Duminică, 4 august 2024 

Sfântul Ioan Maria Vianney

preot (comemorare)

Cunoscut şi iubit ca "parohul de Ars", un sat francez situat la nord de Lyon, în care şi-a exercitat ministeriul său sacerdotal, Ioan Maria Vianney (1786-1859) este unul dintre acei oameni cărora li se potrivesc bine cuvintele sfântului Paul: "Dumnezeu a ales pe cei simpli pentru a-i da de ruşine pe cei mari". Acest ţăran greoi la minte, născut la Dardilly, fusese trecut în mijlocul furtunii revoluţionare şi al exaltantei epopei napoleoniene fără să fie măcar luat în seamă. Sau, mai degrabă, a trebuit să se sustragă urmăririi poliţiei pentru o anumită perioadă, pe motiv că a dezertat din armata napoleoniană aflată în deplasare spre Spania fără a înţelege gravitatea gestului său, numai pentru că nu reuşea să ţină pasul cu batalionul său.

În seminar i-a fost şi mai greu să ţină pasul cu colegii săi de studiu pentru confuzia mintală pe care o simţea în faţa unei pagini de filozofie sau de teologie, fapt pentru care profesorii săi, descurajaţi, au renunţat chiar să-l mai întrebe. Păcat, a spus unul dintre aceştia vicarului general, pentru că este un model de pietate. "Un model de pietate? - a exclamat acesta. Ei bine, eu îl chem şi harul lui Dumnezeu va face restul". În anul 1815 i-au dat ordinele sacre dar nu şi facultatea pentru spovezi, neconsiderându-l potrivit pentru misiunea de a conduce conştiinţele. Cine şi-ar fi închipuit că Ioan Vianney avea să devină unul dintre cei mai renumiţi confesori pe care îi cunoaşte istoria Bisericii?

După trei ani de "ucenicie" la Ecully, sub conducerea abatelui Balley, căruia îi revine meritul de a fi întrevăzut în acel idiot "luminat" carismele latente ale sfinţeniei, Ioan Vianney a venit la Ars ca vicar capelan, iar apoi ca paroh. Ars, situat în podişul Dombes, număra două sute treizeci de locuitori, care trăiau în case acoperite cu paie. Singurele centre de animaţie erau cele patru cârciumi cu relative localuri de dans modeste, contra cărora tânărul paroh a început să tune de la amvon. Atâta severitate ar fi putut să înstrăineze sufletul acelor oameni. Însă, după zece ani, comunitatea Ars era complet transformată: cârciumile goale şi biserica plină; acest lucru deoarece severitatea preotului nu era niciodată lipsită de o nemăsurată bunătate şi generozitate. Poseda doar haina uzată pe care o purta pe spate. Dar era capabil să se lipsească pe stradă de pantofi şi ciorapi dacă întâlnea un biet amărât, cu care schimba până şi pantalonii, scoţându-şi-i în spatele unui gard viu, dacă cei ai cerşetorului erau mai uzaţi. A murit la 73 de ani, la 4 august 1859. Încă înainte ca Pius al XI-lea să-l înscrie în catalogul sfinţilor, în anul 1925, Ars devenise loc de pelerinaje.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie