Joi, 18 ianuarie 2024
Sfânta Prisca
martiră
Este greu de stabilit adevărata identitate a acestei martire romane, în ciuda numeroaselor documente vechi, pentru că diferitele note cu privire la ea se referă probabil la trei persoane diferite. Celebrarea de astăzi vrea, în orice caz, să o cinstească pe fondatoarea bisericii titulare de pe Aventin, la care se referă inscripția funerară din secolul al V-lea, păstrată în locul rezervat canonicilor de la bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor". Vechea biserică, scumpă celui dornic de a descoperi colțurile intacte ale Romei antice, în umbra discretă și odihnitoare a navatelor sale, se ridică pe temeliile unei mari case romane din secolul al II-lea, după cum au demonstrat recentele săpături arheologice.
Dar Acta Sanctae Priscae, care îi fixează martiriul sub Claudiu al II-lea (268-270) și mormântul pe via Ostiense, de unde mai apoi trupul său ar fi fost mutat pe Aventin nu au motive de credibilitate mai mari decât sugestiva legendă, care o plasează pe sfânta Prisca în epoca în care sfântul Petru și-a desfășurat munca sa misionară la Roma.
După această legendă, sfânta ar fi fost botezată la vârsta de treisprezece ani de însuși Principele apostolilor și și-ar fi încoronat iubirea sa față de Cristos cu ramura de palmier a martiriului, stabilind, în același timp, un primat, sugerat și de numele roman, care înseamnă "prima": ea ar fi fost de fapt prima femeie din Occident care și-a mărturisit prin martiriu credința sa în Cristos. Protomartira romană ar fi fost decapitată în timpul persecuției lui Claudiu pe la jumătatea secolului I. Trupul tinerei a fost înmormântat, întotdeauna după această tradiție, în catacombele Priscilei, cele mai vechi din Roma.
În secolul al VIII-lea s-a început identificarea martirei romane cu Prisca, soția lui Aquila, despre care vorbește sfântul Paul: "Salutați-i pe Priscila și pe Acvila, colaboratorii mei în Cristos Isus: aceștia și-au pus în primejdie viața pentru mine și le sunt recunoscător nu numai eu, ci și toate Bisericile dintre națiunile păgâne" (Rom 16,3). A început să se vorbească astfel despre titulus Aquilae et Priscae modificând titlul primar despre care se știe deja în sinodul roman din 499. Titlul "proprie cardinalului" cu care s-a voit a se cinsti biserica "Sfânta Prisca", o sfântă aproape uitată astăzi în calendare, vine să dovedească devoțiunea pe care încă din primele secole de viață creștină o recăpăta această "trufanda" a umilului pescar din Galileea. Biserica "Sfânta Prisca", ridicată pe locul unei case romane, care după legendă l-ar fi găzduit pe sfântul Petru, păstra în criptă un capitel concav, folosit de însuși apostolul, pentru a boteza catehumenii.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)