Miercuri, 7 februarie 2024 

Sfântul Richard

Capitala provinciei situate la nord-vest de Florenţa, Lucca, este un oraş cu origini foarte vechi, poate etrusce. Situat, într-adevăr, în valea râului Serchio, s-au stabilit acolo foarte devreme aşezări omeneşti. Oraşul a cunoscut un important moment istoric al său în anul 56 î.C., când şi-au dat întâlnire aici Cezar, Pompei şi Crassus, pentru a reînnoi aici triumviratul lor care va mai dura doar câţiva ani. Dintre tradiţiile medievale din Lucca rămân mărturie elocventă catedrala "Sfântul Martin", biserica "Sfântul Mihai" şi bazilica "Sfântul Frediano". Locuitorii din Lucca îl sărbătoresc la 18 noiembrie pe sfântul Frediano, un sfânt eremit de origine irlandeză şi apoi episcop de Lucca. După o tradiţie destul de întemeiată, acesta a sugerat unele lucrări de asanare care au salvat Lucca de inundaţiile periodice ale râului Serchio.

De origine nordică, şi mai exact engleză, este şi sfântul Richard, despre care Martirologiul roman spune, în ziua de 7 februarie: "La Lucca, în Toscana, a avut loc înhumarea sfântului Richard, regele Angliei, care a fost tatăl sfântului Villebald, episcop de Eichstatt, şi a sfintei Valburga, fecioară". Aşa cum se întâmplă cu o frecvenţă sigură, sunt acolo în puţine rânduri câteva inexactităţi şi lacune. În primul rând astăzi se pare sigur că Richard nu a fost niciodată "Rege al Angliei" şi că poate adevăratul său nume nici nu era "Richard". Apoi el a fost tatăl nu numai al sfântului Villebald (sau mai exact Villibald, de la englezescul Willibald), care a fost episcop de Eichstätt, şi a sfintei Valburga, ci şi a sfântului Vunibald (de la englezescul Wynnebald), abate de Heidenheim.

În jurul anului 720, după o relatare tardivă a lui Hugeburc, monah la Heidenheim, Villibald, în vârstă de 20 de ani, şi Vunibald, în vârstă de 19 ani, au plecat împreună cu tatăl din Anglia meridională, şi mai exact din Hampshire. Ţinta, nu rară pe atunci, era oraşul Roma, unde cei trei intenţionau să venereze relicvele sfinţilor Petru şi Paul şi, de acolo, ar fi pornit spre Ţara Sfântă. Numai Villibald a putut să completeze programul, deoarece Vunibald a rămas la Roma până în anul 739, în timp ce tatăl lor a trebuit să-şi întrerupă călătoria chiar înainte, tocmai la Lucca, unde a şi murit şi a fost înmormântat în bazilica "Sfântul Frediano", în anul 722.

Istoria celor doi fraţi, la care s-a adăugat sora Valburga şi un alt frate, al cărui nume nu se cunoaşte, a continuat prin colaborarea lor strânsă şi eficace cu sfântul Benedict, apostolul germanilor, sărbătorit la 5 iunie.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Giovanni Maria Mastai Ferretti

Giovanni Maria Mastai Ferretti (Pius al IX-lea) a fost cel de-al nouălea copil al contelui Girelamo şi al Ecaterinei Sollazzi şi s-a născut la 13 mai 1792 la Senigallia. Şi-a făcut studiile la Volterra între 1803 şi 1808. La 10 aprilie 1819 a fost sfinţit preot. La 11 aprilie 1819 a celebrat prima sfântă Liturghie în biserica "Sfânta Ana". A lucrat între copii, care au reprezentat centrul apostolatului său şi în rândul tineretului până în anul 1823. La 24 aprilie 1827 a fost numit arhiepiscop de Spoleto. La 16 iunie 1846, după cel de-al patrulea scrutin, a fost ales papă. Perioada 1846-1848 a fost epoca marilor reforme ale statului pontifical. O dată cu alocuţiunea din 29 aprilie 1848 începe lunga cale a crucii pentru Pius al IX-lea. Între 24 noiembrie 1848 şi 12 aprilie 1850 se află în exil la Gaeta şi apoi se întoarce la Roma. La 8 decembrie 1854 defineşte dogma Neprihănitei Zămisliri. La 1 iulie 1861 este publicat primul număr al revistei "Osservatore romano". La 8 decembrie 1864, publică enciclica "Quanta cura" şi "Sillabus"; la 2 mai 1864 aprobă Tineretul Catolic Italian; la 8 decembrie 1869 deschide Conciliul Vatican I; la 18 iulie 1870 defineşte magisteriul infailibil al pontifului roman. La 8 decembrie 1870, Pius al IX-lea îl proclamă pe sfântul Iosif patron al Bisericii Universale. După 32 de ani de pontificat, moare la 7 februarie 1878.

("Lumina creştinului", 10/2000)

* * *

Rosalia Rendu (1786-1856), din Societatea Fiicele Carităţii "Sf. Vincenţiu de Paul", este de origine franceză şi s-a născut într-o familie care i-a ajutat pe preoţii persecutaţi în timpul revoluţiei franceze. În viaţa consacrată s-a dedicat activităţilor caritative şi de promovare umană şi socială. A întemeiat centre de educare şi asistenţă. După revoluţia franceză a desfăşurat o extraordinară operă de caritate şi de promovare umană şi socială la periferiile Parisului, unde a şi murit în 1856. "Caritatea ei era inventivă. De unde avea forţa pentru a realiza atâtea lucruri? Secretul ei era simplu, a răspuns suveranul pontif, vedea în fiecare persoană chipul lui Cristos".

Sfântul Părinte i-a prezentat pe noii fericiţi ca modele pentru o societate care riscă să uite valorile spirituale, transformând totul în "negustorie". Noii fericiţi, interpelează societatea actuală, tentată uneori să transforme totul în negustorie şi câştig, lăsând deoparte valorile şi demnitatea persoanei, care este chip şi templu al lui Dumnezeu.

("Lumina creştinului", 1/2004)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie