Vineri, 27 decembrie 2024 

Sfântul Ioan

apostol şi evanghelist (sărbătoare)

Ioan, fiul lui Zebedeu şi al Salomei, fratele lui Iacob cel Mare, de profesie pescar, originar din Betsaida ca şi Petru şi Andrei, ocupă un loc de prim plan în lista apostolilor. Autorul celei de-a patra Evanghelii şi a Apocalipsului va fi calificat de Sinedriu ca "neştiutor şi incult", dar cititorul care aruncă o privire rapidă asupra scrierilor sale îşi dă seama nu numai de cutezanţa gândirii, dar şi de capacitatea de a îmbrăca în alese imagini literare gândurile sublime ale lui Dumnezeu. Glasul judecătorului divin este pentru el "ca vuietul multor ape".

Ioan este totuşi omul sublimităţii spirituale, înclinat mai mult spre contemplaţie decât spre acţiune. Este vulturul care deja la prima bătaie de aripi se înalţă spre culmile vertiginoase ale misterului trinitar: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu".

Este printre cei apropiaţi de Isus şi este alături de el în ceasurile cele mai solemne ale vieţii sale. Este alături de el la ultima cină, în timpul procesului şi, singurul dintre apostoli, asistă la moartea sa alături de sfânta Fecioară. Dar contrar a ceea ce dau de gândit reprezentările artistice, Ioan nu era un om al fanteziei şi delicateţii şi este de ajuns surâzătorul supranume dat lui şi fratelui săi Iacob de către Învăţător: "Fiii tunetului", pentru a ne face să ne gândim la un temperament vioi şi impulsiv, străin de compromisuri şi de ezitări, până la a deveni intolerant şi caustic.

În Evanghelia sa el se desemnează pe sine în mod simplu ca "ucenicul pe care îl iubea Isus". Chiar dacă nu ne este dat să cercetăm asupra secretului acestei prietenii de nespus, putem ghici o anumită analogie între sufletul "fiului tunetului" şi cel al "Fiului omului", venit pe pământ pentru a aduce nu numai pacea dar şi focul. După înviere Ioan este aproape mereu alături de Petru. Paul, în scrisoarea către Galateni, vorbeşte de Petru, Iacob şi Ioan "ca despre coloanele" Bisericii.

În Apocalips Ioan spune că a fost persecutat şi trimis în insula Patmos din cauza "cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus Cristos". După o tradiţie concordantă, el a trăit la Efes în tovărăşia sfintei Fecioare şi sub Domiţian a fost pus într-un cazan cu ulei clocotind, scăpând nevătămat, şi totuşi cu gloria de a fi dat şi el "mărturia" sa. După exilul din Patmos s-a întors definitiv la Efes unde îi îndemna neîncetat pe credincioşi la iubirea fraternă, după cum rezultă din cele trei scrisori, primite printre textele scre asemenea Apocalipsului şi Evangheliei. A murit la o vârstă înaintată la Efes în timpul domniei lui Traian (98-117) şi a fost înmormântat acolo.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie