Duminică, 4 august 2024
Sfântul Ioan Maria Vianney
preot (comemorare)
Cunoscut și iubit ca "parohul de Ars", un sat francez situat la nord de Lyon, în care și-a exercitat ministeriul său sacerdotal, Ioan Maria Vianney (1786-1859) este unul dintre acei oameni cărora li se potrivesc bine cuvintele sfântului Paul: "Dumnezeu a ales pe cei simpli pentru a-i da de rușine pe cei mari". Acest țăran greoi la minte, născut la Dardilly, fusese trecut în mijlocul furtunii revoluționare și al exaltantei epopei napoleoniene fără să fie măcar luat în seamă. Sau, mai degrabă, a trebuit să se sustragă urmăririi poliției pentru o anumită perioadă, pe motiv că a dezertat din armata napoleoniană aflată în deplasare spre Spania fără a înțelege gravitatea gestului său, numai pentru că nu reușea să țină pasul cu batalionul său.
În seminar i-a fost și mai greu să țină pasul cu colegii săi de studiu pentru confuzia mintală pe care o simțea în fața unei pagini de filozofie sau de teologie, fapt pentru care profesorii săi, descurajați, au renunțat chiar să-l mai întrebe. Păcat, a spus unul dintre aceștia vicarului general, pentru că este un model de pietate. "Un model de pietate? - a exclamat acesta. Ei bine, eu îl chem și harul lui Dumnezeu va face restul". În anul 1815 i-au dat ordinele sacre dar nu și facultatea pentru spovezi, neconsiderându-l potrivit pentru misiunea de a conduce conștiințele. Cine și-ar fi închipuit că Ioan Vianney avea să devină unul dintre cei mai renumiți confesori pe care îi cunoaște istoria Bisericii?
După trei ani de "ucenicie" la Ecully, sub conducerea abatelui Balley, căruia îi revine meritul de a fi întrevăzut în acel idiot "luminat" carismele latente ale sfințeniei, Ioan Vianney a venit la Ars ca vicar capelan, iar apoi ca paroh. Ars, situat în podișul Dombes, număra două sute treizeci de locuitori, care trăiau în case acoperite cu paie. Singurele centre de animație erau cele patru cârciumi cu relative localuri de dans modeste, contra cărora tânărul paroh a început să tune de la amvon. Atâta severitate ar fi putut să înstrăineze sufletul acelor oameni. Însă, după zece ani, comunitatea Ars era complet transformată: cârciumile goale și biserica plină; acest lucru deoarece severitatea preotului nu era niciodată lipsită de o nemăsurată bunătate și generozitate. Poseda doar haina uzată pe care o purta pe spate. Dar era capabil să se lipsească pe stradă de pantofi și ciorapi dacă întâlnea un biet amărât, cu care schimba până și pantalonii, scoțându-și-i în spatele unui gard viu, dacă cei ai cerșetorului erau mai uzați. A murit la 73 de ani, la 4 august 1859. Încă înainte ca Pius al XI-lea să-l înscrie în catalogul sfinților, în anul 1925, Ars devenise loc de pelerinaje.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)