Sâmbăta, 6 ianuarie 2024
Epifania Domnului
(solemnitate)
Originea orientală a acestei solemnități se află chiar în numele său: epifania, adică revelarea, manifestarea; latinii foloseau denumirea festivitas declarationis sau apparitio, cu semnificația preponderentă de revelare a divinității lui Cristos lumii păgâne prin adorarea magilor, iudeilor prin botezul în apele Iordanului iar ucenicilor prin minunea de la nunta din Cana. Episodul magilor, dincolo de orice reconstituire istorică posibilă, îl putem considera, așa cum au făcut Sfinții Părinții ai Bisericii, simbolul și manifestarea chemării la mântuire a popoarelor păgâne: magii au constituit explicita declarare a faptului că evanghelia trebuia predicată tuturor neamurilor.
Pentru Biserica orientală un rol mare îl are botezul lui Cristos, "sărbătoarea luminilor", după cum spune sfântul Grigore Nazianzenul, și ca o contrapunere față de o sărbătoare păgână numită "sol invictus". În realitate, fie în Orient, fie în Occident, Epifania a dobândit caracterul unei solemnități ideologice, trecând dincolo de fiecare episod istoric: se celebrează arătarea lui Dumnezeu față de oameni în Fiul său, adică prima fază a mântuirii. Cristos se arată păgânilor, iudeilor, apostolilor: trei momente succesive ale relației dintre Dumnezeu și om.
Dumnezeu vorbește păgânului prin lumea vizibilă: strălucirea soarelui, armonia aștrilor, lumina stelelor de pe firmamentul nesfârșit (pe cer magii au descoperit semnul divin) sunt purtătoare ale unei prezențe sigure a lui Dumnezeu.
Pornind de la natură, păgânii pot "să săvârșească faptele legii", pentru că, așa cum spunea sfântul Paul locuitorilor din Listra, "Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul și marea și toate câte sunt în ele. În generațiile trecute, el a lăsat ca toate popoarele să meargă pe căile lor, deși n-a încetat să dea mărturie prin binefacerile sale, dând ploi din ceruri și anotimpuri roditoare, săturând cu hrană și bucurie inimile voastre" (Fap 14,15-17). Acum "în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile" (Evr 1,2). Numeroșii mediatori ai arătării divinității își găsesc punctul culminant în persoana lui Isus din Nazaret, în care strălucește slava lui Dumnezeu. De aceea noi putem să ne exprimăm astăzi "umila, trepidanta, dar deplina și îmbucurătoarea mărturisire a credinței, speranței și iubirii noastre" (Paul al VI-lea).
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)