Vineri, 16 februarie 2024
Sfântul Onesim
martir
Cazul sfântului Onesim, prin particularitatea sa, poate constitui punctul de reflecție asupra câtorva dintre realitățile fundamentale ale creștinismului. Izvorul istoric al datelor pe care le posedăm cu privire la sfântul Onesim este aproape în mod exclusiv scrisoarea sfântului Paul către Filemon, "cea mai vivace și însuflețită scrisoare pe care a scris-o Paul". Lui Filemon pe care îl numește "dragul nostru colaborator" și a cărui "dragoste față de alții" și-o amintește cu simpatie, precum și "credința în Domnul Isus și față de toți sfinții", sfântul Paul îi scrie cuvinte pline de autoritate și de bunătate: "deși având în Cristos deplina libertate de a-ți porunci ceea ce trebuie să faci, prefer să te rog în numele dragostei, așa cum sunt, Paul, bătrân și acum și prizonier pentru Cristos Isus".
Era o eficace captatio benevolentiae cu totul altceva decât retorică și deci înșelătoare, pentru că sfântul Paul se pregătea tocmai să-l invite pe Filemon să facă un gest nemaiauzit de dragoste și de credință. "Te rog așadar pentru fiul meu, pe care l-am născut în lanțuri, Onesim, cel care altă dată ți-a fost nefolositor, dar acum este folositor și ție și mie. Ți l-am retrimis pe el, inima mea. Aș fi voit să-l țin lângă mine, pentru ca să mă slujească în lanțurile pe care le port pentru evanghelie, dar nu am voit să fac nimic fără părerea ta, pentru ca binele pe care îl vei face să nu dea impresia de constrângere, dar să fie spontan. Poate pentru aceasta a fost separat de tine pentru un moment, pentru ca tu să-l redobândești pentru totdeauna; însă nu ca sclav, dar mult mai mult decât un sclav, ca pe un frate preaiubit în primul rând pentru mine, dar cu atât mai mult pentru tine, fie ca om, fie ca frate în Domnul".
Onesim nu fusese numai un sclav fugar, dar și un tâlhar, iar sfântul Paul se declară dispus să se recunoască dator, el însuși, cu acea sumă, pe care Filemon ar fi cerut-o: "Eu, Paul, scriu aceasta cu propria mea mână: voi plăti eu personal. Dar nu-ți spun că mi te datorezi chiar pe tine însuți!".
Cineva a pretins că depășirea sclaviei nu a fost meritul principal al creștinismului, care ar fi pus numai în practică idei prezente deja la filozofi ca Seneca, birocrați ca Pliniu cel Tânăr și împărați ca Adrian. În realitate, nici un "filozof" nu a putut numi vreodată "fiu" și "frate", în plus "preaiubit", pe un sclav fugit și ajuns tâlhar. Chiar și pentru Onesim Cristos murise și înviase!... Evenimentele următoare ale vieții sale sunt necunoscute. Martirologiul roman culege tradiția care îl vrea "dus legat la Roma și ucis cu pietre pentru credința lui Cristos" după ce a fost episcop de Efes.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)