Marți, 4 iunie 2024
Sfântul Francisc Caracciolo
preot
Uneori eroarea unui purtător de scrisori poate fi de-a dreptul providențială. În cazul sfântului nostru eroarea era aproape inevitabilă: el se numea Ascanio Caracciolo și avea adresa la Congregația Albilor Dreptății, care se dedica asistenței condamnaților la moarte, la care exercita aceeași operă umanitară un alt preot cu același nume de Ascanio Caracciolo. Scrisoarea era scrisă de genovezul Agostino Adorno, venerabil, și de Fabrizio Caracciolo, abate la "Santa Maria Maggiore" din Napoli. Cei doi se adresau lui Ascanio Caracciolo pentru a-i cere colaborarea la fondarea unui nou ordin, cel al Clericilor Regulari Minori. Dar la care dintre cei doi Caracciolo?
Poștașul a înmânat-o tânărului preot, născut la 13 octombrie 1563 la Villa "Santa Maria di Chieti" și transferat la Napoli la vârsta de 22 de ani, pentru a-și completa studiile teologice. Anii tinereții sale trecuseră fără ca nimic deosebit să prevestească în el o extraordinară activitate apostolică, pe care o va desfășura în viața sa totuși scurtă (a murit la 45 de ani). Împreună cu doi însoțitori s-a dus în pustiul de la Camaldoli pentru elaborarea regulii, pe care papa Sixt al V-lea a aprobat-o la 1 iulie 1588.
Lui Francisc Caracciolo i se datorează inserarea unui al patrulea vot, în afară de cele obișnuite de castitate, sărăcie și ascultare: acela de a nu accepta nici o demnitate bisericească. După un an Ascanio Caracciolo depunea voturile religioase luându-și numele de Francisc. În anul 1593, congregația cea mică, ce se stabilise într-o casă mică în apropiere de "Chiesa della Misericordia", a ținut prima adunare generală, iar Francisc a trebuit să accepte din ascultare sarcina de superior general. Între timp, tânăra congregație ajungea la Roma, la biserica "Sfânta Agneza", din piața Navona. Încheindu-și mandatul, s-a întors în Spania, unde fusese deja în anul 1593, iar acolo a fondat o casă religioasă la Valladolid și un colegiu la Alcala. A fost maestru de novici la Madrid și, din nou, superior al casei "Santa Maria Maggiore" din Napoli.
Nenumăratele sale activități slăbiseră deja firava sa rezistență fizică. În timpul unei șederi la Agnone, la părinții Oratoriului, a căzut grav bolnav și a murit la 4 iunie 1608. Trupul său, transportat la Napoli, a fost înmormântat în biserica "Santa Maria Maggiore". Prima dintre multele sale minuni, vindecarea unui schilod în timpul funeraliilor, a fost scânteia care a aprins marele foc al devoțiunii napolitanilor față de acest sfânt "oriundo", canonizat de Pius al VII-lea, la 24 mai 1807 și ales în anul 1840 copatron al orașului napolitan.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)