Sâmbăta, 14 decembrie 2024
Sfântul Ioan al Crucii
preot și învățător al Bisericii (comemorare)
Sfânta Tereza a lui Isus îl numea "micul Seneca" al ei, glumea cu ambilitate despre statura sa firavă numindu-l "jumătate de om", dar nu ezita să-l considere părintele sufletului său, afirmând că nu era posibil să discuți cu el despre Dumnezeu fără a-l vedea răpit în extaz. Mai tânăr ca Tereza cu douăzeci și șapte de ani (fusese născut pe la 1542 la Fontiveros), Ioan di Yepes este una dintre figurile cele mai deconcertante și în același timp mai transparente ale misticii moderne.
Adevărat maestru al vieții spirituale, rezuma noul ideal al vieții monastice în scurte aforisme: "A nu face un lucru și a nu spune un cuvânt important, pe care Cristos nu l-ar face și nu l-ar spune, dacă s-ar afla în aceeași stare în care ești tu și ar avea vârsta și sănătatea pe care o ai tu"; "A nu cere nimic altceva decât crucea și mai exact fără mângâiere, pentru că acest lucru este desăvârșit"; "Renunță la dorințele tale și vei găsi ceea ce inima ta dorește".
Intrând în ordinul carmelitan la douăzeci și unu de ani, după ce a dat dovadă de priceperea sa în diferite meserii, spre care familia, foarte săracă, a încercat să-l îndrume, a fost cuprins de o mare deziluzie datorată neglijenței vieții monastice în care trăiau mănăstirile carmelitane. A voit să scape trecând de la carmelitani la certozini, ale căror reguli severe păreau mai corespunzătoare zelului său ascetic. Dar în această perioadă a avut loc întâlnirea sa cu Tereza a lui Isus, reformatoarea carmelitanelor.
Sfânta "fundadora" intenționa să extindă reforma și în conventele de bărbați ale ordinului carmelitan, și intuiția sa foarte fină a făcut-o să întrevadă în acel tânăr frate, mic, extrem de serios, neimpunător din punct de vedere fizic, dar bogat din punct de vedere interior, tovarășul ideal pentru a duce înainte curajosul său plan. Și a dat imediat dovadă de mare curaj fratele de douăzeci și cinci de ani, care din acea zi și-a schimbat numele, numindu-se Ioan al Crucii, și a dat imediat ajutor reformei, întemeind la Durvelo primul convent al carmelitanilor desculți. Dar restaurarea misticii religioase a deșertului l-au costat pe sfântul fondator maltratări fizice și defăimări: în 1577 a fost chiar închis timp de opt luni în închisoarea din Toledo. Dar tocmai în acel întuneric exterior s-a aprins marea flacără a poeziei sale spirituale. "A suferi și apoi a muri" era motto preferat al autorului Nopții obscure a sufletului, al Urcării muntelui Carmel, al Cântecului spiritual și al Flăcării iubirii vii. A murit în conventul din Ubeda, la patruzeci și nouă de ani, la 14 decembrie 1591. Fiind canonizat în 1726, două secole mai târziu Pius al XI-lea i-a conferit titlul de învățător al Bisericii.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)