Luni, 17 iunie 2024
Sfântului Grigore Barbarigo
Celor care îl întrebau cine va fi noul episcop de Bergamo, cardinalul Carafa, legat papal la Bologna, le răspundea: "Citește-l pe sfântul Carol Borromeo și vei ști". Grigore Barbarigo, consacrat episcop la 29 iulie 1657, pentru a ușura transferul de la Roma la Bergamo, s-a lipsit, în mare parte, de bunuri și de cărțile iubite, cu excepția Actelor sfântului Carol, "acea carte fiind - a scris el - singura, se poate spune, de care am nevoie la Bergamo". Născut la Veneția la 16 septembrie 1625 dintr-o familie nobilă originară di Istria, a avut în tatăl Gianfrancesco un autentic maestru de viață și de știință și chiar de spiritualitate, luând de la el obiceiul de a recita zilnic oficiul Madonei.
După ce a obținut licența la Padova, la 25 septembrie 1655, a fost sfințit preot la 21 decembrie a anului următor, stabilindu-se după două luni la Roma la invitația lui Alexandru al VII-lea, care îl cunoscuse la Münster, unde Barbarigo fusese delegat ca secretar al ambasadorului venețian la congresul de pace de la Westfalia. Voia o masă sobră, dar multe cărți pentru a se îmbogăți din punct de vedere intelectual. La Roma a fost surprins de epidemia de ciumă: "Aveam o teamă la început, încât simțeam că mor"; cu toate acestea a acceptat sarcina de organizator al sănătății publice, arătându-se foarte activ și curajos.
Fiind numit episcop de Bergamo, și-a făcut intrarea în mod privat, la 27 martie 1658. Atenția sa s-a îndreptat mai ales spre școlile de învățătură creștină și spre formarea candidaților la preoție. Fiind numit cardinal în anul 1660 și destinat, patru ani mai târziu, importantului scaun episcopal din Padova, încheia programul său pastoral astfel: "Vederea anumitor ocazii de scandal, de păcate, fără a ști ce măsuri să iau: acestea, fraților, vor fi durerile mele, acestea vor fi vaietele mele, acestea vor fi lacrimile mele".
În frecventele vizite pastorale la cele 320 de parohii, neobositul episcop avea plăcerea de a se duce în mijlocul mulțimilor de copii neastâmpărați pentru a-i învăța catehismul. Principala sa preocupare a fost formarea noilor candidați la preoție. A vândut argintăria palatului, iar cu banii obținuți a achiziționat o veche mănăstire, pe care a transformat-o în seminar; apoi, nu a pregetat să cheltuie pentru a aduce profesori de la Milano și chiar din străinătate.
Mergea în fiecare zi printre elevi, pentru că, după cum i-a scris marelui duce Cosimo al III-lea, "seminarul este un pic de plăcere, sau pentru a spune mai bine, singura plăcere pe care o găsesc printre spinii conducerii episcopale". La ultimele două conclave la care a participat era cât pe ce să fie ales papă. La sfârșitul lunii mai 1697 a plecat pentru ultima vizită pastorală. A murit la 18 iunie al aceluiași an. În anul 1960 Ioan al XXIII-lea l-a inclus în catalogul sfinților.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)