Vineri, 19 iulie 2024 

Sfântul Arsenie

pustnic

În Biserica primară slăbiciunile umane erau combătute printr-o disciplină destul de riguroasă. În timp de persecuţie idealul era reprezentat de moartea pentru Cristos, prin martiriu. Apoi, începând din secolul al IV-lea, se căuta o altă moarte: renunţarea la lume şi singurătatea pustiului. Viaţa pustnică, având în sfântul egiptean Antoniu abate exemplul cel mai imitat şi mai popular, graţie şi biografiei scrise despre el de sfântul Atanasie, a constituit pentru mulţi ani refugiul preferat al acestor simpatici anarhici ai spiritului, la început autonomi ca şi primii pionieri ai vestului american, apoi organizaţi printr-o Regulă ascetică, în care erau fixate timpuri de post şi de rugăciune în viaţa parţial comunitară, care îmblânzea separarea rigidă de semenii proprii.

Mulţi creştini făceau lungi şi chinuitoare pelerinaje pentru a avea o discuţie cu aceşti anahoreţi iluminaţi, printre care este tocmai sfântul Arsenie, pustnic în Egipt şi unul dintre cei mai celebri "părinţi ai pustiului". Dar sfântului anahoret nu-i plăcea să întrerupă observarea rigidă a tăcerii nici cu un pelerin care ar veni de departe. Şi când nu se putea sustrage acestor vizite obligatorii, răspunsurile rare şi monosilabice îl descurajau chiar şi pe cel mai evlavios dintre interlocutori, aşa încât acesta mergea parcă mai mult nedumerit decât edificat. Arsenie era născut la Roma în jurul anului 354 dintr-o nobilă familie senatorială. O veche tradiţie spune că el a fost sfinţit diacon de către însuşi papa Damasus.

În anul 383, împăratul Teodosie l-a voit la Constantinopol pentru a-i încredinţa educaţia fiilor Arcadie şi Honoriu. A rămas acolo 11 ani, până în anul 394, când, după o profundă criză spirituală, a obţinut scutirea de acea sarcină, pentru a se retrage în pustiul egiptean. Cerându-i lui Dumnezeu o cale sigură pentru a ajunge la mântuire, un glas misterios i-ar fi răspuns: "Fugi de oameni". În vârstă de 40 de ani, Arsenie a urmat sfatul: debarcând la Alexandria Egiptului, s-a asociat comunităţii anahoreţilor din Scete, în plin pustiu. Permiţându-şi foarte puţin somn, petrecea nopţi întregi în rugăciune şi meditaţie: o rugăciune făcută mai mult din lacrimi decât din cuvinte, pentru că el a avut de la Dumnezeu "darul plânsului".

Din anul 434 până în anul 450, care se presupune a fi anul morţii, Arsenie a trebuit să trăiască departe de liniştita Scete, invadată de către un trib libian. A murit la Troe în apropiere de Memfis. De la el, în afară de o cronică şi de maxime înţelepte, redate de Daniel din Pharan, prieten al celor doi ucenici ai lui Arsenie, ne rămâne chiar un tablou în care apare cu o înfăţişare frumoasă, maiestuos ca înălţime şi slab.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie