Sâmbăta, 5 octombrie 2024 

Sfinţii Placid şi Maur

călugări

Martirologiul roman îl aminteşte astăzi pe Placid şi îl comemorează pe Maur la 15 ianuarie. Şi ordinul benedictin până acum câţiva ani celebra amintirea lor la două date diferite; acum îi sărbătoreşte pe amândoi în aceeaşi zi. Într-adevăr este imposibil să-i separăm pe primii doi ucenici ai sfântului Benedict, pentru că tot ceea ce ştim despre amândoi este conţinut în două fragmente ale Vieţii sfântului Benedict scrisă de sfântul Grigore cel Mare. În primul se povesteşte încredinţarea lor sfântului Benedict din partea părinţilor lor: Equiţiu îl oferă pe Maur iar Placid este oferit de nobilul Tertullus. Al doilea fragment l-a făcut celebru pe sfântul Maur în istoria asceticii creştine prin ascultarea necondiţionată, răsplătită printr-o minune.

În timp ce era cufundat în rugăciune, sfântul Benedict şi-a dat seama prin "televiziune" (este cazul să o spunem) că băiatul Placid, mergând să atingă apa unui lac, întrucât s-a aplecat în mod prea imprudent, căzuse şi risca să se înece. Sfântul abate l-a chemat pe Maur şi i-a zis: "Fratele meu Maur, fugi repede, căci acel călugăraş care s-a dus la apă a căzut în apă şi este luat de val". Maur nu a ezitat nici o clipă: a alergat la lac, a înaintat mai departe de ţărm,l-a prins pe Placid de păr şi l-a tras la mal. De-abia atunci şi-a dat seama că a mers pe apă, precum odinioară apostolul Petru pe lacul Tiberiadei.

Mirat, a povestit cele întâmplate sfântului Benedict. Acesta din umilinţă a atribuit minunea meritelor lui Maur, dar ucenicul era convins de contrariul şi a avut confirmarea din partea lui Placid însuşi, care a spus că a avut impresia că s-a agăţat de mantia cu glugă a abatelui: "...şi mi se părea că el m-a scos din apă". Ceea ce ştim despre cei doi ucenici ai sfântului Benedict, în afară de aceste referiri ale sfântului Grigore, provine dintr-o biografie apocrifă scrisă pe la mijlocul secolului al IX-lea. Maur, fiind trimis în Franţa de către învăţătorul său, a fondat acolo prima mănăstire benedictină la Glanteuil în Anjou, care graţie generozităţii regelui s-a dezvoltat în mod rapid.

Biograful îi atribuie diferite minuni, printre care învierea unui tânăr, care a declarat că în felul acesta a fost eliberat de chinurile iadului. A murit în mănăstirea franceză, la şaptezeci şi doi de ani, după ce o ciumă dusese la mormânt pe mulţi dintre călugării săi. Mai nesigure sunt ştirile care se referă la ultimii ani de viaţă ai sfântului Placid, pe care fantezia pioasă a unui biograf tardiv îl aşază de-a dreptul în lista martirilor. Potrivit acestei legendare Patimi, sfântul Placid ar fi suferit martiriul în Sicilia, prin mâinile sarazinilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Faustina Kowalska

Sora Faustina Kowalska (1905-1938) a fost beatificată în anul 1993 de către papa Ioan Paul al II-lea. A fost canonizată sub numele de Maria Faustina Kowalska în ziua de 30 aprilie 2000, duminică în care Sfântul Părinte a stabilit sărbătoarea Îndurării Divine: prima duminică după Paşte (Duminica Albă).

La canonizare, Sfântul Părinte a vorbit detaliat despre semnificaţia teologică a acestei sărbători. "Înainte de a le fi dat apostolilor puterea de a ierta păcatele, Isus le arată mâinile şi coasta sa. El îndreaptă, aşadar, atenţia asupra stigmatelor sale, mai ales asupra celei din inimă. Acesta este izvorul din care ţâşnesc valurile de îndurare, care se revarsă asupra omenirii. Din această inimă vede sora Faustina pornind două raze luminoase care luminează lumea". Prin patima, moartea şi învierea Domnului le vine harul iertării păcatelor oamenilor tuturor timpurilor. Misterul pascal este nedespărţit, aşadar, de misterul îndurării divine".

La 22 februarie 1931 a avut o viziune în care l-a văzut pe Isus îndurătorul care i-a spus: "Pictează o icoană care să reprezinte ceea ce vezi acum". Sora Faustina s-a străduit să picteze singură tabloul după cum i-a cerut Domnul, dar cunoştinţele de pictură îi erau insuficiente. Primul tablou după indicaţiile surorii Faustina a fost terminat în iunie 1934 şi expus pentru prima dată în public între 26 şi 28 aprilie 1935 la Poarta Înaltă a sanctuarului Ostra Brama (Vilnius), la încheierea solemnităţilor anului jubiliar 1935. Deşi se mai păstrează şi astăzi în biserica "Sfântul Duh" din Vilnius, nu acesta, ci cel datorat pictorului Adolph Hyla (în ordine cronologică al treilea; pictorului E. Kazimierowski a pictat al doilea tablou) este cel mai cunoscut tablou al lui Isus cel îndurător. Tabloul pictat de Hyla a fost sfinţit la 16 aprilie 1944 şi aşezat în capela Congregaţiei "Maicii Domnului a Îndurării" din Cracovia, împlinindu-se astfel dorinţa Domnului: "Doresc ca acest tablou să fie cinstit, întâi în capela voastră, apoi în lumea întreagă. "

Isus apare îmbrăcat într-o haină albă, ca un medic al sufletelor; cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu mâna stângă arată şi atinge inima sa străpunsă de suliţă. Din inima sa ies două raze, care înseamnă sânge şi apă. La picioarele icoanei se află o inscripţie: "Jezu, ufam Tobie" ("Isuse, eu mă încred în tine").

Sr. Faustina a fost nominalizată între primele zece personalităţi catolice ale secolului XX.

În viaţa ei scurtă - a murit la 33 ani -, ea a depăşit greutăţile şi suferinţele prin forţa credinţei, din dragoste înflăcărată pentru Dumnezeu şi pentru suflete, pentru care s-a sacrificat în mod eroic.

La porunca primită de la directorului ei spiritual, a consemnat în Jurnal experienţele sale mistice extraordinare, care ne-o dezvăluie ca pe una dintre cele mai mari mistice ale timpurilor recente. Carte extraordinară, de o frumuseţe unică şi religiozitate profundă, Jurnalul se numără deja printre scrierile de referinţă ale misticii creştine. Între altele, a consemnat noaptea întunecată pe care a trăit-o; este un exemplu concret frapant, care se încadrează perfect analizei clasice a acestui fenomen mistic datorate sfântului Ioan al Crucii.

Isus a ales-o să fie mesageră a îndurării sale divine: "Fiica mea, vorbeşte lumii despre îndurarea mea, pentru ca să ştie că ea e nesfârşită. Fă tot ce-ţi stă în putere pentru a răspândi cinstirea îndurării mele. "

În principal, Isus i-a cerut: pictarea unui tablou al său, cunoscut astăzi în toată lumea sub numele inscripţiei pe care-o poarta "Isuse, eu mă încred în tine", legat de promisiuni deosebite; instituirea sărbătorii Îndurării Divine; răspândirea novenei la îndurarea divină, ca pregătire pentru această sărbătoare; întemeierea unui nou ordin călugăresc, a căror membri au misiunea principală de a implora îndurarea divină pentru lume.

Despre cât este de important să avem într-adevăr încredere în Dumnezeu îi lămureşte Isus surorii Faustina printr-un exemplu extrem de simplu: "Fiica mea, imaginează-ţi că eşti stăpână peste întregul pământ şi ai posibilitatea să hotărăşti totul aşa cum doreşti. Ai puterea să faci tot ce vrei şi, la un moment dat, la uşa ta bate un copilaş tremurând, cu lacrimi în ochi, dar cu mare încredere în bunătatea ta şi-ţi cere nişte pâine, pentru a nu muri de foame. Cum ai proceda cu un asemenea copil?" Am răspuns: "Isuse, i-aş dat tot ce mi-ar cere şi încă de o mie de ori pe atât." Domnul mi-a răspuns: "Aşa procedez şi eu cu sufletul tău..."

(După "Triumful inimii", nr. 46 (2001), traducere din germană de Ioan Baldea)

("Lumina creştinului", 5/2002)

* * *

Alberto Marvelli - membru al Acţiunii Catolice

Ioan Paul al II-lea va beatifica la 5 septembrie 2004 în curând un inginer italian în vârstă de 28 de ani, Alberto Marvelli, care după Cel de-al II-lea Război Mondial s-a dedicat politicii ca slujire evanghelică.

În ziua de 7 iulie 2003 s-a promulgat în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea decretul de recunoaştere a unei minuni atribuite mijlocirii acestui tânăr membru al Acţiunii Catolice.

Italianul Alberto Marvelli (1918-1946), laic din Dieceza de Rimini, s-a format împreună cu salezienii şi în Acţiunea Catolică. Tânăr inginer, om cu o spiritualitate profundă, a desfăşurat o mare muncă de ajutorare a săracilor în Cel de-al II-lea Război Mondial.

Angajat în reconstruirea Italiei după război, a fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Democraţia Creştină. A murit zdrobit de un camion într-un accident.

Recunoaşterea minunii atribuită mijlocirii sale - un medic din Bologna a experimentat vindecarea unui tip de hernie într-un mod inexplicabil în anul 1991 - deschide acum porţile spre beatificare unuia din protagoniştii reconstruirii postbelice în Rimini.

Au fost timpuri în care viitorul fericit se lipsea inclusiv de încălţările sale pentru a le da săracilor şi se deplasa mereu cu bicicleta din oraş spre locurile unde se ascundeau refugiaţii, pentru a le da alimente şi mângâiere spirituală, aşa cum au declarat martorii în procesul de beatificare.

Alberto Marvelli era fiul lui Alfredo, funcţionar la bancă, şi al Mariei, angajată în asociaţiile din acea perioadă - Femeile Carităţii, Femeile din Acţiunea Catolică şi Oratoriul Salezian - a cărei figură a influenţat în mod fundamental creşterea sa spirituală.

Vocaţia lui Alberto s-a exteriorizat în mod decisiv în timpul anilor săi de tinereţe, de la angajarea sa în Acţiunea Catolică, unde a intrat la vârsta de doisprezece ani.

A arătat o iubire autentică faţă de Euharistie, cu care menţinea o relaţie continuă. Nu era zi în care să nu se apropie de biserică, încă dis-de-dimineaţă, înainte de a-şi începe ziua de muncă.

Când a fost chemat în armată, a găsit şi atunci ocazii pentru a oferi mângâiere tovarăşilor săi de arme.

"Este ca şi cum Biserica ne-ar repeta că toţi laicii creştini pot trăi ca sfinţi ducând o existenţă normală în familie, la locul de muncă, în politică", a declarat în ziarul "Avvenire" Paola Bignardi, preşedinta Acţiunii Catolice în Italia, la primirea veştii. Beatificarea lui Alberto Marvelli "reprezintă, de asemenea, recunoaşterea implicită a Acţiunii Catolice ca o şcoală de sfinţenie laicală", a mai spus preşedinta organizaţiei.

Pr. Mihai Pătraşcu

*

"Înainte de a acţiona trebuie să mă gândesc la ceea ce fac şi trebuie să consider totul ca şi cum m-aş fi comportat eu dacă aş fi fost în acea situaţie. Trebuie să pierd din vedere viciul de a judeca aproapele, dacă nu vreau apoi să fiu judecat de Dumnezeu. În cazuri de necesitate, trebuie să-ţi aminteşti de caritatea creştină, de milostivirea lui Dumnezeu, de condiţiile particulare în care se găseşte aproapele. «Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face». Cuvinte cu adevărat pline de înţelepciune, care evită atâtea ocazii de certuri.

Să studiez cu continuitate şi asiduitate ceea ce trebuie şi cu regularitate, urmărind o metodă anume. Să-mi lărgesc cultura de fiecare dată când am ocazia. Să elimin mândria şi orgoliul, zelul fals, minciuna, dar să afirm întotdeauna adevărul, chiar şi în jocuri şi în glume! Să-mi onorez promisiunile şi cuvântul dat, chiar şi în cele mai mici lucruri!

Să-i ajut pe săraci şi pe cei marginalizaţi cât de mult posibil, atât material, cât şi spiritual. Caritatea să fie un alt punct central al programului de viaţă. Să combat curiozitatea inutilă care nu aduce nici un avantaj. Să temperez manifestările externe de bucurie sau de dezaprobare. Să accept durerea ca fiind trimisă de Domnul pentru a pune la încercare credinţa şi pentru a întări virtuţile noastre morale. Să fiu moderat la mâncare, nu doar când sunt singur, ci şi atunci când sunt cu alţii la masă. Să-mi exercit voinţa chiar şi în cele mai mici lucruri şi gesturi, ca să pot fi tare în deciziile importante".

(Din "Programul vieţii mele", 22 septembrie 1938, traducere de Ovidiu Bişog)

("Lumina creştinului", 8/2003)

* * *

Alberto Marvelli (din Rimini) este un inginer şi politician italian care a murit la 28 de ani, în 1948. El a fost format de salezieni şi de Acţiunea Catolică. Un om de o profundă spiritualitate, i-a ajutat pe tineri în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. A fost membru al Consiliului Executiv al Partidului Democrat Creştin din Italia postbelică. A murit într-un accident. Papa, vorbind despre Marvelli, a spus următoarele: "O dată cu schimbările de situaţii, laicii creştini ştiu să se dedice fără reţinere pentru construirea împărăţiei lui Dumnezeu în familie, la locul de muncă, în cultură, în politică, ducând evanghelia în inima societăţii". În 1941, Marvelli scria: "Vreau ca viaţa mea să fie un continuu act de iubire... Iubire care să fie credinţă, iubire care să fie caritate, apostolat, simţul datoriei, dorinţa de a mă sacrifica". Ceea ce alimentează această energie este Euharistia. "Toată fiinţa mea - nota el - este pătrunsă de iubirea lui Dumnezeu, căci el vine în mine cu trupul şi cu sufletul său şi divinizează tot trupul meu, gândurile mele, acţiunile mele, cuvintele mele". Această intimitate cu Dumnezeu, atinsă prin Euharistie, face în aşa fel încât Alberto să se deschidă faţă de ceilalţi, sesizând nedreptăţile, păcatele, nenorocirile din vremea sa. A fost supranumit "inginerul carităţii".

("Lumina creştinului", 9/2004)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie