Sâmbăta, 12 octombrie 2024
Sfântul Serafim
călugăr
În biserica "Santa Maria in Solesta" a capucinilor, la Ascoli Piceno, unde este înmormântat fratele "slujitor laic", sfântul Serafim, pictorul Augusto Mussini a reprezentat diferite faze ale vieții umilului fiu al sfântului Francisc, a cărui chemare pentru convent a avut ca origine o lectură pioasă ascultată din partea vocii vii a tinerei fiice a antreprenorului, la care Felice Rapagnano (acesta era numele civil al sfântului) în vârstă de optsprezece ani lucra ca salahor. Tânărul cu trăsături robuste, născut în anul 1540 la Montegranaro (Ascoli Piceno) din părinți de condiție umilă, dar bogați în virtuți creștine, în anii în care cei de vârsta lui ședeau pe băncile școlii, a trebuit să ducă la pășune turma unui țăran.
Felice, crescut analfabet, știa însă a citi în marea carte a naturii, cu aceeași ochi profunzi ai seraficului sărăcuț din Assisi. Mai târziu, când la moartea tatălui, s-a asociat fratelui mai mare care l-a luat cu sine la Loro Piceno pe șantierul unui oarecare Mannucci, în scurtele momente de pauză se apropia timid de tânăra fiică a antreprenorului, atras nu de o simpatie naturală, dar din dorința de a-și hrăni mintea sa necioplită prin lecturile pe care tânăra le făcea cu voce tare. Cea care l-a îndreptat spre conventul capucinilor a fost tocmai acea tânără. Felice s-a dus la Tolentino, unde a fost primit de către fiii sfântului Francisc cu o anumită dificultate. După ce a făcut noviciatul la Jesi, și-a luat la profesiune numele de Serafim. Motoul său era același ca și al fratelui Egidiu: "Calea pentru a merge în sus este aceea de a coborî în jos". A îndeplinit muncile cele mai umile ale conventului: camera de portar, grădina de zarzavat, cerșitul. Dar, după cum se pare, cu toată bunăvoința de care dădea dovadă, nu reușea să-i mulțumească pe superiorii săi.
Și totuși acest frate lipsit de aptitudini, semianalfabet, nepriceput, dar departe de a fi leneș (știa să facă să rodească grădina de zarzavat a conventului ca nimeni altul), când cutreiera din poartă în poartă pe străzile din Ascoli Piceno, unde a avut în sfârșit locuință stabilă, pentru că înșiși cetățenii s-au opus transferării sale, știa să comunice cu persoanele de orice rang social, găsind pentru toți cuvintele potrivite pentru încurajare umană, pentru îndemn, pentru sfat, unind cu simplitatea comportării sale gravitatea omului înțelept și bogat în interiorul său prin înțelepciunea divină.
La moartea sa, datată la 12 octombrie 1604, toți cetățenii au voit să-i aducă omagii trupului său neînsuflețit, luându-se la întrecere pentru a intra în posesia oricărui obiect care a aparținut umilului frate cerșetor. A fost canonizat de către Clement al XIII-lea la 16 iulie 1767.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)