Sâmbăta, 31 august 2024
Sfântul Raimund Nonnatus
călugăr
Când sfântul Petru Nolasco, la 10 august 1218, înființa ordinul "della Mercede" pentru răscumpărarea sclavilor, printr-un ritual solemn în prezența regelui în catedrala din Barcelona, al cărei canonic și consilier era sfântul Raimund de Penafort, printre credincioși era și Raimund în vârstă de 18 ani, numit Nonnatus, pentru că a fost scos din trupul mamei moarte în chinurile nașterii. După patru ani el intra, într-adevăr, pentru a face parte din ordin.
Raimund Nonnatus s-a născut în anul 1200, la Portell, în apropiere de Barcelona, din familie nobilă. Îmbrăcând haina mercedarilor la 24 de ani, după exemplul fondatorului, s-a dedicat eliberării și predicării printre sclavii din Spania ocupată de mauri, până când, după o întoarcere dintr-o călătorie la Roma, a trecut strâmtoarea și s-a dus în Algeria, făcându-se sclav printre sclavi pentru a ține vie în mijlocul lor flacăra credinței prin cuvânt și prin exemplul carității prin fapte.
Gestul lui Raimund Nonnatus de a se oferi în schimbul eliberării unui nefericit poate părea rezultatul natural al dragostei eroice a unui sfânt, care trăiește evanghelia în mod integral. Raimund, ținut mai multe luni ca ostatic și supus unor repetate și crude torturi, a făcut acel gest nu numai pentru eliberarea unui creștin a cărui credință se clătina în mod periculos, ci, mai ales, pentru a extirpa din rădăcină răul sclaviei, predicând evanghelia chiar și printre musulmani. A repetat astfel mișcătoarea și nu inutila încercare făcută cu puțini ani mai înainte de către sfântul Francisc de Assisi. Însă Raimund a întâlnit ascultători mai puțin îngăduitori: pentru a-l împiedica să predice evanghelia, persecutorii săi au mers până acolo, încât i-au străpuns buzele cu fierul înroșit și i le-au strâns cu un lacăt, fără a reuși să-l împiedice de a continua să-i îndemne pe creștinii, căzuți în sclavie, la perseverență în credință și de a predica printre necredincioși iubirea frățească.
Papa Grigore al IX-lea a voit să-i aducă un omagiu public pentru atâta virtute conferindu-i în anul 1239, abia după ce a fost eliberat, demnitatea de cardinal și chemându-l lângă sine la Roma drept consilier. Pornind la drum pentru a asculta de invitația papei, a fost atins, puțin după aceea, de o febră foarte violentă și a murit la 31 august 1240 la Cardona, nu departe de Barcelona. A fost înmormântat în biserica "Sfântul Nicolae", pe care devoțiunea răspândită față de sfânt, introdus în Martirologiul roman în anul 1657 de către papa Alexandru al VII-lea, a transformat-o în loc de pelerinaje. Datorită grelei sale nașteri din sânul matern, el este invocat ca protector al femeilor care trebuie să nască și al moașelor.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)