Vineri, 13 decembrie 2024
Sfânta Lucia
fecioară și martiră (comemorare)
Prin descoperirea, făcută în 1894, a inscripției funerare de pe "loculus" sau mormântul sfintei din catacombele din Siracusa, au căzut dubiile asupra istoricității tinerei martire Lucia, la a cărei faimă și devoțiune a contribuit totuși în bună parte legendara sa Patimă, posterioară secolului al V-lea. Inscripția datează de la începutul secolului al cincilea, la o sută de ani după glorioasa mărturie dată pentru Cristos de către martira siracusană.
Epigrafe, inscripții și însăși vechea amintire liturgică (se datorează probabil papei Grigore cel mare introducerea numelui sfintei Lucia în canonul sfintei Liturghii) ne dovedesc devoțiunea îndepărtată, care s-a răspândit foarte degrabă nu numai în occident, dar și în orient. Episodul orbirii, care revine în mod obișnuit în imaginile sfintei Lucia, este legat probabil de etimologia numelui: Lucia deriva de la "lux", lumină, element indisolubil legat nu numai de simțul vederii, dar și de facultatea spirituală de a înțelege realitatea supranaturală. Din acest motiv Dante Alighieri, în Comedie, atribuie sfintei Lucia rolul de har dătător de lumină.
Lucia, după cum citim în Actele mai sus pomenite, aparținea unei familii bogate din Siracusa. Mama ei, Eutychie, rămânând văduvă, promisese fiica în căsătorie unui tânăr concitadin. Lucia, care făcuse vot că va rămâne fecioară din iubire față de Cristos, a obținut amânarea nunții, și pentru că mama a fost lovită pe neașteptate de o boală grea. Cinstitoare a sfintei Agata, martira cataneză care trăise cu jumătate de secol mai înainte, Lucia a voit s-o ducă pe mama ei bolnavă la mormântul său. De la acest pelerinaj femeia s-a întors perfect vindecată și de aceea i-a acordat fiicei permisiunea de a urma calea pe care și-o alesese, permițându-i să împartă săracilor din oraș veniturile din bogata-i zestre.
Logodnicul respins s-a răzbunat deferind-o pe Lucia proconsulului Pascațiu ca creștină. Amenințată că va expusă în lupanar, pentru ca de acolo să iasă pătată, Lucia i-a dat proconsulului un răspuns înțelept: "Trupul este pătat numai dacă sufletul consimte". Proconsulul a voit să treacă de la amenințări la fapte, dar trupul Luciei s-a îngreunat atât de mult, încât zeci de oameni nu au reușit să o miște nici măcar o palmă. O lovitură de sabie a pus capăt unei lungi serii de cruzimi, dar chiar și cu gâtul tăiat tânăra a continuat să-i îndemne pe credincioși să pună mai presus datoriile față de Dumnezeu în comparație cu cele față de creaturi, până când tovarășii în credință, care erau ca o coroană în jurul ei, au pecetluit mișcătoarea sa mărturie prin cuvântul "Amin".
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)