Vineri, 9 februarie 2024
Sfânta Apolonia
fecioară și martiră
Cei șase ani, din anul 243 până în anul 249, în timpul cărora soarta imperiului a fost în mâinile lui Filip Arabul, sunt considerați o paranteză de răgaz al regimului persecutor anticreștin. Totuși în ultimul an a avut loc un episod care atestă neadormita aversiune față de creștinism, cel puțin în provincie. Despre aceasta ne vorbește Dionisius, episcop de Alexandria, în Egipt, într-o scrisoare către Fabius din Antiohia. Un șarlatan alexandrin, "ghicitor periculos și poet rău", incitase populația, mereu gata să se agite, și provocase o revoltă împotriva creștinilor, în timpul căreia mulți adepți ai lui Cristos au fost biciuiți și loviți cu pietre.
O fecioară, cu numele Apolonia, înainte de a fi arsă de vie, a suferit chinuri îngrozitoare. "Toți se năpustesc asupra caselor creștinilor - scrie cu vioiciune Dionisius - fiecare intră la cei pe care îi cunoaște, la vecini, jefuiește și devastează; iau în cutele hainelor toate obiectele prețioase, aruncă sau ard lucrurile fără valoare. Ai spune că este un oraș cucerit și jefuit de dușman. Păgânii au luat-o apoi pe admirabila fecioară Apolonia, deja înaintată în vârstă. Au lovit-o peste maxilare și i-au scos dinții. Apoi, aprinzând un rug în afara orașului, au amenințat-o că o aruncă de vie, dacă nu pronunță împreună cu ei cuvinte de blasfemie. Ea a cerut să fie lăsată liberă un moment: obținând aceasta, s-a aruncat repede în foc și a fost consumată".
Martiriul Apoloniei în vârstă de patruzeci de ani, tocmai prin aparența sa de suicid, a trebuit să suscite problema dacă este permis să-ți provoci în mod voluntar moartea pentru a nu renega credința. Se găsește un ecou al ideii și în De civitate Dei a sfântului Augustin, care în fond nu ia poziție. Totuși gestul martirei Apolonia și viața sa neînfricată (care a făcut-o ținta urii păgânilor, tocmai apostolatul pe care îl desfășura în sânul comunității creștine) au trezit emoție și devoțiune chiar și dincolo de granițele provinciei africane în care ea își consumase jertfa, iar cultul său s-a răspândit în Orient și în Occident.
În diferite orașe europene au apărut biserici închinate ei. La Roma i-a fost ridicată o biserică, astăzi dispărută, aproape de "Santa Maria in Trastevere". În legătură cu viața ei, despre care nu posedăm alte date, legenda a brodat o neverosimilă istorie a unei tinere fiice de rege ucisă de însuși tatăl său, pentru a se fi convertit la creștinism. Dar dincolo de legendă, care a avut atâta greutate în privința popularității acestei sfinte, care este invocată împotriva bolilor de dinți, rămâne exemplul său de generozitate și oferire necondiționată față de Cristos.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)