Marți, 20 august 2024
Sfântul Bernard
abate și învățător al Bisericii (comemorare)
Puterea de atracție a acestui sfânt a fost extraordinară. Născut în anul 1090 în castelul de Fontaine, din apropiere de Dijon, al treilea dintre șase frați, la vârsta tânără s-a hotărât să devină călugăr la Citeaux. Bunul Tescellin, tatăl lui Bernard, a rămas consternat: rând pe rând fiii au părăsit tihna castelului pentru a-l urma pe Bernard: Guido, primul născut, a lăsat până și soția, care s-a făcut călugăriță și ea. Nissard, ultimul născut, a părăsit și el lumea, urmat de unica soră, Ombelina și de unchiul Gaudry, care a aruncat armura cea grea pentru a îmbrăca rasa candidă. Ultimul a cerut și Tescellin să intre în mănăstire în care trăia deja toată familia. Un exod așa de total nu s-a verificat poate niciodată în istoria Bisericii. Și pentru că numeroși alți tineri cerea să intre la călugării cistercieni, a fost necesară întemeierea altor mănăstiri. Cu aceasta a fost însărcinat Bernard, care a părăsit Citeaux îmbrățișând o grea cruce de lemn și fiind urmat de 12 călugări care înălțau imnuri de laudă Domnului.
Mica trupă, după un lung marș, s-a oprit într-o vale bine apărată. Locul era bun și s-au hotărât să se stabilească acolo, după ce i-au dat numele de Clairvaux. Salahori experți ca toți benedictinii, frații au înălțat acolo imediat colibe pentru a se ruga, a dormi și a mânca. Vechea regulă benedictină era practicată acolo cu multă strictețe: rugăciune și muncă, în ascultare absolută față de abate. Dar Bernard prefera căile inimii în locul rigidei norme fixe. "Să iubim - spunea el propriilor fii - și vom fi iubiți. În cei pe care îi iubim vom găsi odihnă și aceeași odihnă o oferim celor pe care îi iubim. A iubi în Dumnezeu înseamnă a avea dragoste; a căuta să fim iubiți pentru Dumnezeu înseamnă a sluji dragostea".
De la Clairvaux Bernard răspândea lumina sa asupra întregii creștinătăți. Deși fragil și niciodată bucurându-se de cea mai bună sănătate, a străbătut jumătate din Europa, a orientat concilii, a predicat o cruciadă în Țara Sfântă. Și după zilele istovitoare se retrăgea în chilie pentru a scrie opere pline de optimism și duioșie, precum Tratatul iubirii lui Dumnezeu sau Comentariu la Cântarea Cântărilor, care este o declarație de iubire față de Maria, pentru care a devenit chiar compozitor compunând textul și muzica frumosului imn "Ave Maris stella". Lui îi aparține invocația "O clemens, o pia, o dulcis virgo Maria". Cu puține clipe înainte de moarte, întâmplată la 20 august 1153, îi mângâia pe frații săi astfel: "Nu știu de cine să ascult, de iubirea fiilor mei care vor să mă rețină aici, sau de iubirea Dumnezeului meu care mă atrage sus".
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)