Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Duminică, 17 martie 2024 

Sfântul Patriciu

episcop (comemorare facultativă)

Datele cronologice ale apostolului Irlandei sunt nesigure. Patriciu s-ar fi născut în Marea Britanie, la Bannhaven Taberniae (un sat care astăzi nu se mai găsește pe hărțile topografice) în anul 385 și ar fi murit în 461 la Down, redenumit Downpatrick, în Ulster. Data de 17 martie pentru celebrarea comemorării este foarte veche. Sfântul Patriciu s-a născut în actuala Anglie și printr-un plan providențial a ajuns în insula vecină Irlanda, locuită de celți și scoți, încă păgâni. De fapt a căzut prizonier în mâinile piraților, la vârsta de 16 ani, și a fost dus cu forța în piețele irlandeze, pentru a fi vândut ca sclav. Întâlnirea cu viitoarea patrie de adopție a fost deci oarecum bruscă, iar șederea a trebuit să-i fie atât de neplăcută, încât a încercat zadarnic să fugă de două ori; a treia oară, după șase ani, a fost cea bună.

Va reveni în Irlanda nu ca sclav, dar ca vestitor al evangheliei. Între timp s-a pregătit pentru viitoarea misiune prin serioase studii teologice la Auxerre, sub conducerea sfântului Gherman. A făcut și o lungă călătorie în Italia, vizitând insulele din marea Tireniană, unde apăruseră mănăstiri înfloritoare. S-a întors deci în Irlanda, fiind trimis, după tradiție, de însuși papa, în anul 432, ca succesor al primului episcop, Palladius. Succesul misiunii sfântului Patriciu trebuie atribuit organizării inteligente pe care a știut să o creeze în această insulă, lipsită de centre citadine și împărțită în atâtea triburi sau clanuri conduse fiecare de către un șef independent. În primul rând, el a știut să se adapteze condițiilor sociale ale locului, formând un cler local și mici comunități creștine în sânul aceluiași clan, fără a respinge uzanțe și obiceiuri tradiționale.

A urmărit în primul rând convertirea capilor știind bine că exemplul acestora ar fi fost urmat imediat de către supuși. A înființat în diferite locuri din Irlanda diferite abații, devenite celebre, în jurul cărora s-ar fi format nucleul viitoarelor orașe. Patriciu a avut o viață grea din partea ereticilor pelagieni, care, pentru a-i compromite opera, au recurs chiar și la calomnie. Pentru a se dezvinovăți, Patriciu a scris o Confessio, arătând că munca sa de misionar era simpla punere în fapt a unei porunci divine și că aversiunea sa față de pelagiani se năștea din absoluta valoare teologică, pe care el o atribuia harului. Opera neobositului misionar a dat excelente roade în timp: o demonstrează frumoasa apariție a sfinților irlandezi și atașamentul lor generos față de credința părinților.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno (1831-1905), un preot spaniol din Arhidieceza de Granada. Este descendent dintr-o familie cu tradiție nobilă, de origine arabă. A avut importante îndatoriri ecleziastice, mai ales ca vicar general în Málaga, unde a fondat Congregația Surorilor Carității ale Sfintei Fecioare Maria a Îndurării (numite și Îndurătoare), pentru asistarea celor nevoiași. Citând câteva din scrierile noului fericit, Sfântul Părinte a constatat că scopul vieții acestuia a fost acela de a face tot mai prezentă iubirea lui Dumnezeu acolo unde ar fi fost chiar și numai "o durere de vindecat, o nenorocire de mângâiat, o speranță de întărit în inimi".

("Lumina creștinului", 1/2004)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat