|
Duminică, 25 august 2024
Sfântul Ludovic (sau Louis) al IX-lea rege (comemorare facultativă) Prefera să semneze "Louis de Poissy", adică numele localității în care a fost botezat, afirmând că demnitatea cea mai înaltă o primise acolo. Dintre celelalte onoruri nu-l interesa nimic, dar pentru că poporul său îi pusese pe cap coroana de rege la numai 12 ani, a voit să-și îndeplinească misiunea de rege cu o perfecțiune scrupuloasă, punând împreună două lucruri care nouă, muritorilor de rând, ni se par de-a dreptul inconciliabile: ascetica și puterea. Sub hainele de mătase purta ciliciul pocăinței. Mulți găseau exagerat timpul pe care regele îl dedica rugăciunii. "Este ciudat - comenta tânărul suveran - mi se consideră drept un delict evlavia mea, dar nu ar spune nici un cuvânt de reproș dacă aș petrece tot acel timp la vânătoare sau joc". S-a născut în anul 1214. Mama sa, virtuoasa Bianca de Castiglia, regentă a Franței în timpul vârstei minore a lui Louis-Ludovic, îi dăduse o solidă educație creștină. Monarh pacifist, a trebuit de mai multe ori să pună mâna pe arme, mai întâi împotriva englezilor, pe care i-a înfrânt, apoi împotriva vasalilor rebeli, pe care i-a supus. Din mai multe părți, până și de la Roma, primea sfaturi interesante de a porni război împotriva împăratului Friedrich al II-lea, dar înțeleptul rege nu s-a lăsat influențat; dimpotrivă a contribuit la împăcarea dintre papă și împărat, aplanând conflictul lor. S-a dedicat însă cu multă energie reînnoirii justiției și economiei din țara sa. Este exemplară metoda sa de a face dreptate. "Dacă un sărac - repeta fiilor săi - este implicat într-o acțiune judiciară contra unui bogat, trebuie susținută cauza săracului, până ce adevărul va ieși la iveală". A ridicat spitale, azile, școli, a sprijinit Universitatea Sorbona, dând Franței primatul culturii europene; a încurajat stabilirea ordinelor mendicante. Apoi, urmând idealul religios pe care și-l propusese, a întreprins o cruciadă pentru eliberarea locurilor sfinte. A cucerit Damietta în anul 1249, dar în anul următor cade prizonier în mâinile egiptenilor, în bătălia de la Mansourath. Armata sa fusese decimată de ciumă și de foame. Pentru răscumpărarea sa a fost plătită o sumă enormă, iar insuccesul l-a costat o revoltă generală a celor ostili lui, în Franța. Ludovic, transformând expediția militară în pelerinaj, a rămas patru ani Țara Sfântă. Apoi, reîntors în patrie, a reîncercat expediția, pornind de această dată din latura opusă, din Tunisia. Lovit de ciumă, a murit la porțile Tunisului, la 25 august 1270. Mai târziu cu 27 de ani a fost ridicat la cinstea altarelor. Una dintre surorile sale, Isabella, este venerată ca fericită. Sfântul Iosif Calasanzio preot (comemorare facultativă) I-ar ajunge meritul de a fi fondat prima școală gratuită din Italia, pentru a-l face simpatic pe acest sfânt spaniol, neliniștit și, în același timp, răbdător ca și Iob. Se născuse la Peralta de la Sal, dieceza de Urgel în Aragon, în anul 1557. Sfințit preot la 28 de ani, a manifestat îndată o mare înclinație pentru viața eremitică. Superiorii săi, pentru a-l "vindeca", l-au aruncat în luptă, numindu-l vicar general al diecezei. Și, pentru că procedura nu a părut eficace, l-au trimis la Roma în calitate de teolog pe lângă cardinalul Marc'Antonio Colonna. Dar, mai presus de grijile cardinalului, care știa să se intereseze de la sine de propria cultură, s-a dedicat cu suflet de apostol educației băieților din Trastevere, în Parohia "Sfânta Doroteea" unde era coadiutor. În acel timp, nu erau probleme școlare pe masa guvernatorului orașului, pentru simplul fapt că școlile erau o afacere privată. Cine avea bani de cheltuit își permitea luxul de a avea un învățător în casă sau își trimitea fiii la celebrele "universități" (Universitates studiorum), sau la școlile comunale, înființate de primăriile libere, în multe orașe din nord. Acestea din urmă lipseau la Roma și la ele s-a gândit Iosif Calasanzio. Fiind creată cu puținele resurse de care dispunea prima școală gratuită deschisă fiilor populației sărace, s-a văzut încurajat să facă mai mult de către concursul atâtor voluntari, care s-au oferit să dea lecții gratuite băieților. A înființat astfel Congregația Clericilor regulari ai Școlilor Pioase ("Scolopi"), legați nu numai prin voturile de ascultare, de curăție și de sărăcie, ci printr-un al patrulea vot, care îi angaja pentru educația tinerilor. Această așteptată și binefăcătoare instituție a avut imediat notorietatea pe care o merita: Ordinul s-a răspândit în toate statele europene, pricinuindu-i totuși mai mult dureri decât bucurii fondatorului. Încercările, la care Dumnezeu îi supune pe sfinții săi, pentru a separa grâul cel bun de pleavă, nu vor întârzia să-l chinuie pe sfântul Iosif: acuzat de incapacitate de către înșiși fiii săi, după impunerea unui "vizitator" neprevăzător, sfântul a fost destituit din funcția sa iar ordinul a fost declasat ca simplă confraternitate, adică, practic, a fost suprimat. Cu admirabilă răbdare și seninătate Iosif Calasanzio și-a suflecat mânecile și, cu neînduplecarea pionierilor, a repus pe picioare edificiul prăbușit în spate. Ordinul a reapărut din cenușă sub moderna haină a congregației religioase, cu același program social de a cultiva mințile tinere ale băieților de la periferia Romei. Iosif a murit la frumoasa vârstă de 90 de ani, la 25 august 1648, și a fost canonizat în anul 1767. (Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |