Joi, 25 aprilie 2024 

Sfântul Marcu

evanghelist (sărbătoare)

În cărţile Noului Testament Marcu este amintit de zece ori, cu numele ebraic de Ioan, cu numele roman de Marcu şi cu numele dublu de Ioan Marcu. După unii specialişti ar trebui să se distingă doi sau chiar trei de Marcu. Noi acceptăm aici opinia cea mai comună a unui singur Ioan Marcu, fiul acelei Marii în a cărei casă se adunau primii creştini din Ierusalim şi unde a mers să se refugieze însuşi sfântul Petru după minunata eliberare din închisoare.

Marcu, evreu de origine, s-a născut probabil în afara Palestinei, dintr-o familie înstărită. Sfântul Petru, care îl numeşte "fiul meu", l-a avut desigur cu sine în călătoriile misionare în Orient şi la Roma, unde ar fi scris Evanghelia. Antichitatea creştină, începând cu Papias (mort în anul 130), l-a numit pe Marcu "interpretul lui Petru": "Marcu, un interpret al lui Petru, a redat în scris exact tot ceea ce îşi amintea. Însă nu a scris în ordine ceea ce Domnul a spus şi a făcut. Cu alte cuvinte Marcu nu l-a auzit pe Domnul, nici nu l-a însoţit; dar, mai târziu, l-a auzit pe Petru, care prezenta învăţăturile sale după nevoie...".

În afară de familiaritatea cu sfântul Petru, evanghelistul Marcu se poate lăuda cu o lungă comunitate de viaţă cu apostolul Paul, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în anul 44, când Paul şi Barnaba au adus la Ierusalim generoasa colectă a comunităţii din Antiohia. La întoarcere, Barnaba l-a luat cu sine şi pe tânărul nepot Marcu. După evanghelizarea Ciprului, când Paul a planificat o călătorie şi mai obositoare şi mai riscantă în centrul Asiei Mici, printre necredincioasele şi războinicele populaţii semibarbare ale munţilor Taurus, Marcu - citim în Faptele Apostolilor - "s-a despărţit de Paul şi Barnaba şi s-a întors la Ierusalim". Apoi Marcu s-a întors alături de sfântul Paul, în timp ce acesta era închis la Roma.

În anul 66 sfântul Paul ne dă ultima informaţie despre Marcu, scriind din închisoarea romană lui Timotei: "Ia-l cu tine pe Marcu. Pot avea bine nevoie de serviciile sale". Datele cronologice ale vieţii sfântului Marcu rămân nesigure. El a murit probabil în anul al XIV-lea al domniei lui Nero (68), de moarte naturală, după o relatare, iar după o alta ca martir, la Alexandria, în Egipt. Faptele lui Marcu, o scriere de la mijlocul secolului al IV-lea, relatează că sfântul Marcu, în ziua de 24 aprilie, a fost târât de păgâni pe străzile Alexandriei legat cu frânghii la gât. Fiind aruncat în închisoare, în ziua următoare a suferit acelaşi chin cumplit şi a murit. Trupul său, aruncat în flăcări, a fost sustras de la distrugere de către credincioşi. Sustragerea trupului său de către doi negustori veneţieni în anul 828 aparţine legendei, dar tocmai în legătură cu această legendă a fost ridicată din anul 976 până în anul 1071 minunata bazilică veneţiană dedicată autorului celei de-a patra evanghelii, simbolizat de către leu.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Augustus Czartoryski

La 25 aprilie 2004, Sfântul Părinte l-a beatificat pe pr. Augustus Czartoryski (1858-1893), călugăr salezian. Alături de el au mai fost beatificaţi: Laura Montoya (1874-1949), María Guadalupe García Zavala (1878-1963), Giulia Nemesia Valle (1847-1916), Eusebia Palomino Yenes (1899-1935) şi Alexandrina Maria da Costa (1904-1955).

Augustus Czartoryski s-a născut la Paris, la 2 august 1858, dintr-o familie nobilă de origine poloneză. Părinţii lui au fost prinţesa Maria Amparo Munoz de Vista Alegre şi Ladislao Czartoryski, prinţ al Poloniei. La şase ani îi moare mama, bolnavă de tuberculoză, boală transmisă şi lui. Când boala îşi arătă primele simptome, începe pentru Augustus un lung şi greu drum în căutarea sănătăţii. Dar nu însănătoşirea era principalul obiectiv al căutării sale, ci un altul, mult mai preţios, acela al vocaţiei sale. La 20 de ani, scriindu-i tatălui, îi spunea printre altele, referindu-se la festivităţile mondene la care era constrâns să participe: "Mărturisesc că sunt plictisit de toate acestea. Sunt distracţii inutile, care mă neliniştesc".

O influenţă mare asupra tânărului principe a avut-o învăţătorul său, Giuseppe Kalinowski (1835-1907), canonizat de papa Ioan Paul al II-lea în 1991. Când Kalinowski a intrat în Ordinul Carmelit, tatăl lui Augustus l-a încredinţat pe fiul său unui nou învăţător, un preot, Stanislao Kubowicz. Acesta a fost pentru Augustus de un real ajutor spiritual. Evenimentul decisiv a fost însă întâlnirea sa cu Don Bosco. După această întâlnire, Augustus s-a simţit nu doar întărit în vocaţia la viaţa călugărească, dar chiar convins că este chemat să devină salezian. Papa Leon al XIII-lea în persoană a fost acela care a eliminat orice dubiu în privinţa acceptării tânărului Augustus în ordin, cerându-i lui Don Bosco să îl primească în comunitate, în care acesta va rămâne până la moarte.

La sfârşitul lunii iunie 1887, după ce a renunţat la toate în favoarea fraţilor, tânărul a fost trimis la St. Benigno Canavese pentru perioada aspirandatului. A trebuit să înfrunte multe provocări, mai ales pe cele venite din partea familiei, care nu dorea să accepte această alegere, dar Augustus nu s-a lăsat învins. La 24 noiembrie 1887 primeşte din mâna lui Don Bosco haina călugărească. După două luni Don Bosco moare, iar pe mormântul lui, la Valsalice, principele Czartoryski depune voturile şi devine salezian.

Este trimis pentru studiile teologice pe coasta ligură. Familia face presiuni şi la cardinalul Parocchi pentru a determina întoarcerea principelui în sânul familiei. Augustus îi răspunde cardinalului: "În deplină libertate am voit să depun voturile, şi o fac cu cea mai mare bucurie în inimă. Din acea zi, în care am intrat în congregaţie, mă bucur de o mare linişte spirituală, şi îi mulţumesc Domnului că mi-a dat să cunosc Societatea Saleziană şi că m-a chemat să trăiesc în ea".

Pregătit de suferinţă, în ziua de 2 aprilie 1892 este hirotonit la San Remo de Mons. Tommaso Reggio, episcop de Ventimiglia. Principele Ladislao şi mătuşa Isa nu au participat la sfinţire. Întreaga familie s-a reunit apoi la Mentono, la 3 mai, unde a avut loc o reconciliere tacită a întregii familii.

Viaţa sacerdotală a lui Don Augustus a durat doar un an, pe care el l-a petrecut la Alassio, într-o cameră ce dădea în curtea copiilor. S-a stins la Alassio, în seara de sâmbătă, 8 aprilie 1893, în octava Paştelui. "Ce Paşte frumos!", i-a spus luni fratelui călugăr care îl asista, fără să-şi imagineze că ultima zi din octavă o va celebra în paradis. Avea 35 de ani, din care cinci de viaţă saleziană. Pe amintirea de la prima sfântă Liturghie celebrată avea scris: "Căci mai bună este o zi în curţile tale decât mii de zile în altă parte. Fericiţi cei care locuiesc în casa ta: în veci te vor lăuda" (Ps 83).

("Lumina creştinului", 5/2004)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie