Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Miercuri, 17 aprilie 2024 

Sfinții Robert de la Chaise-Dieu,

Robert de Molesme și Ștefan de Citeaux

abați

Acești trei abați au fost protagoniști ai aceleiași istorii de reînnoire religioasă, care a avut drept epicentru Franța secolului al XI-lea și care confirmă opera Duhului în Biserică: în orice timp el trezește persoane care, printr-o "întoarcere la origini", caută un contact mai viu față de cuvântul lui Dumnezeu și slujirea fraților. Sfântul Robert de Turlande s-a născut în Alvernia dintr-o familie nobilă pe la anul 1001. Fiind foarte tânăr, a fost încredințat canonicilor sfântului Iulian de Brioude și a devenit preot și canonic. Deși construise deja cu cheltuiala proprie un spital pentru săraci și pelerini, el aspira la o mai explicită mărturie de viață. De aceea, în deplina sa strălucire, plănuia să intre la Cluny, însă confrații și cei ocrotiți s-au opus.

Atunci s-a decis să facă un pelerinaj la Roma, pentru a cere lumină Domnului. Mergând și la Montecassino, Robert a avut confirmarea propriei chemări monastice. Întorcându-se la Brioude, împreună cu doi laici s-a retras în anul 1043 într-un loc singuratic, care apoi va primi numele de "La Chaise-Dieu" sau Casa lui Dumnezeu. Sărăcia și inserarea în Biserica locală ar fi fost caracteristicile grupului de călugări la început și ale mănăstirilor care au derivat apoi de la sfântul Robert. Acesta a murit, având parte de o venerare generală, la 17 aprilie 1067 și a fost canonizat în anul 1070, de Alexandru al II-lea.

Sfântul Robert de Molesme și sfântul Ștefan de Citeaux și-au trăit faima umbrită de sfântul Bernard, dar nu trebuie să uităm că tocmai ei au fost inițiatorii unuia dintre cele mai vii ordine ale Bisericii, cistercinii (Citeaux se spune în latinește Cistercium). Robert de Molesme, născut în anii 1028-1029, a fost chiar precum bobul de grâu care trebuie să moară, pentru a aduce rod; iar "moartea" sa a fost cauzată chiar de mâna confraților săi. Fiind întemeiată mănăstirea de la Molesme, într-adevăr, s-a văzut înconjurat de numeroși frați, care nu mai nutreau aceeași aspirație a sa de renunțare la bogății și la prestigiu. A încercat atunci să dea viață unei noi fundații: a făcut-o la Citeaux cu colaborarea sfântului Ștefan Harding, născut în sudul Angliei în anul 1060, dar confrații invidioși l-au făcut să se întoarcă la Molesme, fără să-i permită totuși să realizeze reformele necesare.

Poate a fost chiar jertfa sa (asemănătoare cu cea a lui Abraham), cea care i-a permis lui Ștefan Harding, mai întâi, și, mai ales, sfântului Bernard, după aceea, să înceapă și să consolideze experiența reformatoare de la Citeaux, cu viața sa săracă și austeră, într-o riguroasă fidelitate față de regula benedictină, de la care se relua și invitația de a se întreține prin munca mâinilor proprii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat