Vineri, 22 noiembrie 2024
Sfânta Cecilia
fecioară și martiră (comemorare)
Răspândita devoțiune populară față de fecioara și martira romană a făcut ca noul calendar liturgic să-i păstreze comemorarea, deși lipsesc mărturii istorice anterioare secolului al VI-lea. Această devoțiune și însuși patronajul sfintei Cecilia asupra muzicii sacre sunt datorate într-adevăr acelei Passio a ei, care este posterioară anului 486. În ea fondatoarea "titlului" bazilicii "Sfânta Cecilia in Trastevere" este identificată cu o sfântă omonimă înmormântată în catacombele sfântului Calixt care ar fi suferit martiriul în timpul stăpânirii moderatului Alexandru Sever, pe la 230.
"Cultul sfintei Cecilia, - se citește în Liturgia Orelor - în cinstea căreia în secolul al V-lea a fost construită la Roma o bazilică, s-a răspândit pretutindeni datorită unei Passio care îi aparține. În ea Cecilia este exaltată ca modelul cel mai desăvârșit de femeie creștină, care din iubire față de Cristos a practicat fecioria și a suferit martiriul".
Cecilia, nobilă și bogată, mergea zilnic să participe lasfânta Liturghie celebrată de papa Urban în catacombele de lângă Appia, așteptată de o mulțime de săraci, care îi știau generozitatea. Cecilia, dată în căsătorie lui Valerian, în ziua nunții, "în timp ce orgile cântau, ea cânta în inima sa numai pentru Domnul" (din acest fragment din Passio s-a născut patronajul Ceciliei asupra muzicii sacre); apoi, făcându-se noapte, tânăra i-a spus lui Valerian: "Nici o mână profană nu poate să mă atingă, pentru că mă ocrotește un înger. Dacă mă vei respecta, el te va iubi, după cum mă iubește pe mine".
Contrariatului mire nu i-a rămas decât să primească sfatul Ceciliei, să se lase instruit și botezat de către papa Urban și apoi să împărtășească același ideal de curăție al miresei, primind ca recompensă aceeași soartă glorioasă: ramura de palmier a martiriului, la care prin harul divin a fost asociat și fratele lui Valerian, Tiburțiu. Chiar dacă relatarea pare rodul unei fantezii pioase, martirii Valerian și Tiburțiu, înmormântați în catacombele lui Pretestat, sunt confirmați din punct de vedere istoric. După procesul, descris cu bogăție de amănunte de către autorul scrierii Passio, Cecilia, condamnată la decapitare, a primit trei puternice lovituri de sabie din partea călăului, fără ca să-i cadă capul tăiat: ceruse și obținuse harul de a-l revedea pe papa Urban înainte de a muri.
În așteptarea acestei vizite ea a continuat timp de trei zile să mărturisească credința. Neputând să pronunțe cuvinte, a exprimat cu ajutorul degetelor crezul său în Dumnezeul unic și întreit. Și în această atitudine a sculptat-o Maderno în celebra statuie.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)