarea Rusaliilor, cuvintele: curaj, schimbare, comuniune, mulţumire, încredere, au fost acelea care s-au repetat, constituind un fel de program pastoral al noului paroh. După omilie, pr. Iosif Dorcu a făcut profesiunea de credinţă, iar la finalul Liturghiei a făcut primele anunţuri în calitate de paroh, îndreptând atenţia comunităţii spre duminica următoare când 43 de copii au primit pentru prima dată sfânta Împărtăşanie. Pr. Iosif Dorcu a fost numit şi decan de Iaşi primind brâul roşu. Părintele s-a născut în comuna Butea, la 15 august 1959, fiind hirotonit preot la 29 iunie 1986. Cu ocazia încheierii misiunii sale în Ţara Sfântă, "Catholica", prin Radu Capan, i-a luat părintelui Dorcu un interviu. Precizăm că de la 1 mai, pentru asistenţa muncitorilor români din Israel, a fost numit pr. Cristian Vacaru (Str. Israel Mirijin, 11/3, 68080-Tel Aviv - Yaffo, Israel; tel. 00972/3/5069781; 00972/56/517849; e-mail: cristiv@assist. ro).

Interviu

- Părinte, de ce un preot român în Ţara Sfântă?

Începând cu anul 1992, în Israel au venit să lucreze mulţi români. Printre aceştia tot timpul au fost foarte mulţi catolici din Moldova. La începutul anului 1995 au venit la Iaşi mai multe apeluri din Israel de a trimite un preot român pentru aceşti muncitori. Unul dintre apeluri a venit chiar din partea patriarhului latin al Ierusalimului. Drept urmare, în 1995, Iaşiul l-a trimis pe pr. Claudiu Dumea să studieze situaţia la faţa locului. Era chiar în perioada Paştilor, iar la Liturghiile celebrate atunci au participat sute de muncitori. A devenit evidentă nevoia stringentă de a trimite un preot român aici. Aşa se face că în iulie 1995 am ajuns aici.

- Aţi cerut sau aţi dorit să ajungeţi în Ţara Sfântă?

Episcopul m-a întrebat, şi eu am zis "da". Am acceptat fără să analizez prea mult: m-am gândit că trebuie să fie o experienţă unică în Ţara Sfântă, şi aşa a şi fost. Chiar dacă la început, după două săptămâni, eram tentat să mă întorc în ţară, acum nu regret deloc această experienţă şi acest timp trăit aici.

- Când aţi ajuns, ce aţi găsit acolo?

O oarecare comunitate organizată am găsit la Tel Aviv, datorită sr. Elena Doboş, care se află aici de mai mulţi ani. În rest, am luat-o de la zero. La Ierusalim m-am dus în cetate şi am văzut cam pe unde se adunau românii. Am pus pe stradă afişe prin care anunţam când şi unde este Liturghie în limba română. Am început cu 8 persoane, şi încet-încet am ajuns la 150. La Haifa, cu harta în mână, am căutat biserica catolică. Am pus afiş pe uşa bisericii şi peste o săptămână a fost prima Liturghie.

- Există catolici români stabiliţi acolo?

Nu. Deloc. Toată comunitatea românească este constituită din muncitori care sunt temporar aici. Mai curios este că la slujbe 95% dintre credincioşi sunt bărbaţi. Este interesant să ai la Liturghie doar o mulţime imensă de bărbaţi. Îmi amintesc de o întâmplare nostimă: Era într-o sâmbătă, la Yaffo, după sfânta Liturghie. Toţi aceşti bărbaţi ieşeau din biserică. În faţă era un grup de turişti brazilieni, din care o doamnă s-a desprins, a venit la mine şi m-a întrebat: "Părinte, ce fel de sectă sunteţi de vin numai bărbaţii la biserică?!"

- Ulterior, în ce a constat programul dv.?

În primul rând am vrut să le ofer românilor posibilitatea de a participa la sfânta Liturghie şi de a se spovedi. Am ajuns să celebrez câte cinci Liturghii în fiecare sâmbătă. Sfânta Liturghie se celebrează în fiecare sâmbătă la Tel Aviv şi Ierusalim, şi tot la două săptămâni în următoarele oraşe: Haifa, Modiin, Bet Shemesh, Gan Yavne, Beer Sheva, Devira, Eilat. Un timp am avut şi la Ashkelon. O altă preocupare de bază a fost de a-i ajuta pe aceşti muncitori să vadă şi să se roage la locurile sfinte. Dacă tot au ajuns aici, ar fi fost păcat să nu facă şi un pelerinaj la locurile sfinte!

- Aţi întâmpinat greutăţi mari în activitatea dv.?

Dacă mergem pe principiul că "unde eşti, acolo e cel mai bine" pot spune că nu. Am fost afectat de situaţia grea în care se zbat muncitorii aici: căldură mare, muncă grea, lipsa familiei. Apoi amărăciunea străinătăţii, care pentru nimeni nu-i uşoară. Poate mi-a lipsit şi comuniunea clericală. Preoţii Patriarhiei sunt de limbă arabă, iar călugării au comuniune în cadrul congregaţiilor lor. Totuşi trebuie să spun că am găsit multă înţelegere la episcopii de aici. Aş vrea să mai spun că în ultimii cinci ani am avut un ajutor deosebit din partea a două surori trimise de la Iaşi: sr. Maria Patraşc şi sr. Irina Patraşc. Au avut un rol foarte important în toate acţiunile liturgice, de la cântat la orgă şi până la pregătirea Liturghiilor.

- Bănuiesc că aţi avut şi multe satisfacţii...

Foarte multe. M-am bucurat enorm că am putut să ofer acestor muncitori, prin prezenţa şi activitatea mea, un dram de bucurie. Odată cineva chiar îmi spunea: "Părinte, aici totul este aşa de greu, viaţa este monotonă şi apăsătoare. Doar la biserică ne simţim mai oameni". M-a surprins, dar mi-a plăcut această expresie. Apoi trebuie să spun că am avut un contact permanent cu locurile sfinte, care sunt inepuizabile. Cu cât le cunoşti mai bine, cu atât le îndrăgeşti mai mult. Ce spun nu este poezie, este adevăr. Oare nu este extraordinar să celebrezi Crăciunul la Grota Naşterii, să fii în ziua de Paşti la Sfântul Mormânt, să păşeşti cu emoţie pe Calea crucii, să fii la Nazaret de Buna-Vestire, sau să urci pe Tabor la 6 august? E greu de exprimat în cuvinte! Am activat mult timp şi ca ghid, şi mă bucur că am putut să-i ajut pe mulţi să cunoască şi să iubească ţara lui Isus şi a Maicii Sfinte.

- La încheierea misiunii, ce l-aţi sfătui pe cel care vă va înlocui? Dar pe românii care vor să viziteze Ţara Sfântă?

Sper ca viitorul preot să aibă dorinţa de a cunoaşte cât mai bine şi să iubească locurile sfinte. Toate celelalte vor veni pe deasupra. Românilor le răspund cu cuvintele episcopului auxiliar al Ierusalimului: "Există cele patru Evanghelii care ni-l prezintă pe Isus. Ţara aceasta, cu locurile sfinte, cu vestigiile istorice şi cu mărturiile de credinţă ale primilor creştini, este o a cincea Evanghelie. Iar creştinul care vine, vede şi se roagă la locurile sfinte, întorcându-se la ai săi şi vorbind despre aceste locuri, devine a şasea Evanghelie". Orice creştin, şi cu atât mai mult orice preot, trebuie să aibă dorinţa de a vedea o dată în viaţă ţara lui Isus. Un preot altfel vorbeşte despre evanghelie, despre Cristos, despre parabole, după ce trăieşte experienţa locurilor sfinte. Mi-a fost dat să văd multă lume plângând aici, în Ţara Sfântă: fie de bucurie că au ajuns aici, fie că înţelegeau mai bine suferinţele lui Isus. Oare cum ar putea un creştin sensibil să nu verse o lacrimă la Ghetsemani? Oare cum ar putea să nu-i tremure fiinţa pe Calea crucii şi pe Golgota? Oare cum ar putea rămâne pasiv la Sfântul Mormânt? Pe faţa pământului una singură este Ţara Sfântă!

- Cu ce gânduri vă întoarceţi în ţară?

Regret mult că părăsesc Ţara Sfântă. Pe de altă parte mă bucur că mă întorc acasă. Drept să spun, mi se făcuse dor de multe lucruri de acasă: de comunitatea preoţilor, de lumea noastră, de slujbele noastre, de tot ce-i românesc şi mi-a lipsit în aceşti ani. De asemenea, mă bucur că episcopii mei de la Iaşi au investit încredere în mine atât la plecarea mea în misiunea din Israel, cât şi la noua mea numire la Iaşi.