Marţi, 15 octombrie 2024 

Sfânta Tereza de Avila

fecioară şi învăţătoare a Bisericii

(comemorare)

Tereza de Cepeda y de Ahumada (născută la Avila în anul 1515), călăuzită de Dumnezeu prin colocvii mistice, şi de colaboratorul şi consilierul său spiritual, sfântul Ioan al Crucii (care la rândul său a reformat ramura masculină a ordinului său, ducând la separarea Carmelitanilor desculţi de cei încălţaţi), a întreprins la patruzeci de ani o misiune care e de domeniul neverosimilului pentru o femeie cu sănătatea şubredă cum era a ei: de la mănăstirea "S. Jose", din afara zidurilor Avilei, primul convent al Carmelului reformat de ea, a plecat, plină de comorile Castelului său interior, în toate direcţiile Spaniei şi a dus la capăt numeroase fondări, trezind şi multe resentimente, ajungându-se să i se retragă temporar permisiunea de a reforma alte convente sau de a fonda noi case.

Maestră a misticilor şi conducătoare a conştiinţelor, a avut schimb de scrisori cu însuşi regele Filip al II-lea al Spaniei şi cu persoanele cele mai ilustre ale timpului său, dar ca femeie practică cum era se preocupa de cele mai mici lucruri ale mănăstirii şi nu neglija niciodată partea economică, pentru că, spunea ea cu inteligenţă, "Tereza fără harul lui Dumnezeu este o sărmană femeie; cu harul lui Dumnezeu, o forţă; cu harul lui Dumnezeu şi mulţi bani, o putere". Tereza a scris, la cererea confesorului, istoria vieţii sale, o carte de confesiuni dintre cele mai sincere şi impresionante. În prefaţă notează: "Eu aş vrea, aşa cum mi s-a poruncit să descriu modul meu de rugăciune şi harurile pe care mi le-a făcut Domnul, să mi se permită şi să povestesc în mod amănunţit şi cu claritate marile mele păcate". Este istoria unui suflet care luptă cu pasiune pentru a urca, fără a reuşi din prima dată. De aceea, din punct de vedere uman, Tereza ne apare mai apropiată, oferindu-ne o imagine a unei creaturi făcute din carne şi sânge, spre deosebire de reprezentarea berniniană, în care sfânta Tereza ne apare excesiv de slăbită. Încă din copilărie ea arătase un temperament exuberant (la şapte ani fugise de casă pentru a căuta martiriul în Africa), şi o contrastantă tendinţă spre viaţa mistică şi activitatea practică, organizatorică.

De două ori grav bolnavă, în timpul bolii a început să trăiască unele experienţe mistice care au transformat în mod profund viaţa sa interioară, dându-i perceperea prezenţei lui Dumnezeu şi experienţa fenomenelor mistice pe care ea le-a descris mai târziu în cărţile sale: Calea desăvârşirii, Gânduri despre iubirea lui Dumnezeu, Castelul interior. A murit la Alba de Tormes în noaptea de 4 octombrie 1582 (dar în ziua următoare, datorită corectării gregoriene a calendarului, era de la 15 octombrie) şi în 1622 a fost proclamată sfântă. Paul al VI-lea la 27 septembrie 1970 i-a recunoscut titlul de doctor al Bisericii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie