Luni, 15 aprilie 2024 

Sfântul Benedict Iosif Labre

pelerin

"În această lume toţi suntem pelerini în valea de lacrimi: mergem întotdeauna pe calea sigură a religiei, în credinţă, speranţă, dragoste, umilinţă, rugăciune, răbdare şi mortificare creştină, pentru a ajunge în patria noastră, paradisul". Aceasta era una dintre maximele preferate ale sfântului Benedict Iosif Labre, care corespunde foarte bine cu mărturia sa de viaţă. Dintre cei 35 de ani pe care i-a trăit, cel puţin 13 i-a petrecut ca "pelerin" pe stradă. De aceea a fost definit pe bună dreptate "vagabondul lui Dumnezeu", ori "ţiganul lui Cristos", expresii cu mult mai gingaşe decât "sfântul păduchilor", aşa cum mai este numit.

Benedict Iosif Labre s-a născut la Amettes, lângă Arras, la 26 martie 1748, primul dintre cei 15 fii ai unor modeşti agricultori. A făcut un oarecare studiu la şcoala din sat şi a învăţat noţiuni elementare de latină, de la un unchi din partea mamei. Înclinat mai mult spre viaţa contemplativă decât spre preoţie, a cerut în zadar de la părinţi permisiunea de a se face trapist. Abia la optsprezece ani a putut face cererea de a intra la mănăstirea certozină a sfintei Aldegonda, dar părerea călugărilor a fost contrară. Acelaşi refuz l-a primit şi de la cistercinii din Montagne, din Normandia, unde a ajuns după ce a parcurs pe jos 60 de leghe în plină iarnă. Şederea sa în mănăstirea cisterciană de la Neuville a durat numai şase săptămâni, şi ceva mai mult a rămas în abaţia cisterciană din Sept-Fons, ale cărei tunică şi scapular de novice însă le-a purtat toată viaţa.

La 22 de ani a luat marea decizie: mănăstirea sa va fi strada, şi mai precis străzile Romei. În sacul de sărman pelerin purta toate comorile sale: Noul Testament, Imitaţiunea lui Cristos şi Breviarul, pe care îl recita în fiecare zi; la piept purta un crucifix, la gât o coroană şi în mâini un rozariu. Mânca doar un codru de pâine şi câteva ierburi; nu cerea de pomană şi, dacă primea ceva, se grăbea s-o împartă cu alţi săraci, chiar cu riscul ca donatorul, observând în aceasta un gest de nemulţumire, ar fi continuat după oferirea monedei cu o ploaie de lovituri de băţ (după cum efectiv s-a întâmplat într-o zi). Noaptea se odihnea printre ruinele din Colosseum, iar zilele şi le petrecea prin rugăciune contemplativă şi prin pelerinaje la diferite sanctuare: unul dintre cele mai dragi inimii sale fiind cel de la Loreto.

A murit istovit de oboseală şi de absolută lipsă de igienă la 16 aprilie 1783, în magazia măcelarului Zaccarelli, aproape de biserica "Santa Maria dei Monti", unde a fost înmormântat cu participarea unei mari mulţimi de oameni. A fost canonizat în 1881 de către Leon al XIII-lea.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie