Miercuri, 28 februarie 2024 

Sfântul Roman

abate

Primele contacte ale monahismului oriental cu lumea latină au fost favorizate de frecventele exiluri la care a fost condamnat sfântul Atanasie. De fapt monahismul occidental a început în secolul al IV-lea, fiind menit să producă efecte de perfecţiune spirituală şi progres civil. Este de ajuns să-l amintim pe sfântul Benedict. Prima mănăstire din Galia a apărut în anul 371 prin grija sfântului Martin din Tours: apoi a existat o neprevăzută înflorire de abaţii, într-una din care, la Ainay, lângă Lyon, îl găsim la începutul secolului al V-lea pe călugărul Roman.

Nemulţumit de regula totuşi rigidă care era în vigoare în mănăstirea sa, cu permisiunea abatelui, având un text al Sfintei Scripturi şi cu uneltele de lucru pe spate, s-a retras în necunoscuţii munţi Jura. Apoi urmele lui s-au pierdut, dar aceasta nu a împiedicat ca după câţiva ani fratele său Lupicin, rămas văduv, să-i descopere sihăstria şi să i se asocieze, atrăgând după sine alţi oameni. Roman şi Lupicin au făcut loc noilor veniţi, ridicând o primă mare mănăstire la Condat şi o a doua la Leuconne. Apoi a venit la ei şi o soră a sa, pentru care au construit o a treia mănăstire, nu prea departe, în localitatea numită La Beaume.

Cei doi fraţi împărţeau în perfectă armonie conducerea noilor comunităţi. Temperamentele lor, diametral opuse, se completau reciproc: Roman era un spirit tolerant, înclinat spre înţelegere şi mărinimie; Lupicin era auster, intransigent faţă de regulă, faţă de care cerea o observare absolută. Astfel, după o recoltă foarte bogată, după ce călugării au uitat de rigidele norme ale abstinenţei, Lupicin a dispus aruncarea proviziilor în râu şi a dispus ca la masă se servească numai o supă de orz. Doisprezece călugări nu au fost de acord cu o astfel de austeritate şi au părăsit conventul: Roman a alergat după ei şi i-a implorat cu lacrimi în ochi să se întoarcă la staul.

Bunătatea sa a triumfat şi cu această ocazie. Mai târziu, în timpul unui pelerinaj la mormântul sfântului Mauriţiu din Geneva, făcut împreună cu un călugăr de-al său, sfântul Pallade, găsind adăpost pentru noapte în coliba în care se ascundeau doi sărmani leproşi, Roman nu a ezitat să-i îmbrăţişeze. În dimineaţa următoare cele două epave umane au constatat că sunt complet vindecate şi au alergat în oraş pentru a povesti cele întâmplate. Alte minuni s-au constatat în timpul acelui pelerinaj. Apoi, bunul şi preapiosul Roman s-a întors definitiv la singurătatea din Condat, unde i-a precedat pe fratele şi sora, mergând spre mormânt, în anul 463; se născuse în jurul anului 390.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Ioan Casian

Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, cel mai probabil în Scythia Minor (Dobrogea de azi, localitatea de pe Valea Casimcei, jud. Constanţa). A primit o formaţie aleasă în familie. A învăţat să scrie şi să citească în limba latină şi în limba greacă. În jurul anilor 378-380, doritor să cunoască locurile sfinte, pleacă cu Gherman, prietenul său, la Betleem. După un timp merge în Asia Mică, vizitează comunităţile înfiinţate de sfântul Vasile cel Mare şi sfântul Ioan Gură de Aur. În 385 ia drumul Nilului, pe urmele marilor pustnici Antonie şi Pahomie, cunoscând viaţa monahală a cenobiţilor şi anahoreţilor apoi, după şapte ani, se întoarce la Betleem.

În jurul anului 399 se află la Constantinopol. Ioan Gură de Aur, arhiepiscop de Constantinopol, îl hirotoneşte diacon, în anul 404. În urma intrigilor de la curte, Ioan Gură de Aur este exilat în Munţii Caucaz, în Georgia. Ioan Cassian, însoţit de prietenul său, pleacă la Roma pentru a cere protecţia papei Inocenţiu I (401-417). Între timp află că Ioan Gură de Aur a murit (407). Aici s-a împrietenit cu viitorul papă Leon, căruia, în anul 430, i se va adresa cu cuvinte de stimă şi de afecţiune, în prefaţa cărţii De incarnatione. Este hirotonit preot probabil de către papa.

Ajunge în Galia în anul 415, fiind trimis de către papa pentru a continua creştinarea galilor, începută deja de către sfinţii Policarp şi Irineu de Lyon. La Marsilia înfiinţează două mănăstiri, una de bărbaţi şi alta de femei: Mănăstirea "Sfântul Victor" şi Mănăstirea "Sfântul Salvator". Organizează viaţa mănăstirească după modelul mănăstirilor din orient cu adaptările necesare locului. Prin aceasta Casian e un factor de legătură între cultura patristică a răsăritului şi cea a apusului. Este considerat unul dintre cei mai mari promotori ai monahismului occidental, deşi viaţă monahală exista în lumea latină şi înainte de el.

A combătut învăţătura augustiniană despre supremaţia harului căzând în semipelagianism. A adus mari servicii bisericii prin lupta împotriva nestorianismului şi a pelagianismului.

Moare în anul 430. În regiunea Marsiliei e venerat încă din secolul al V-lea ca sfânt la 23 iulie. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 28 sau 29 februarie.

Se cunosc de la Ioan Cassian trei mari lucrări: 1. Despre aşezămintele cenobiţilor şi despre remediile celor opt păcate principale, cca. 420, 12 cărţi; 2. Convorbiri cu părinţii, "Colationes patrum", cca. 428, în 24 de cărţi; 3. Despre Întruparea Domnului (De incarnatione Domini contra Nestorium), cca. 430, lucrare apologetică polemică în 7 cărţi.

Ioan Casian a fost unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai literaturii şi monahismului apusean din sec. IV şi V, fiind cinstit ca sfânt părinte al Bisericii Universale.

El a fost un trăitor însufleţit de principiile ascetice creştine şi un ostenitor al desăvârşirii în mediul monahal pe care l-a creat. Pentru apus Ioan Cassian a adus inovaţia patericului, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieţii monahale sunt îmbrăţişate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinţii de seamă ai mănăstirilor din orient.

("Lumina creştinului", 11/2002)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie