Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Vineri, 2 februarie 2024 

Întâmpinarea Domnului

(sărbătoare)

Sărbătoarea de astăzi, despre care avem prima mărturie în secolul al IV-lea la Ierusalim, era numită, până la recenta reformă a calendarului, sărbătoarea "Purificării sfintei Fecioare Maria", în amintirea momentului istoric al sfintei familii, povestit în capitolul al doilea al Evangheliei lui după sfântul Luca, în care Maria, ascultând de lege, s-a dus la templul din Ierusalim, la patruzeci de zile după nașterea lui Isus, pentru a-l oferi pe întâiul său născut și a îndeplini ritul legal al purificării sale. Reforma liturgică din anul 1960 a restituit celebrării titlul de "întâmpinare a Domnului", pe care-l avea la început: oferirea lui Isus Tatălui, săvârșită în templu, preludiu al oferirii sale sângeroase pe cruce.

Acest act de ascultare față de un ritual legal, la a cărui împlinire nu erau ținuți nici Isus nici Maria, constituie de asemenea o lecție de umilință, fiind o încoronare a meditației anuale asupra marelui mister natal, în care Fiul lui Dumnezeu și divina sa mamă ni se prezintă în mișcătorul, dar umilitul, cadru al ieslei, adică în extrema sărăcie a celor din barăci, în existența precară a celor evacuați și persecutați, deci a celor exilați.

Întâlnirea Domnului cu Simeon și Ana în templu accentuează aspectul de jertfă al celebrării și comuniunea personală a Mariei cu jertfa lui Cristos, pentru că la 40 de zile după divina sa maternitate profeția lui Simeon o face să întrevadă perspectivele suferinței sale: "O sabie îți va străpunge inima": Maria, grație unirii sale cu persoana lui Cristos, este asociată la jertfa Fiului. Nu ne miră deci faptul că sărbătorii de astăzi i s-a dat un timp așa de reliefant, încât l-a făcut pe împăratul Iustinian să decreteze ziua de 2 februarie zi de sărbătoare în tot Imperiul de Răsărit.

Roma a adoptat sărbătoarea pe la jumătatea secolului al VII-lea; papa Sergiu I (687-701) a instituit cea mai veche dintre procesiunile penitențiale romane, care pornea de la biserica "Sfântul Adrian" din For și se termina la "Sfânta Maria cea Mare". Ritul binecuvântării lumânărilor, despre care există mărturie deja în secolul al X-lea, se inspiră din cuvintele lui Simeon: "Ochii mei au văzut mântuirea, pregătită de tine în fața tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor". Din acest rit semnificativ a provenit numele popular de sărbătoare a "intrării în biserică" (candelora). Informația dată încă de Beda Venerabilul - potrivit căreia procesiunea ar fi fost o contracarare a procesiunii Lupercalia, a Romanilor, și o reparare a exceselor care aveau loc în această circumstanță, nu-și găsește confirmarea în istorie.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat