Encefalopatia spongiformă bovină

Pe baza observaţiilor privind istoria naturală a unor maladii precum visna sau scrapie la animale (oi), în anul 1954 a apărut conceptul de "infecţie lentă atipică", definită drept un proces patologic progresiv, produs de un agent transmisibil care duce la apariţia manifestărilor clinice după o incubaţie lungă (luni, ani) şi care evoluează nefavorabil, în câteva luni după punerea diagnosticului.

După circa 30 de ani, în 1982, Prusiner propune numele de prion pentru structura biologică implicată în producerea unui grup de maladii cronice, degenerative, progresive ale sistemului nervos central (SNC) şi respectiv includerea acestor "microorganisme" în clasificarea agenţilor etiologici ai bolilor transmisibile. Se consideră că prionii sunt mici particule infecţioase cu structură proteică, rezistenţi la acţiunea proteazelor, care nu ar conţine acid nucleic (rezultatele studiilor nu sunt definitive) şi produc infecţii neurodegenerative (...).

Aşa cum a fost menţionat mai sus, aceste maladii au fost identificate iniţial la animale. La cornutele mari se produce encefalopatia spongiformă bovină (ESB) numită, în mass-media, "boala vacii nebune". Această epidemie a început în anul 1986 în Regatul Unit al Marii Britanii, şi a afectat, până în prezent, circa 200.000 de animale, probabil din cauza consumului de produse animale, conducând ulterior la apariţia bolii Creutzfeldt-Jakob (CJD) la om. Cu toate că, din anul 1994, au fost diagnosticate, în medie, anual, circa 10-15 cazuri de CJD, evoluţia numărului de îmbolnăviri umane, precum şi distribuţia geografică a acestora, nu poate fi prezisă. Problema principală care se ridică se referă la posibilitatea existenţei unui număr important de purtători actualmente sănătoşi, aflaţi în perioada de incubaţie şi care teoretic pot fi implicaţi în lanţul epidemiologic.

Encefalopatia spongiformă bovină pare să aibă originea în boala scrapie, encefalopatie spongiformă endemică a oilor şi caprelor, recunoscută în Europa la mijlocul secolului al XVIII-lea. Maladia s-a răspândit larg în Marea Britanie până în momentul în care (anul 1988) s-a interzis utilizarea carcaselor de cornute în vederea obţinerii unui supliment de hrană îmbogăţit în proteine, pentru alte animale.

Recunoaşterea acestei posibilităţi de contaminare şi respectiv aplicarea măsurii menţionate mai sus reprezintă probabil cea mai importantă atitudine care a condus la controlul epizootiei. Totuşi este de menţionat, în special pentru a sublinia importanţa şi necesitatea stringentă a aplicării unor planuri de supraveghere, prevenire şi control al bolilor transmisibile (indiferent de etiologia lor principală şi respectiv indiferent de sursa de infecţie), faptul că numai în Anglia s-au îmbolnăvit circa 200.000 de cornute mari, iar alte 4,5 milioane de animale asimptomatice au fost sacrificate.

ESB a fost identificată şi în Irlanda, Portugalia, Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Luxemburg, Germania, Italia, Spania, Canada etc., ca rezultat al importurilor de animale vii sau suplimente de hrană rezultate din procesarea ţesuturilor unor animale bolnave. În unele dintre aceste ţări (inclusiv în Anglia), numărul de cazuri este în scădere, în timp ce în altele evoluţia procesului epizotologic se află la început, iar numărul de cazuri identificate este în creştere, inclusiv datorită faptului că supravegherea activă a fost introdusă de curând (...).

În România, până la momentul actual, nici un for aflat în subordonarea Ministerului Sănătăţii/Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi nici alte structuri ale comunităţii medicale nu au transmis date ştiinţifice sau semnale privind această ipoteză către administraţia centrală. Preocupările au debutat la nivel central, în cadrul procesului de integrare europeană şi respectiv de armonizare legislativă, urmând a fi prezentate în cadrul unui articol viitor (...).

Aşa cum a fost menţionat, prima infecţie umană a fost identificată după aproape o decadă de la recunoaşterea ESB. Până la finele lunii noiembrie 2000, 87 de maladii umane (probabile sau confirmate) au fost notificate, majoritatea în Marea Britanie.

În mod diferit faţă de epizootia ESB, numărul de cazuri de CJD a crescut relativ puţin în ultimii şase ani, cifra cea mai scăzută fiind în anul 2000 (...).

Cu toate că boala este rară, circa un caz la un miliard de locuitori, CJD este cea mai frecventă maladie neurodegenerativă transmisibilă, iar în ultima perioadă implicaţiile psihologice sunt din ce în ce mai mari (...).

Nu este pus la punct un tratament iar evoluţia duce invariabil către deces. (Articol preluat din "Viaţa medicală" nr. 6/9 februarie 2001)

Dr. Loredana Gabriela Popa, conf dr. Mircea Ioan Popa