Marți, 23 ianuarie 2024
Fericitul Enric Susone
călugăr
Fericitul Enric Susone (sau Seuse), împreună cu Eckhart (1260-1327) și Tauler (mort în anul 1361), este marele reprezentant al misticii germane. După catedrale, cruciade, marea scolastică, forța mereu creatoare a Duhului promis de Cristos Bisericii sale s-a manifestat spre sfârșitul secolului al XIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIV-lea în gândirea mistică a celor trei dominicani (și apoi în Ruysbroek și Gerson și în Imitațiunea lui Cristos). Pentru Biserică timpurile erau grele, mai ales în Germania: cei douăzeci de ani de interdicție (1326-1348) dați ca pedeapsă din cauza contrastelor dintre papalitate și imperiu, exilul papilor la Avignon, celebra ciumă din anii 1327-1328 și încă și mai de tristă amintire cea din anul 1348 ("moartea neagră") care depopulau Europa, loveau în mod dureros spiritele.
Enric Susone (Seuse era numele din partea mamei) s-a născut la Constanța la 21 martie 1295. Intrând la dominicani la treisprezece ani, timp de cincisprezece ani a fost mai degrabă mediocru din punct de vedere spiritual, dar o puternică experiență spirituală l-a convertit și l-a pus în slujba "înțelepciunii veșnice". A studiat la Constanța, Strasbourg și Köln; l-a avut ca profesor pe Meister Eckhart și l-a apărat în Cărticica adevărului, ceea ce l-a făcut să-și piardă catedra oferită la Constanța imediat după hirotonirea sacerdotală.
Atunci Susone s-a dedicat pastoralei, și în special predicii și direcțiunii spirituale, mai ales a surorilor dominicane. Pentru aceasta a întreținut o însemnată corespondență, din care emană toată delicatețea de suflet, fantezia și angajarea spirituală, care l-au făcut să fie comparat cu sfântul Bernard și cu sfântul Francisc de Assisi.
Unsprezece dintre aceste scrisori, adevărate capodopere de limbă germană, au fost alese de către ucenica și prietena sa Elisabeth (sau Elsbeth) Stagel, care l-a determinat chiar să pregătească câteva amintiri ale vieții sale (primul exemplu în limba germană de autobiografie spirituală), pe care apoi ea a reelaborat-o pentru Viața lui Seuse. Aceste două mici lucrări, împreună cu deja citata Cărticica adevărului și cu Cărticica înțelepciunii veșnice constituie tot atâtea părți ale Exemplarului, operă publicată în anul 1362 de fericitul Susone, care a scris și Cărticica iubirii, Cărticica Înțelepciunii veșnice și scrierea latină Horologium Sapientiae, reelaborare a Cărțuliei Înțelepciunii veșnice. După Susone, prin mistică, "un om umil și răbdător trebuie să fie despuiat (entbildet) de creaturi, conformat (gebildet) cu Cristos și transformat (überbildet) în divinitate". Cultul față de fericitul Enric Susone a fost confirmat în anul 1831.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)
* * *
Ne îndreptăm privirea spre fericitul Nikolaus Gross (1898-1945), jurnalist și tată de familie. Cu ascuțimea minții înțelege că ideologia național-socialistă nu putea să fie de acord cu credința creștină. Plin de curaj, se folosește de scrieri pentru a apăra demnitatea persoanelor. Nikolaus Gross și-a iubit foarte mult soția și copiii. Totodată, nici măcar un moment, legătura care îl unea cu familia nu a făcut să nu se abandoneze lui Cristos și Bisericii sale. El știa bine că "dacă astăzi nu ne ocupăm de viața noastră, cum vom putea apoi să stăm în apropierea lui Dumnezeu și a aproapelui?" Pentru această convingere a sa a fost condus la locul de execuție, dar i s-au deschis porțile cerului. În fericitul martir Nikolaus Gross se realizează ceea ce prezisese profetul: "Dreptul va trăi prin credință" (Hab 2,4).
Traducere de Daniel Medveș
("Lumina creștinului", 12/2001)