Duminică, 21 iulie 2024
Sfântul Laurențiu din Brindisi
preot și învățător al Bisericii (comemorare facultativă)
De obicei așa zișii "copii minune" strălucesc ca niște meteoriți luminoși pentru câteva clipe, iar creșterea de-a lungul anilor îi redimensionează, ducându-i spre albia unde curge masa muritorilor de rând. Puține sunt excepțiile, printre care sfântul pe care îl comemorăm astăzi. Numele său civil era Giulio Cesare Russo, născut la Brindisi în anul 1559. Prin acel nume ambițios părinții săi prevesteau poate să crească în familie un concurent al marelui conducător roman. Acel mic Giulio Cesare ar fi corespuns mai târziu acestui plan, și îl găsim în prima linie pentru a opri înaintarea armatei turcești, care invadase deja Ungaria și mărșăluia spre inima Europei creștine. Dar nu ținea spada, ci o mare cruce de lemn, în calitate de capelan sau, cum se spunea atunci, "eleemosynarius" al conducătorului armatei creștine, Filip Emanuel de Lorena.
În acest timp deja la șase ani îi umplea de orgoliu pe părinți prin extraordinara ușurință de a reda din memorie pagini întregi din cărți, pe care apoi le declama în public, chiar de la pupitrul catedralei. Coastele peninsulei erau adesea străbătute de incursiuni ale sarazinilor, mai ales în Apulia, datorită apropierii de Albania, posesiunea lor. Familia Russo, asemenea atâtor altora, trăia sub teroarea surprizelor neplăcute; de aceea mama lui Iuliu Cezar, abia rămasă văduvă, s-a gândit să facă repede valizele și să se refugieze la Veneția, pentru a-l încredința pe fiul de 14 ani în grija unui unchi. După doi ani tânărul intra în conventul minorilor conventuali, pentru a trece puțin după aceea la capucinii din Verona, la care depunea voturile religioase cu numele de fratele Laurențiu din Brindisi, completându-și formarea sa la universitatea din Padova.
Vasta sa erudiție, unită cu extraordinara cunoaștere a limbilor, printre care greaca și ebraica, l-au făcut să aibă multe însărcinări în cadrul ordinului și din partea papei. A fost provincial de Toscana, de Veneția, de Genova, de Elveția, comisar în Tirol și în Bavaria. A fost mai ales un mare animator al celor care luptau contra amenințării turcilor și un aplaudat predicator, în toată Europa, al dreptei credințe catolice împotriva reformei protestante. În slujba papei Paul al V-lea a fost ambasador de pace pe lângă principi și regi aflați în dușmănie. Moartea l-a surprins în timpul celei de-a doua călătorii în peninsula iberică. A murit la Lisabona, la 22 iulie 1619 și a fost înmormântat la Villafranca del Bierzo. Inclus în catalogul sfinților în anul 1881, a primit titlul de învățător al Bisericii (doctor apostolicus) în anul 1959 din partea papei Ioan al XXIII-lea.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)