Duminică, 10 noiembrie 2024 

Sfântul Leon cel Mare

papă şi învăţător al Bisericii (comemorare)

Papa Leon, născut în Toscana la sfârşitul secolului al IV-lea, este amintit în textele de istorie pentru prestigiul moral şi politic de care a dat dovadă în faţa ameninţării hunilor lui Attila (pe care a reuşit să-l oprească pe Mincio) şi a vandalilor lui Genseric ( a căror cruzime în jaful asupra Romei din 455 a îmblânzit-o). Înălţat pe scaunul pontifical în 440, Leon în cei douăzeci şi unu de ani de pontificat (a murit la 10 noiembrie 461) a realizat în jurul scaunului său unitatea întregii Biserici, împiedicând uzurpările de jurisdicţie, înlăturând abuzurile de putere, temperând ambiţiile patriarhatului constantinopolitan şi ale vicariatului de Arles.

Nu avem multe note biografice despre el. Papei Leon nu-i plăcea să vorbească despre sine în scrierile sale. El avea o idee foarte înaltă despre funcţia sa: ştia să întruchipeze demnitatea, puterea şi grija lui Petru, cap al apostolilor. Dar atitudinile sale, în mod constant şi rigid sacerdotale, hieratice, nu erau un paravan pentru căldura umană precum şi entuziasmul, care transpar din cele 96 de Predici şi din cele 173 de scrisori ajunse până la noi. În mod deosebit omiliile ni-l arată pe papă, unul dintre cei mai mari din istoria Bisericii, dăruit în mod patern spre binele spiritual al fiilor săi, cărora le vorbeşte într-un limbaj accesibil, exprimând gândirea sa în formule sobre şi eficace pentru practica vieţii creştine.

Scrisorile sale, având în vedere stilul cult, atent la anumite cadenţe eficace, dau măsura adevăratei sale personalităţi. Spirit foarte cuprinzător şi clarvăzător, nu se opreşte asupra amănuntelor unei probleme doctrinale, şi totuşi el este părtaş la organizarea dogmatică a gravei probleme teologice tratate la conciliul ecumenic din Calcedon, voit de către împăratul din răsărit pentru condamnarea monofizismului, care pune în discuţie persoana lui Cristos.

Celebra sa Epistola dogmatica ad Flavianum, citită de către legaţii romani care prezidau adunarea, a oferit sensul şi adesea formulele definiţiei conciliare, creând astfel o efectivă unitate şi solidaritate cu scaunul Romei, caz unic în istoria Bisericii, din acel timp şi până astăzi. Leon a fost primul papă care a primit de la urmaşi epitetul de "mare", nu numai pentru calităţile literare şi fermitatea cu care a ţinut în viaţă decadentul imperiu de apus, dar prin soliditatea dogmatică ce transpare din scrisorile sale, din predicile sale şi din rugăciunile liturgice ale epocii în care sunt evidente sobrietatea şi precizia tipic leonine.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie